Rodean Stefan-Cornel

Excelente jocurile de cuvinte de la primele două epigrame, deși, recunosc, maxima aceea cu „Ce vrea femeia, vrea și Dumnezeu” nu o știam (sau poate am întâlnit-o prin lecturile mele, dar n-am avut ”interesul” să o rețin, cum de altfel cred că nu au reținut-o nici alți bărbați).
Mi-a plăcut paradoxul din ”(L)abilitate”, mi-au plăcut și titlul și ”Cu istețime-ai candidă”. Este genul de constatare paradoxală pe care o facem toți, aproape zilnic, dar nu am fost în stare să o evidențiem până acum.
Încercarea de a ”învia” poanta cu ”natura moartă” mi se pare foarte reușită, dar cam riscantă la un concurs (mai ales când în juriu sunt cunoscători...).
Frumoase și celelalte!
Numai bine!
Cornel

Cauză și efect
Acelora care slujesc Coranul
Li s-au permis neveste cu toptanul;
E explicabil, deci, de ce se-agită
Să-mbrace iute-un brâu de dinamită!
Laurone

Și viceversa

Nevestele s-au mai emancipat,
Fiind sătule de atâtea rele,
Așa că, de curând, și-au câștigat
Chiar dreptul de-a se detona și ele.
Cornel

„Strategie”
Epigrame-am să trimit,
Poate este cu folos;
Nu știu tema de-am bunghit,
Însă plicul... e frumos!
Laurone

Asta da ”oprăznicie”!

E cu folos, normal,
Când, pentr-un plic frumos
Trimis la festival,
Primești un altul... gros!
Cornel

Bine te-am regăsit, Laure, și pe Agonia!
Drăguțe toate, umoristice.
Prima și a treia cam la limită privind originalitatea, dar se vede totuși, la fiecare, nota personală pe care ai imprimat-o.
Bine găsită rima la ”coastă”, cu sensul (nu cel de bază, ci acela figurat) al lui ”iconoclastă”.
Numai bine!
Cornel

Căline, toți bărbații de până acum m-au întrebat de experimentul cu șoriciul de porc și cu podoaba capilară, dar înțeleg de ce pe tine nu te interesează acesta (înțeleg, la fel ca mine, toți cei care te cunosc și știu ce păr și ce barbă ai).
Referitor la experimentul cu berea neagră și cu bronzatul, deja am aflat, ”pe surse” că alți ”cercetători americani” de la o universitate concurentă vor să demonstreze contrariul, cum că nici vorbă de bronzat dacă bei bere neagră (sau altfel de bere). Adică, dacă bei bere, în loc să stai la bronzat, stai mai mult în cabinele toaletelor de pe plajă care, deocamdată, nu permit pătrunderea razelor solare. Am spus ”deocamdată”, deoarece nu se știe ce ne mai rezervă viitorul științei și tehnologiei...
Mulțumesc de trecere și lectură.
Cornel

În opinia mea textul de mai sus este extrem de simplu și, în același timp, foarte bogat în semnificații. Un text a cărui lecturare mi-a umezit ochii, fără să ”șocheze” cu absolut nimic. Nici măcar nu a folosit celebrele ”formule magice” și motive gen ”Seara de Crăciun”, ”gutuia din geam”, ”mirosul de busuioc din camera mare”, ”puritatea copilăriei”, ”mâinile crăpate ale bunicii”, ”satul românesc”, ”plaiul mioritic” ș.a.m.d. De fapt, proza de mai sus nici nu este poziționată în timp și spațiu sau într-o cultură (civilizație) anume. De aceea și numele personajelor, ortografiate în modul respectiv sunt aparent neutre, nici românești, nici ”exotice”. Și astea toate, zic eu, nu întâmplător! Autorul, probabil, a vrut să ne transmită sentimente UNIVERSAL VALABILE, ceea ce face ca textul să fie cu atât mai valoros. Felicitări Căline, și sper că tu, în calitate de filolog, critic literar și eseist, cu generozitatea-ți recunoscută, o să mă scuzi dacă, vrând să-mi manifest entuziasmul am mai spus și prostii.
Numai bine!
Cornel

Dane,
Referitor la aprecierea mea că senryuul nu are reguli de compunere la fel de stricte ca epigrama (gândind mai ales la elemente de conținut) și că acesta se poate confunda cu un aforism, sau cu o vorbă de duh, sau cu o pastilă umoristică, să știi că nu m-am hazardat în necunoștință de cauză. Când am aflat prima dată de senryu și apoi când am început să mă documentez cât de cât, am înțeles că el este o variantă umoristică a haikuului, adică trebuie să respecte regulile haikuului nu doar ca formă, ci și pe acelea legate de anotimp (natură) și pe acelea legate de opoziția dintre două planuri etc. Chiar și din volumele de senryu primite de la tine și din senryuurile trimise de tine revistei pe care o conduc am dedus asta. Apoi, încet-încet, am văzut că regulile sunt tot mai ”relaxate”, că este de ajuns să fie prezentă în senryu doar ”natura umană”, sau ”condiția umană”, sau nici acestea. Se vede ușor asta inclusiv la exemplele date de tine în studiul pe care îl discutăm. Apropo de această relaxare și de posibila confuzie despre care vorbeam, apare în studiul tău, ca senryu, tristihul: ”Sunt tare bolnav./ Voi lua medicamente/ să mor sănătos.” Mie mi se pare că seamănă și cu genul definit de tine ca ”pastilă umoristică”. Și ca să continuăm cu ”armele tale”, prezinți ca ”pastilă” o poantă a lui Noni Gagniuc, pe care eu, pe loc, fără vreun efort și fără să schimb nimic important, o transcriu ca senryu : ”s-a plâns că de-un timp/ soțul ei doarme ne-ntors – / ne-ntors acasă”. Adică de ce acesta n-ar fi senryu, iar cel cu ”muritul sănătos” este?! Și încă trei, tot pe loc, dintr-un alt autor celebru de ”pastile”, Mihai Frunză. Le-am luat de pe blogul său și le-am pus ca tristih 5-7-5: ”gelos la culme -/ își urmărește soața/ și când vorbește”, sau ”cabană-n Bucegi -/ cei care-i fac reclamă/ spun doar prăpăstii”, sau ”poetul minor -/ e preferatul unui/ critic pedofil”. De ce n-ar fi senryuuri aceste ”pastile”, transcrise sub formă de tristih? Continuînd discuția într-o chestiune mai personală spun că și eu, ani buni, înainte de a scrie epigrame și la începutul acestei perioade, am scris și publicat în tot felul de reviste și almanahuri, sute și sute (poate mii) de ”pastile”, sub diferite titluri (”Când despici firul în patru”, ”Auzi, vorbă!”, ”Nedumeriri” etc.) pe care le-am inclus și în primele două cărți ale mele, în 2006 și 2007. Chiar și pe Agonia am postat o parte din acestea. Acum, le-aș putea transforma pe unele în senryu? Sau este autoplagiere?!
Cei care mă cunosc cu adevărat (Dane tu ești unul dintre ei) o să-și dea seama că m-am angajat în polemică nu doar să mă apăr, sau pentru a contrazice de dragul contradicției, ci pentru a mă lămuri (acolo unde am întrebat, sau acolo unde se apreciază de alții că greșesc).
Numai bine !
Cornel

În opinia mea, orice studiu comparativ, în orice domeniu, este riscant. Și mai riscante sunt clasificările, iar culmea riscului o reprezintă exemplificările (de care greu poți să fugi dacă faci comparații și clasificări).
Sunt convins că și Dan Norea știe asta, dar el ”nu poate fără”. Se pare că toate calitățile gândirii sale, toate conexiunile neuronale din creierul său sunt construite în primul rând pentru a clasifica, numerota, compara, evalua, ”eticheta” ș.a.m.d. Eu spun că este foarte bine, cu atât mai mult cu cât astfel de texte (ca acela postat mai sus) incită la dezbateri, sau cel puțin la analize individuale. În opinia mea, problema cea mai delicată în comparația epigramă-senryu (care îngreunează oarecum și stabilirea criteriilor de comparare) este faptul că ele nu au statut egal. Mai concret: epigrama este mult mai cunoscută marelui public decât senryuul; epigrama are o independență mult mai mare față de celelalte genuri-specii asemănătoare în comparație cu senryuul (un senryu se poate confunda ușor cu un aforism, cu o pastilă umoristică, cu o glumă, cu o vorbă de duh); epigrama are reguli mult mai clare de scriere decât senryuul, mai ales din punct de vedere al conținutului etc.
Oricum, studiul mi se pare foarte bine structurat și realizat, limbajul și argumentația sunt perfect adaptate scopului, iar clasificările și exemplele (mai mult, sau mai puțin riscante) sunt edificatoare.
Felicitări, Dane și cred că nu ai nimic împotrivă să prezentăm acest material în cenaclurile din care facem parte și, bineînțeles, să discutăm pe marginea lui!
Cornel

Îmi place când văd, la un cenaclu literar (sau pe un site de literatură, că, este cam același lucru) pe cineva care împărtășește și celorlalți colegi din cele mai recente experiențe literare ale sale. Adică, Dan Norea nu vrea să fie singurul (sau printre puținii) autori acoperiți de glorie în scrierea de kyoka, ne îndeamnă și pe noi să încercăm.În ceea ce mă privește, s-ar putea ca tot datorită (sau din cauza?!) lui și a activității sale pe ”Agonia” să încerc a scrie senryu (poate chiar și kyoka), considerând acest efort ca bun exercițiu pentru a găsi noi polisemantisme și diverse jocuri de cuvinte (preocupare care trebuie permanent antrenată la cineva care vrea să scrie umor).
Exemplele de kyoka date aici mi-au plăcut (mai mult prima, a treia și a patra), dar valoarea textului postat mai sus este dată, în opinia mea, în primul rând de cele menționate în prima parte a comentariului meu.
Succes, în continuare, Dane!
Cornel

Eu nu știu dacă textul de mai sus este poem sau proză scurtă umoristică (umor negru), dar asta nici nu mi se pare atât de important (rămâne ca specialiștii, criticii și istoricii literari să stabilească, dacă vor considera de cuviință). Important mi se pare faptul că autoarea a reușit, pornind de la câteva expresii (sintagme, vorbe din popor etc.) să stabilească niște corespondențe pline de tâlc. Iar jocurile de cuvinte pe care se bazează nu se opresc la suprafața acestor cuvinte, ci merg mult în adâncimea înțelesurilor, totul culminând cu cele de după semnul ”.............” și cu finalul.
Foarte, foarte interesant, nu-mi amintesc să mai fi citit ceva asemănător!
Și o obiecție, de final:
Nu știu dacă, la ”compartimentare”, obiectul ales (sertarul) a fost cel mai inspirat, oricum, ideea contează.
Cornel

Când văd catrenele matale,
Mă aliez cu editorul,
Că mă apucă brusc o jale,
De-mi vine să... îmi bag piciorul!

De aceea nici nu mai comentez catrenul postat mai sus:)
Sănătate, nea Mitru!
Cornel

Dane,
Am mai comentat de câteva ori textele scrise de tine în urma unor excursii și, de fiecare dată, am încercat să descopăr noi valențe ale acestor bijuterii aflate la granița dintre literatură și gazetărie și le-am expus în cele câteva fraze pe care le-am scris cu prilejurile respective. Precizez, acum, ceva nou, dar în ceea ce mă privește pe mine. De regulă, atunci când nu te interesează ceva, nici nu te documentezi și nu prea citești din ceea ce se scrie în domeniul respectiv. Paradoxal, deși eu nu sunt tentat de excursii în străinătate (în condițiile în care nu sunt nici xenofob, nici sedentar, nici leneș), reportajele tale le citesc cu deosebită plăcere, aceasta fiind cea mai bună dovadă a măiestriei tale scriitoricești. Și, pentru că veni vorba mai sus, în opinia mea, o carte cu toate aceste texte ar fi foarte bine venită. Iar sponsorul nu poate fi decât o agenție de turism, bineînțeles.
Succes!

Am primit cartea aseara și, deși aveam de gând ca doar luni să scriu câteva cuvinte despre ea, o fac acum (dacă, oricum, m-am trezit mult mai devreme decât ceilalți din familie). Precizez că îmi spun impresiile ”la cald”, imediat la terminarea lecturii, convins fiind că acestea au nota cea mai puternică de sinceritate.
Deci, ce am citit în cartea despre care se vorbește mai sus?
Pe lângă texte umoristice de foarte bună calitate (epigrame, parodii, poezii satirico-umoristice, proză scurtă) și excepționale poezii pentru copii (aceste două categorii de materiale constituind structura de bază a volumului), în carte am mai întâlnit:
- o prefață din care am reținut, în primul rând, câteva cuvinte foarte frumoase despre epigramă și epigramiști scrise de un neepigramist;
- un cuvânt introductiv - profesiune de credință scris de autoare;
- un elogiu (comemorare, evocare istorică) despre mari personalități din rândul dăscălimii;
- un CV profesional ”romanțat” al autoarei, scris de ea însăși (emoționantă retrospectivă, de efect amintirile despre foștii elevi și urmărirea în timp a evoluției acestora);
- un foarte interesant experiment realizat cu elevii, o adevărată pledoarie pentru iubire în familie;
- analiza acidă și pertinentă a unui manual destinat celor mici și, totodată, un semnal de alarmă privind situația actuală a literaturii pentru copii;
- mici eseuri despre ”Iepurașul de Paști” și despre ”Moș Nicolae”.
De remarcat condițiile grafice de excepție în care s-a tipărit cartea.
Referitor la prima copertă, pe care autoarea ne-o explică în textul postat mai sus, sper că nu se va supăra dacă spun și alte elemente care mi-au fost sugerate mie ”la prima vedere”:
- o mămică îngrozită de volumul mare de teme pe care îl are de rezolvat cu copiii ei pe timpul vacanței de vară (în jurul ei sunt celebrele ”caiete de vacanță”);
- o profesoară stresată de multitudinea de forme de pregătire și de examene pentru care are de studiat (convocări diverse, cursuri de perfecționare, examene de titularizare, de definitivat, de grad);
- o profesoară care se pregătește să corecteze tezele (temele, lucrările) elevilor, gândindu-se la ceea ce va găsi în caiete;
- și - de ce nu - Vali Slavu, înconjurată de teancurile de diplome pe care le-a primit până acum, gândind foarte supărată :”Cum, numai atâtea???”
Felicitări, Vali!
Cornel

Dane, comentariul tău mi-a apărut după ce am scris răspunsurile anterioare, așa că îți scriu acum câteva cuvinte (doamna Eugenia mă va scuza că nu aștept să răspund la mai multe, dar peste foarte puțin timp nu voi mai avea internet o perioadă).
Și pentru că am pomenit-o pe doamna E.R., sunt convins că distinsa noastră șefă de pe Agonia, atunci când a trecut rândurile mele la texte recomandate, nu aprecia doar umorul textului în sine, dar era sigură că vor interveni umoriștii adevărați cu comentarii spumoase. Iar comentariul tău (cu poză bineînțeles) se încadrează aici.
Iar afirmația ta că eu am scris un text în proză mai bine decât ai fi putut să-l scrii tu este unul dintre cele mai mari complimente pe care le-am primit în ultima vreme. Și, mai e ceva: ”din cauza” ta am acum succes destul de mare cu niște scrieri (știi tu despre ce este vorba) și s-ar putea, acum, tot din cauza ta (dar și a altora), să mă apuc mai serios de scris proză, că oricum vreau să fac o pauză de scris epigrame.
Sănătate!
Cornel

Domnule profesor Tomescu, aveți mare dreptate, mulțumesc pentru lectură și pentru buna receptare.
Nelu Gârda,
1. Mulțumesc pentru aprecieri! Și comentariul tău este plin de umor și de înțelepciune.
2. Referitor la ”munca de documentare” pe care aș fi depus-o eu pentru scrierea acestui text, mă dezamăgești profund! Păi, cum poți să ai despre subsemnatul o părere generală atât de proastă încât să crezi că pe mine chiar m-ar putea interesa atât de mult o asemenea temă? Ca să o studiez prin documentare temeinică?! Îți dau cuvântul meu că articolul l-am scris ”dintr-o suflare”, doar pe baza a ceea ce mi-a rămas în cap în urma ”bombardamentului mediatic” la care am fost și eu supus, dar, e drept - mi-au mai spus și alții - am o memorie foarte bună. La fel de drept este (ai aici un pic de dreptate) că memoria mea nu ar fi reținut chiar atât de bine atâtea amănunte dacă problema nu mă interesa deloc. Dar, ”documentare” este mult prea mult. Precizez, totuși, că toate exemplele date de mine sunt reale (bineînțeles cu excepția ”pastilelor” de la sfârșitul textului, declarat fanteziste și intenționat exagerate tocmai în scop umoristic.
3. Ca de obicei, la urmă e problema cea mai complicată. Referitor la ceea ce mi-ai sugerat pentru viitoarele mele eseuri, despre ”alimentarea cu arme” nu vreau să scriu, pentru că, pe de o parte nu prea mă pricep la astfel de chestiuni, iar pe de alta nu vreau să fiu chemat ca martor pe undeva...; dar, pentru că despre ”cercetătorii americani” era vorba, aș putea scrie, chiar cu umor (de data asta în chestiuni care m-au interesat) despre următoarele:
- cum, în anii 90, în perioada ”pre NATO”, sau ”piefpi” (Parteneriatul Pentru Pace) veneau ei să ne învețe cum să ne restructurăm învățământul superior militar, trimițând în acest sens câte un fel de maistru instructor în fața căruia se ploconeau, frumos aliniați, generalii și coloneii români, comandanți, șefi de catedre, profesori universitari, doctori în științe militare, fără nicio discriminare; bineînțeles, aici exagerez puțin, în scop unoristic, dar cititorii mei (mai inteligenți decât ai lor, vorba unei celebre gazete de umor) vor înțelege asta; deci, aici tema ar fi contribuția lor la reorganizarea învățământului militar românesc;
- o altă temă interesantă ar fi aceea a contribuției lor la perfecționarea conducerii în domeniul apărării, începând cu problema conceptuală fundamentală: să nu mai folosim termenul de ”conducere științifică” (că este comunist) ci pe cel de ”management”; și aici, cum s-a ajuns ca la examenul de admitere la Colegiul de Comandă și de Stat Major (o instituție postuniversitară de mare prestigiu), acolo unde cursanții învățau probleme de strategie militară și de conducere în operație a unor mari unități, la disciplina ”Managementul structurilor militare” (sau cam așa ceva) aveau ca bibliografie un fel de manual americam destinat gradaților și comandanților de plutoane, în care aceștia erau învățați cum să devină ”liderșip” (nu mai spun că respectivul manual era tradus de o ”fătucă” de prin Marele Stat Major, care știa engleză, dar habar nu avea despre limbajul militar specific domeniului) (un pic de exagerare este și aici, dar mai puțină ca la cealaltă temă).
Așa că, Nelu Gârda, mă mai gândesc, mulțumesc pentru idei, deși nu aș vrea ca, scriind aceste texte umoristice, cineva să mă taxeze drept antiamerican, sau anti NATO, sau antiaderare, antiintegrare ș.a.m.d., în condițiile în care, pentru mine sunt ”sfinte” aceste valori.
Hai că deja am scris prea multe și, parcă, îmi tot bruiază cineva conexiunea la internet iar telefonul are un piuit suspect.
Numai bine!
Cornel

N-am mai comentat de multișor epigrame pe Agonia (am reînceput acum cu primele care mi s-au afișat) și, sincer să fiu, aș fi dorit ca acest nou început să fie mai entuziasmant pentru mine (poate chiar însoțit de o steluță), dar... din păcate... nu se prea poate.
Primele 4 catrene mi se par mult prea ”cumințele” (este cel mai blând calificativ pe care l-am găsit), al cincilea este interesant mai ales prin comparația folosită în pregătirea poantei, iar al șaselea pare tot interesant, ca mecanism de construire a poantei.
Bineînțeles că la epigramele lui Grigore Chitul nu are rost să cauți greșeli evidente de prozodie sau de limbaj, că nu prea găsești (sper să nu fiu contrazis, dar nu mi-a ”sărit în ochi”, sau nu mi-a ”deranjat urechea” nimic, la prima citire). Altceva doresc să mai remarc pozitiv:
Referitor la metrica versurilor, la catrenele de mai sus, doar la 2 din 6 întâlnim endecasilabul (considerat de mulți ca nu prea indicat în epigramă). Spun asta, deoarece știu că Grigore ”cam abuza” de el până acum. Am observat asta deoarece și eu am avut (și mai am) această mică ”hibă” (dar, parcă nu chiar atât de prezentă ca la el) și sunt atent la acest aspect.
Numai bine!
Cornel

Am uitat să spun (și să pun semnul grafic aferent):
Dane, dacă tot împarți cu Noni - în ultimii ani - sarcinile cenaclului constănțean, succesele acestuia, spațiul în autoturism (aici cred că sunt ceva probleme, că amândoi sunteți scriitori ”de calibru”), atunci împarte, te rog, și steluța de față.
Cornel

Așa este, Dane, ai dreptate cu improvizațiile și, pentru că veni vorba, nu pot să trec mai departe până nu spun că m-au amuzat comentariile concitadinului tău (inepuizabilul Noni Gagniuc) la pozele postate de tine (spontaneitatea și abilitatea de a improviza pe orice temă sunt arme redutabile ale domniei sale).
Ar mai fi de remarcat, ca de obicei în ultimii ani, prezența agoniștilor pe toate podiumurile (festivalul buzoian, concursul bucureștean și premiile UER) și mai ales cea a lui Vali Slavu. Mulțumim pentru informare, Dan Norea și felicitări pentru cronica realizată!
Cornel

Și mie mi-a plăcut ”relatarea”, mai ales pentru că a fost ”pre(a)sărată cu șarje umoristice” de calitate. Interesant este faptul că Alba Iulia, devine încet, încet o adevărată Cetate a Umorului Românesc în care intră în fiecare an - spre a fi păstrate, ca tezaur, dar și pentru a fi valorificate - noi și noi valori. Felicitări agoniștilor! Mulțumim, Vali Slavu

Doamnă Ardeleanu, domnule Dume,
Sunt surprins și onorat de interesul dumneavoastră pentru modestele mele scrieri.
Doamnă Loredana (Florinel - dacă-mi dai voie),
Chiar dacă nu am avut prilejul de a colabora mai strâns, eu întotdeauna v-am considerat ”de-a noastră”, catrenele pe care le-ați semnat și - mai ales - o parte a prozei dumneavoastră îndreptățindu-mă la această apreciere; mulțumesc frumos pentru popas.
L.I.M.,
Mulțumesc pentru gândurile bune, mă bucur că ești aproape de epigramiști (și, uneori, chiar printre noi).
Domnule Tomescu,
Mulțumesc și, nu uitați că invitația de a fi mai des printre epigramiști (inclusiv la Sibiu) rămâne valabilă.
Daniel Bratu,
Onorat de vorbele frumoase, mulțumesc!
Vali Slavu, Dan Norea, Nelu Gârda și Ion Diviza,
M-ați copleșit, mă simt chiar jenat de atâtea complimente, parcă aș fi citit fragmente din cuvântările la aniversarea mea de 100 de ani, sau din discursurile de la înmormântare, că numai acolo se poate vorbi atât de frumos despre cineva.
Doamnă Eugenia,
Vă mulțumesc!
Numai bine, tuturor!
Cornel

toamna-n livadă -
nepoții cu bunica
vorbesc în doi peri
(Dan)

vorbesc în doi peri -
dar de teama hoților
au ochii-n patru
(Cornel)

toamna-n livadă -
îmi place Ana fiindcă
are mere
(Dan)

și mie-mi place -
sper să nu și le schimbe
cu silicoane
(Cornel)

toamna-n livadă -
protestele bunicii:
prea multe prune!
(Dan)

bunica-i știrbă -
protestând parcă are
prune în gură
(Cornel)

De 40 de ani, de când o cunosc pe soția mea, am asistat la numeroase serbări pregătite de aceasta cu copiii de la diferitele grădinițe în care a activat ca educatoare. În plus, am fost spectator la aproape toate manifestările de acest gen, în care au fost ”actori” copiii mei și la multe din cele ale nepoților. Să nu mai spun că în ultimii aprox. 15 ani toate proiectele didactice ale soției mele și scenariile pentru diverse serbări întocmite de ea (cam 4-5 în fiecare an) au fost culese computerizat de către subsemnatul. Pot spune, deci, că știu cam ce texte erau obligați copiii să memoreze, texte luate de educatoare din tot felul de manuale, de îndrumare și de broșurele de care eu nu eram încântat deloc. Cel puțin, de acum înainte, prin ceea ce crează Vali Slavu, sper ca situația să se îmbunătățească, deoarece – am spus-o și o repet - este evident că scrie literatură pentru copii ”ca la carte”, adică ”de manual”. Sper, de asemenea, să se găsească modalitățile cele mai eficiente pentru ca scrierile sale din acest domeniu să fie popularizate și valorificate pe scară cât mai largă și - de ce nu – să fie și răsplătite cum se cuvine (ar fi astfel o bună modalitate ca din aceste câștiguri, Vali să-și autofinanțeze viitoarele cărți de epigrame, de cronici ale festivalurilor de epigramă, de poezii satirico-umoristice ș.a.m.d. (că, deocamdată, astfel de cărți nu se cer în școli și grădinițe).
Felicitări Vali Slavu și succes în continuare!
Mulțumim doamnă Ottilia Ardeleanu pentru semnalarea apariției acestei valoroase cărți!
Cornel