Romeo Rostas

Am avut o surpriza citindu-ti cateva texte, ma bucur ca ai intervenit sub textul meu si ca am venit aici. Cred ca ai potential, ai forta in expresie si folosesti un stil de vers alb degajat, alunecand usor spre prozaic.
Din cat am citit, mi-am dat seama ca nu esti chiar la prima mana si am incredere in evolutia ta. Bine ca stiu, ca te voi urmari, nu pentru ca m-ai atentionat ci pentru ca poeziile tale m-au facut curios.


Sunt din Cluj-Napoca, am predat timp de trei ani niste optionale interesante la Sc. Nr.1 Dej, am fost cu ei prin strainataturi. Dejul apare putin si in cealalta proza \"O noapte intr-un ceas\", mai precis Gara si apare usor amintit si in celelalte pe care inca nu le-am adus. Nu cred ca ne stim, Romeo Rostas e doar un pseudonim unde postez unele din textele mele. Dar daca, din intamplare afli, ca Deju-i mic, te rog: psssss! (desi... se cam stie, din pacate)

E incantatoare, curgatoare si fara opintiri. Imi plac toate imaginile si plimbarea calauzei prin gaandul tau si ca lumina a ochilor tai prin lumina ochilor tai. E frumoasa, si ca imagini, iar ca si constructie la fel, curge frumos. Si e si optimista si fericita poezia ta.
Nu glumesc, imi place mult si ma bucur sa dau de poezii care-mi plac. Nu stiu cum sa fac sa dau numai peste poezii care-mi plac.
De nota mare!

Pai, tu ce faci aici Nexuxule? Ma atingi pe mine la corzi sensibilicoase? Ca mie cam imi plac povestile si nu trece nici o zi fara sa citesc si sa spun cel putin una. Iar \"Vrajitorul din Oz\" e una din preferatele mele, ca Dorothy zboara cu tornada si casuta ei intr-o tara straina si dupa aceea mai incearca sa zboare si cu balonul si mie imi aduce aminte de Adele si iar imi vine sa plang.
Ca eu imi doresc sa zbor cu zeppelinul sau cu balonul sau cu aripile mele care nu se vad, cu mine, cu acel \"tu\", dar iar sunt prost si tolomac, iar divaghez, ce sa-i faci, si ziceam ca atunci cand am zburat prima data (si ultima) cu avionul, o saptamana mi-a fost rau, de n-am mancat si n-am baut nimica. Da\' pentru aia, eu tot vreau sa zbor. Ca asa-s eu prost si nu ma pot stapani, de prost ce sunt.
Mie-mi place de Oz ca era smecher si nu era chiar vrajitor si de Dorothy si de poezia ta, care m-a incantat. Si multam ca mi-ai adus-o. Eu consider ca-i pentru mine, ca mie-mi plac povestile.
Poate ca o sa aduc pana la urma si o poveste scrisa de mine, ca stiu sigur ca tu ai citi-o. Si poate i-ai citi-o si la Mateia, care cat timp sa aiba acum oare?

Chiar ca merita citita!

Stii cum o vad eu? Ca autorul, un bloc de piatra poarta in el statuia ei, iar cuvintele o sculpteaza in el. Aici zic si eu ca e o interesanta imagine a femeii in barbat, imi place mult felul in care el o poarta pe ea in interiorul sau pietros, ea intrezarindu-se sculptata cu dalta cuvintelor, in el. Apoi, cum ea creste, conturul ei devine tot mai clar in acel bloc de piatra, iar el dispare pe masura ce ea creste. Si dorinta lui de a sufla macar odata inainte de a se stinge peste trupui ei care prinde viata.
Este ceva inedit, o imagine interesanta a ei in el, a ei, sculptata in piatra si animandu-se apoi.
Si toate astea in trei stofe. Felicitari!

(iti lipseste o cratima si o diacritica in prima strofa)

Iarta-ma, dar eu vad pictural textele si unde exista imagini si idee, savurez cu placere. De data asta, m-am si exprimat.

Ah, ceremonia ceaiului, a primi si a darui, a darui si a primi, nu mult, nu putin, tot ce ai, intr-o ambianta orientala, intima, suna frumos de tot!
\"Ritual ce tine seara loc de cuvinte\".
Si apoi asocierea ceremoniei ceaiului cu \"ce ai\", cu daruirea si primirea a tot ce ai. Nici nu mai pot sa fiu atent la constructia poeziei, la felul in care e scrisa, nu mai vad altceva decat imaginea aceea: a darui si a primi. Tot.

Trebuie sa fii fericita, Licorna!

Prima strofa mi-a placut cel mai mult. Apoi e din ce in ce mai cu paharul pe jumatate gol.
Personificand umbra cu miscarile ei graduale, de la urcusul pe ziduri, trecand prin rosul propriilor genunchi si moartea ei ofticata, in final o aduci la statutul de pereche tacuta a ta, actanta la starea generala care te cuprinde si care e din nou, trista. Umbra ta, parca iese din tine, tu ramai ghemuit cu spatele rezemat de ziduri, in cautarea simbolurilor, intr-o ploaie monocroma, ferecandu-ti acel zavor. Iar in final explozia aceea a mintii si moartea umbrei-pereche.
E cam tare suparat finalul asta. E frumoasa poezia, dar...

Imi plac poeziile in imagini.
Dar e trista, domnu\' Anton.

\"Orgolii imperecheate pe sfoara\", poate e versul care mi-a placut cel mai mult. Cred ca am prins ideea poeziei, oricum, eu ma bucur si nu pot sa nu ma exprim aici (ma refer la ce mi-ai spus in chat).

Foarte delicata, domnu\' degeaba. Nu ma asteptam la una ca asta. Si imi placu, foarte! Deh, nostalgia marii. Si imi mai placu pentru ca am regasit unele imagini pe care si eu l-am mai folosit, adica ma bantuiau si pe mine, sa nu intelegi gresit. Da\' de ce crematoriu?

Draga Xilef,

imi place si ai sa vezi si de ce. Pentru ca si eu am un ceas buclucas, intorcator de vremuri, pe care l-am si postat acum. Sunt curios daca varianta mea o sa-ti placa.
Si inca ceva, detasarea ta ca autor, in cazul tau e foarte bine realizata in toate textele. E ca o marca distinctiva, insa de buna calitate.

eu mimez ferestre de suflet-copac prin care imi migreaza pestii, lasand urme transparente,
traiectorii fluide impletite, parca,
mimez umbra cuiva, chipul si in tot acest timp suntem doi mimi invizibili, amestecam bucata cu bucata de mine si tu, pana cand legile firii se indura de noi. suntem, in sfarsit, acel noi fizic.
iar spatiul nu mai conteaza.


Mi-a placut, Xilef, ca intotdeauna. Original. Scuze pt. compozitiune, dar asta mi-a inspirat pe loc, textul tau.

Domnu\' Anton, eu sper ca aceasta poezie va intra in volum, pentru ca mie mi-a placut teribil de mult!!!
Bine ca stiu, cand vreau sa ma bine dispun, vin aici. Foarte faina!
Si felicitari.

(Si timpurile vechi, da, intoarcerea in timp este o preferata a mea si ea ma prefera, mai facem casa buna uneori. Astept continuarea ca m-ai facut curios.)

Ce mai pot eu sa spun? Decat ca mi-e dor de poezia Orianei, ca de fiecare data cand o vad pe site, caut lista cu texte si nu mai gasesc o Oriana la textele noi. Si regret. Oriana, doar ne priveste.
Eu sper, de fiecare data, sper si acum ca nu ne vei lasa prea mult sa iti asteptam poeziile, pentru ca noi, (sau cel putin eu) le astept intotdeauna cu drag.

Nexus, mi-a placut!
Cred ca ai lucrat-o, pentru ca pe cand sa spun ceva, am sesizat altceva, care mi-a placut, chiar nu-i prea pot reprosa nimic.
Sa-ti spun cu ce am ramas (adica ce m-a frapat la inceput), \"mirosul lor ma imbraca in uniforma de scolar\", dar te referi la frunzele toamnei arse in groapa Marianelor, foarte frumos.
Iar felul in care ai scris-o, asa, dintr-o rasuflare, e chiar asa cum imi place mie.

(Mie mi-e toamna mereu, dar acum cand vine toamna, mi-e cel mai toamna si urat.)


Sa-ti traiasca fetita!!! (nu ma pot abtine).

Anton, da-mi voie sa-ti spun ca m-a incantat poezia ta!
E superba!

\"Intotdeauna\" din intamplare ne trezim departe, in insule-gradini. Si \"niciodata\" timpul nu e suficient.
Cum am putea oare sa pierdem cheia sa nu mai iesim vreodata din acea insula, atunci cand o gasim?
Cum?

Este o poezie fina.
Mie imi place pentru ca uneori prefer misterul. Si cred ca titlul este relevant pentru continutul poeziei.
Da, mie imi place asa cum este acum!
De gustibus...

Este deosebit de sensibil si frumos autoportretul tau. Mi-a placut mult de tot si ma bucur ca ne-am cunoscut astfel. Tu ai umor, scrii bine poeziile cu rima, si aceasta, care te defineste, e parca cea mai frumoasa dintre ele. Citind-o, primul instinct a fost sa scriu sub ea cum ma simt eu in acest moment, dar ma abtin.
Te felicit sincer pentru ea si stelutele de pe cerul marin sa te calauzeasca tot atat de bine, in poezie!

Iti multumesc mult Simona!



(eu sunt amarat de tot pt. ca nu gasesc textul promis, mai sper inca, dar sunt intors pe dos!)

Draga Nexus,

eu am observat o mare cantitate de suflet care transpare din ceea ce scrii. Apoi, o capacitate de a sintetiza, o tehnica bunicica, imagini foarte interesante si expresive (vorbesc acum la modul general) o tematica variata, sensibilitate si forta uneori. Asa cum vad intr-un comentariu mai sus, spun si eu, intr-un text literar, o poezie, mai ales, gasesti mai mult sau mai putin subiectiv, valoarea, atunci cand reuseste sa transmita. Spirit, sentiment si tehnica. Trebuie sa existe un echilibru intre ele, daca una dintre ele predomina, atunci ai doar o anumita categorie de cititori, atunci cand le impletesti pe toate trei intr-o poezie esti foarte aproape de poezia careia nimeni nu poate sa-i spuna: nu. Ca autor, tu esti Dumnezeul textului tau, cititorul pe tine te simte atunci cand vibreaza alaturi de poezia ta. Orice tip de disimulare voita se simte si e taxata de cititor. (Nu poate fi vorba in cazul tau). Se pot spune foarte multe despre receptarea unui text literar.
Exista si "detasarea" ca tehnica, si e binevenita, insa daca ea se naste tot din "sentiment", empatia cititorului e garantata.
Acest stil te prinde foarte bine!
Imi cer scuze ca am intervenit cu aceste generalitati care se cam indeparteaza de felul in care trebuia sa comentez poezia, insa m-a incitat comentariul de sus.

Eu n-as putea spune care dintre ele imi place mai mult. De fiecare data, aproape, spun, asta parca e cea mai frumoasa, insa adevarul e ca fiecare are cate ceva din tine, te reprezinta la un moment dat intr-o anumita stare. Si fiecare transmite, de aceea ne plac noua atat de mult.
Eu personal, agreez si poezia in care se simte o anume durere, asa ca trebuie sa-ti spun ca-mi plac toate ale tale si cele cu rima si fara. (n-am citit tot, inca)
Imaginea bastonului de fildes si a starii pe care o infatisezi in poezie mi se par deosebite, e trista, insa chiar asa e, de pe ram...
eu aveam pe undeva o cochilie de fildes, plina cu vise, singurele "stari" pentru care stiam sa lupt.

Costel,
ma bucur ca ti-ai exprimat parerea despre text. Voi tine cont de ceea ce mi-ai spus. Personajul suparat, intr-adevar voiam sa iasa in evidenta.
Ai perfecta dreptate, l-am scris la repezeala si de aceea l-am si numit jurnal. Draga mea muza a plecat azi din localitate si voiam sa apuce sa-l citeasca, insa, nu, n-am primit nici un semn. Probabil ca nu a apucat sa-l vada, pana se va intoarce il voi mai repara pe unde pot.
Si cata dreptate mai ai cu indragostirea! Am mai fost eu indragostit cam virtual, dar nu se compara! Abia astept sa mi se intoarca muza si sa o strang in brate, pardon, sa ma stranga "ea". E drept, e o incantare, parca am inviat din morti!

Lapislazuli, are dreptate Costel, m-am grabit si se observa. Ma bucur ca ti-a placut. Sper sa-i placa si muzei. Ca m-am gandit intens la ea, asa, ca sa stie!

Acelasi.

Pai eu trebuie sa-ti spun, draga Neisa ca eu ma bucur din toata bucuria mea ca tu vrei sa nu mor. Gata! Nu mai moare, Romeo! Ce buna esti cu mine! Nici n-am sa mor eu de pe-aci, dar de multe ori am vrut sa-mi fac vant pe hinta cu avant. Si daca tu zici sa nu mor, eu nu mai mor! Nemuritor voi fi cu dor, pe un nor, voi ateriza cu un covor, exact in prodvor de raisor. Nu, am gresit, de atata fior, cat am strans in dor, nu mai vreau sa mor, ci sa ma cobor, jos din susul nor, usurel cu un covor, pana colo in pridvor, si-am sa schimb acel covor pe o matura de zbor, cu atas si cu motor, si cu vis, drept rezervor!

He, he, he!
Romeo forever!