Fals tratat de alimentație sănătoasă

Pe vremea copilăriei mele (e-he-hei, dragii moșului, asta se întâmpla demult, tare de demult, pe la mijlocul secolului trecut!), sfaturile despre alimentația sănătoasă erau păstrate și transmise din generație în generație, iar argumentul suprem privind valoarea lor era exprimat cam așa: ”Bunicul meu a mâncat (băut) în acest mod și a trăit 80 de ani”.
Apoi, încet, încet, unele din acestea au fost demitizate, spunându-ni-se, impersonal: ”S-a descoperit că nu știu care aliment nu este chiar atât de bun pentru sănătate, dimpotrivă”, sau argumentându-se schimbarea de optică prin rezultatele experimentelor pe cobai, celebre în epocă.
De câțiva ani, însă, pentru ca știrile din domeniu să fie senzaționale și să apară cât mai credibile în ochii cititorilor, acestea ne sunt servite cu aproape invariabilul început: ”Cercetătorii americani de la Universitatea din... au descoperit că...”.
Deși au această formulare voit pretențioasă, trebuie să spun că nu puține din aceste știri sunt astfel redactate încât nu se înțelege aproape nimic din ele sau, și mai multe, sunt de-a dreptul ridicole (ca să nu spun idioate). Dar, să facem o scurtă trecere în revistă a doar câteva din extrem de multele schimbări de concepție privind alimentația sănătoasă, pe care eu le-am trăit.

Micul dejun; când și ce
M-am obișnuit (și nu mi-am schimbat acest obicei în ciuda multor ”descoperiri revoluționare”) ca dimineața, înainte de a pleca de acasă, indiferent de oră (chiar și înainte de ivirea zorilor, pe la 3-4) să mănânc ”sănătos” (adică bine, mult, că doar nu v-ați gândit la altceva?!). Și asta, nu neapărat ca să respect celebrele sfaturi privind cele 3 mese principale (micul dejun pentru sine, prânzul pentru prieteni și cina pentru dușmani) ci, pentru că, fiind militar din adolescență până aproape la bătrânețe, nu știam niciodată când bucătăria mobilă era ”capturată de inamic”, sau când rămânea în pană camionul care trebuia să ne aducă mâncarea de prânz. Așa că ”mă asiguram” de dimineața...
Dar, nu mică mi-a fost mirarea când, acum vreo câțiva ani, deschizând calculatorul ca să-mi văd mesajele și să citesc presa, mi-a atras atenția un titlu de articol care spunea cam așa: ”Încă un mit privind alimentația sănătoasă a fost demolat! Masa de dimineață nu mai este obligatorie!”. Și am citit, bineînțeles, că doar nu era să pierd o asemenea știre. Se explica acolo că cercetătorii americani de la nu știu care universitate au ajuns la concluzia că, în privința nutriției, pe parcursul unei zile de 24 de ore, organismul uman funcționează în 3 cicluri a câte 8 ore: unul pentru ingerarea alimentelor, altul pentru prelucrarea acestora și altul pentru odihnă. Potrivit acestei descoperiri, funcție și de alte probleme economice și sociale, au stabilit ei că ideal ar fi ca omul să se hrănească doar de 3 ori pe zi, într-un interval de doar 8 ore, adică: prima masă la ora 12, a doua la 16 și a treia la 20.
Cu privire la structura micului dejun (în situația că este, totuși, recomandabil) ce să mai discutăm?
O viață întreagă țăranul român din Ardeal a mâncat dimineața pită cu slană, brânză și ceapă, militarii au savurat iahnia de fasole cu slăninuță, alți cetățeni din categorii sociale mai pretențioase se desfătau cu mezeluri rafinate, cașcaval și ouă pregătite în diverse modalități, iar acum, vin alți ”cercetători americani” care ne spun că dimineața trebuie să consumăm sucuri de fructe și de legume, cereale, alune, nuci și alte semințe (asta, bineînțeles, în condițiile în care americanii de rând mănâncă doar ouă cu șuncă prăjită).
Și atunci, cum procedăm? Se pare că orice facem, nu este bine, după cum rezultă și din spusele unui distins profesor universitar, doctor în medicină, specialist în psihiatrie, care, în cadrul unei emisiuni televizate pe teme de sănătate (pe care eu, personal, am vizionat-o) vorbea despre crizele de epilepsie și despre lipotimie. Dar, să reproducem - cât putem de fidel – două dialoguri avute de domnia sa cu telespectatorii (emisiunea fiind interactivă):
- Alo, bună ziua, domnule doctor, am și eu o problemă.
- Da, spuneți, doamnă, vă ascult!
- Acum câteva zile eram în oraș de dimineață, cu niște probleme și, dintr-odată, am leșinat pe stradă.
- Dar, până atunci ați mai avut alte probleme de sănătate?
- Nu
- Nici după aceea?
- Nici
- Câți ani aveți, doamnă?
- 34
- Ați mâncat sau băut ceva deosebit în acea dimineață?
- Nu am consumat nimic, încă nu avusesem timp.
- Da, păi, de aceea ați leșinat, doamnă. Să nu mai plecați de acasă fără să mâncați. Ați avut o cădere de glicemie.
Intervine apoi alt telespectator, de data aceasta un bărbat, dar tot tânăr și exact cu aceeași problemă. Redau din dialog doar ultima parte:
- Și, precis nici dumneavoastră nu ați mâncat nimic de dimineață.
- Ba am mâncat, chiar foarte bine, cu doar câteva minute înainte de a pleca de acasă.
- Păi, e clar, de-aia ați leșinat. În procesul de digestie organismul consumă foarte mult sânge și
înseamnă că la dumneavoastră nu a mai ajuns încât să irige suficient și creierul.

Cafeaua, morala și hipertensiunea arterială
Când, în tinerețe, mai stăteam de vorbă cu vecinii din micul meu oraș natal, sau cu rudele de la țară ale soției, uneori, câte o mamă grijulie și excesiv de protectoare, vrând să-mi arate ce fel de prieten (logodnic) are fiica ei, spunea: ”Și-a găsit fetița mea un băiat excepțional: nu este bețiv, nu fumează și nu bea cafea”. De unde se putea înțelege că băutul cafelei reprezenta ceva decadent din punct de vedere moral și nesănătos, pe același plan cu alcoolismul și fumatul. Acum, nicio gospodină respectabilă de la sat sau de la oraș, niciun funcționar conștiincios ”de la stat”, sau ”de la multinaționale”, niciun om de afaceri de succes nu-și începe ziua de muncă înainte de savurarea cafelei de dimineață.
Mai târziu, când am avut unele probleme din cauza hipertensiunii arteriale, așteptând ca medicul cardiolog să-mi scrie rețeta pentru medicamente, eram îngrozit că, după ce mi-o înmânează, îmi va interzice una din puținele plăceri pe care mi le ofeream zilnic, indiferent de vreme, de program, de starea fizică sau psihică, de locul în care mă aflam: cafeaua. Știind, bineînțeles, ca mulți alții, că această băutură produce creșterea tensiunii arteriale. Așa că, înainte de a părăsi cabinetul, văzând că doctorul nu pomenește nimic de problema respectivă (probabil, mi-am zis eu, crezând el că nu mai este nevoie să-mi precizeze ceva evident, știut de toată lumea), am încercat să obțin, totuși, o concesie cât de mică, rostind timid: ”Domnule doctor... și... cafea... nu mai am voie chiar deloc?” La care, medicul, foarte sigur pe el, a replicat: ”Bea-ți, domnule, cafeaua ca și până acum, că nu o să-ți facă niciun rău, dimpotrivă, cafeaua, fiind diuretică, scade tensiunea.”
Acum, povestind întâmplarea, nu sunt sigur că și această schimbare de atitudine din practica medicală se datorează tot ”cercetătorilor americani” deoarece, din câte am auzit, pe la ei, pe acolo, prin ”State”, se bea pe post de cafea o zeamă lungă și fără gust, care oricum nu ar fi putut să producă vreo creștere de tensiune. Sau, ei or fi și... tocmai de-aia?!

Apa, setea, digestia și oboseala
Dacă m-ar fi întrebat cineva, acum câțiva ani, când beau apă, trecând peste stupiditatea întrebării (așa mi se părea până atunci), i-aș fi răspuns: ”Când îmi este sete”. Da, dar acum aș fi mai rezervat, deoarece am citit eu undeva un articol potrivit căruia ”cercetătorii americani” (păi, cine altcineva?!) au descoperit că, atunci când apare senzația de sete, organismul este deja traumatizat grav din cauza deshidratării; deci, trebuie să bem apă tot timpul (cu unele excepții, o să vedem mai încolo), câte puțin, astfel încât să nu ne fie sete niciodată (adică, nici plăcerea de a bea apă când ne este sete să nu o mai avem!).
Referitor la relația dintre consumul de apă și ingerarea de alimente situația este și mai complicată și mă mir cum atât eu cât și copiii mei am ajuns la maturitate, oameni cu anumite cariere, dezvoltați normal fizic și psihic, în condițiile în care am avut niște obiceiuri (ba chiar ”apucături” aș putea spune) foarte nesănătoase privind consumul acestui lichid.
Sau, altfel spus, îmi cer iertare și cu acest prilej copiilor mei, pentru că, atunci când veneau de la joacă și se așezau la masă, îi cam temperam în setea lor nestăvilită, certându-i: ”Nu bea apă înainte de masă, că-ți strică pofta de mâncare!” Ba chiar le și luam paharul din față. ”Greșit! Greșit! Greșit!” – spun acum ”cercetătorii americani”. Dimpotrivă, înainte de mesele principale trebuie consumată multă apă, pentru ca organismul să fie bine hidratat în momentul când începe procesul de digestie, știindu-se faptul că acest proces consumă foarte multă apă. Și - țineți-vă bine! – este total contraindicat să bei apă imediat după masă, deoarece aceasta intră în contact cu mâncarea caldă și cu grăsimile care se solidifică astfel și se produc o sumedenie de fenomene de-a dreptul periculoase pentru viața și sănătatea noastră.
Mai mult! Atunci când cineva, după un prânz copios, de abia se mai poate ridica în două picioare și îi e o lene de îl doare (vorba unui cântec, dar rima este originală), această stare nu este din cauza faptului că ”a băgat în el” ca un nesimțit (sau ca un porc, scuzați!) ci tot apa este de vină, sau mai bine zis, lipsa ei. Adică, această oboseală ar fi rezultatul chinului la care este supus organismul pe timpul digestiei în situația în care el nu a fost hidratat suficient înainte de masă.

Vinul, cardiologia, hipertensiunea și vasele de sânge
Mulți tineri nu știu că era o vreme în care, în unele zone ale țării noastre, oamenii simpli nici nu se atingeau de apa de băut, beau doar vin în tot cursul anului și chiar le mai și rămânea (acesta fiind transformat în renumitul ”redeveu”, adică rachiu din vin). Și atunci, vă dați seama ce tragedie era pe bietul țăran când îi spunea doctorul că are probleme cu inima și că i se interzice să mai bea vin? Cum adică, el, care doar cobora rapid câteva trepte în beci și își stâmpăra setea direct de la butoi cu 1-2 căni de vin, să meargă acum până la fântână și să scoată apa cu găleata grea de la nu știu câți metri adâncime? Și atunci, ce făcea el? Nu mai consuma vin, trecea pe țuică și, în loc să moară de infarct la 65-70 de ani, murea de ciroză pe la 55-60. Dacă mă întrebați cum ajungea bolnavul în această situație dezastruoasă, vă spun imediat:
Deci, mergea omul la doctor că nu se mai simțea bine, obosea mai repede, amețea ș.a.m.d.
”Bade, ai oarece bai la inimă, de acum înainte mânci mai puțină carne grasă, sare mai deloc, iei boabele pe care ți le scriu eu și gata cu băutura!” – zicea doctorul.
Stătea țăranul, se scărpina în barbă, își muta pălăria dintr-o mână în alta, tușea și zicea:
”Dar, domn’ doctor, nici măcar un păhăruț, că doar om îs și io și vreau să fiu în rând cu lumea, mai mărg și io la o nuntă, la un botez...”
Iar doctorul, privind spre ușă la desaga încărcată cu de toate a țăranului: ”Măi omule, ți-am spus că deloc! Dar, dacă totuși îi musai și nu te poți abține, atunci poți să bei un pahar mic de țuică – de țuică, auzi? - de vin în niciun caz, că vinu-i cel mai rău la tensiune și la inimă” (bietul țăran și medicul din circa de la țară nu știau atunci că vor veni ”cercetătorii americani” care vor descoperi că vinul roșu este un bun protector al vaselor de sânge și ușurează funcționarea inimii; bineînțeles, consumat în cantități moderate, dar cuvântul ”moderat” este foarte greu de explicat și de înțeles chiar și de către țăranul emancipat din zilele noastre).
Mergea omul acasă cătrănit și flămând (că de dimineață, înainte de a merge la doctor, nu a mâncat nimic) și, cum ajungea în bucătărie, lua glaja de palincă din cămară, trăgea o dușcă zdravănă direct din ea, apoi își punea și un pahar plin dinainte, cerând mâncare.
”Păi, ce faci omule? Vii de la doctor și te pui direct la palincă?” – îl apostrofa soția. La care, bărbatul spunea, alegându-și atent cuvintele:
„Auzi, tu? Doctorul mi-o zâs că la boala mea nu-i permis vinul, dar că țuica îmi face chiar bine”.

Și, lista cu asemenea răsturnări spectaculoase de valori, în care ceea ce era foarte bun pentru organism până de curând acum este foarte dăunător (și invers) ar putea continua parcă la nesfârșit; mai amintesc doar, fără alte comentarii, că aceiași neobosiți ”cercetători americani” au descoperit în ultima vreme, printre altele, următoarele:
- ouăle nu sunt contraindicate pentru cei care ”au probleme cu colesterolul”, deoarece consumul acestora nu numai că nu duce la creșterea celui ”rău”, ci asigură ”colesterolul bun” necesar organismului;
- sucurile de fructe și de legume nu mai reprezintă un panaceu universal pentru sănătate, o ”adevărată minune” în alimentație, deoarece ele presupun stoarcerea unei cantități relativ mari de asemenea produse și astfel, consumate zilnic, introducem în organism și mult zahăr (care îngrașă), iar pe de altă parte consumând în acest mod fructele și legumele, pierdem altceva foarte important din acestea – fibrele;
- laptele și produsele lactate nu ar mai fi chiar atât de indispensabile în alimentație, deoarece, pe de o parte, calciul se poate lua foarte bine și din alte alimente (chiar în doze mai mari), iar pe de altă parte ele hrănesc celula canceroasă;
- fructele nu se mai consumă la desert, cum era odată, deoarece în această situație ”fac ravagii” în stomac;
- carnea ”la grătar”, nu numai că nu mai este mâncare ”de regim” ca altădată, dar ea figurează pe o listă scurtă a alimentelor care produc cancerul de colon, datorită reacțiilor chimice foarte toxice produse prin scurgerea sucului cărnii pe jar;
- la fel, pâinea prăjită este și ea cancerigenă, mai ales atunci când este prea arsă;
- varza - spun toți nutriționiștii astăzi, nu numai ”cercetătorii americani” – este de-a dreptul miraculoasă, te ferește de foarte multe boli și te vindecă de o mulțime de suferințe; dar, pe vremea tinereții mele, un doctor hâtru spunea că o fleică de porc la grătar valorează tot atât cât o căruță de varză;
- slănina și untura de porc nu ar mai fi chiar atât de dăunătoare; se spune chiar că la prăjirea alimentelor, în loc să folosim numai uleiul de floarea soarelui (adevărată otravă), mai bine facem o emulsie din untură de porc și ulei (dar asta cu siguranță nu au descoperit-o ”cercetătorii americani”, că ei consumă mai mult carte de vită, nu de porc);
- biscuiții nu au niciun aport important în hrana omului, ei doar dau o energie de moment și, în plus, prin procesul de coacere și ei conțin ”agenți” cancerigeni (și când mă gîndesc câți biscuiți cu măr ras mâncau copiii noștri prin anii 70-80!); despre alte multe probleme controversate din alimentația copiilor nu vreau să mai amintesc, deoarece iar o să am complexe de vinovăție că m-am luat după cărțile la modă în epocă (gen ”Mama și copilul”) în loc să aștept și să procreez mai la bătrânețe, când au început să ne arate ”cercetătorii americani” cum să ne hrănim micile odrasle.

Din păcate, chiar trebuie să ne oprim cu această înșiruire și, gândiți-vă că nu am amintit nimic de ”problema eurilor”, de curele de slăbire și de alte asemenea teme foarte dezbătute în zilele noastre.

Dar, până când tot ”cercetătorii americani” ne vor dezvălui secretele hrănirii cu o singură pastilă pe zi, hai să anticipăm puțin și să vedem cam ce ”bombe” ne-ar mai putea arunca aceștia:
- la fel ca ulcerul, care nu este cauzat de regimul de viață dezordonat, de alcool, tutun, condimente ”explozive” etc. (cum se bănuia până acum câțiva ani), ci de o banală bacterie (helicobacter pilori), și obezitatea (problemă majoră a omenirii în secolul XXI) este cauzată de o bacterie nenorocită, care tot timpul ”roade la stomac”, producând senzația de foame permanentă;
- consumul de bere neagră la plajă favorizează un bronzat rapid, natural și sănătos (o cercetare făcută de cei mai mari specialiști americani în nutriție, dermatologie, oncologie, cosmetică, turism și industria berii a relevat că doar 1,15 % din bărbații care ”s-au bronzat cu bere neagră” au făcut cancer de piele, în timp ce din rândul celorlalți afectați de acestă necruțătoare boală s-a constat că 81, 11 % foloseau creme de protecție);
- pielea nu mai trebuie îndepărtată de pe carne înainte de prăjire, deoarece ea nu conține grăsimi rele; în plus, o echipă de cercetători a descoperit că bărbații cu chelie, care consumă constant șoricul de porc (numai de porc) au șanse mai mari să redobândească o parte din podoaba capilară; bineînțeles, este foarte important ca, după consumul de carne cu slănină și șoric, organismul să fie bine ”udat”, pentru ca perii respectivi să poată încolți (explicațiile științifice mie îmi scapă, dar vor avea ei - ”cercetătorii americani” - grijă să rezolve această chestiune minoră);
- coaja fructelor (în special a merelor) nu este chiar atât de bogată în vitamine și fibre, cum se spunea până de curând; mai mult, s-a descoperit că în procesul de creștere, de maturizare și de coacere a fructelor, toate chimicalele din sol și cu care a fost stropit pomul respectiv sunt depozitate în coajă (ceva asemănător se produce la om, când ficatul ”pune deoparte” ceea ce nu-i mai folosește din alimente, alcool și medicamente, ajungând să fie sufocat de aceste reziduuri; problema se mai numește, parcă, ”steatoză hepatică”);
- ”berea după vin e-un chin”, e o afirmație adevărată din punctul de vedere al papilelor gustative și al apetitului, dar ”cercetătorii americani” au descoperit că, stimulând diureza, berea nu lasă tot vinul să intre în sânge, adică această practică, de a bea berea după vin este benefică pentru organism; pe de altă parte, nici nu era nevoie de explicația științifică de mai sus, știindu-se că tot ceea ce este plăcut este nesănătos și îngrașă și invers, ceea ce este un chin la ingerare este foarte sănătos.

Ar mai fi ele multe de descoperit, dar mai las și pe alții; în plus am aflat că nu este prea bine să te pui cu americanii, așa că, sănătate și poftă bună!