Despre școală, mai în glumă, mai în serios

M-am născut pentru a fi dăscăliță. Puteam fi, cu siguranță, și un bun grădinar, dar mi-a fost hărăzit să am grijă de altfel de flori – bobocii de oameni, pe care să-i învăț să crească frumos. Când îmi dăruiesc desene cu flori și inimioare, realizate de mânuțele lor (singurele “atenții pe care le accept), mă simt iubită. Când își amintesc de mine, peste ani, și mă caută să-mi spună care mai e viața lor, mă simt importantă. Urmărindu-le ascensiunea, realizările, chiar și după ce sunt adulți, mă simt învingătoare.

Ca umoristă, fac haz de necaz, uneori. Dar epigramele, pamfletele sau parodiile mele, având ca tematică școala, sunt, de fapt, semnale de alarmă. Multe dintre aceste texte au ajuns „folclor”, pe internet. Nu de puține ori, mi s-a întâmplat să le primesc chiar eu, pe e-mail, sau să le găsesc pe diferite bloguri, ca anonime.
Cel mai mare succes l-a avut poezia „Banii n-aduc fericirea”. Scrisă pentru concursul de la Bistrița, la tema „La omul sărac”, poezia îi atinge la coarda sensibilă pe dascălii care se regăsesc în versurile ei. Dascălul zilelor noastre a ajuns un colecționar de hârtii pentru nenumărate comisii și de puncte la dosarul personal. Puncte obținute contra cost, participând la tot felul de acțiuni, în urma cărora elevii nu au nimic de câștigat. Mă gândesc cu nostalgie la vremurile acelea bune, în care singura „comisie de asigurare a calității” era propria noastră conștiință. Funcționa de minune. Profesorii erau profesori, părinții erau părinți, iar elevii erau elevi. Poate, sunt naivă, dar cred că voi apuca acele vremuri în care Măria-Sa Elevul va fi așezat, ierarhic, înaintea tonelor de hârtii aducătoare de puncte.
De succes s-a bucurat și pamfletul „De vorbă cu Domnu’ Trandafir”. Într-o zi, l-am primit, pe e-mail, de la epigramista Cătălina Orșivschi, care mă sfătuia să-l citesc, pentru că sigur o să-mi placă.
Parodia „Vara, pe drumuri”, scrisă după Bacalaureatul din 2011, o găsesc unde nu mă aștept, fiind foarte distribuită, mai ales în sezonul examenelor. Din păcate, încă este de actualitate.

Am considerat că e vremea să adun într-un volum aceste texte și multe altele. Visam un volum tematic, un volum care să cuprindă mai multe genuri literare: proză, satiră, pamflet, eseu, poezie, parodie, rondel, fabulă, madrigal, epigramă. Și pentru că, în viață, uneori, îngerii păzitori, iau chip de oameni, visul a devenit realitate.
Cartea a apărut la Editura Astra Deva, în format A5 și are 116 pagini. De curând, am făcut cunoștință. Nu știu cât s-a bucurat ea să mă cunoască, dar, pentru mine, a fost un moment pe care nu-l voi uita. A ieșit exact cum visam!



Pe prima copertă, este un desen realizat de fiica mea, Teodora. Un desen care reprezintă o dăscăliță îngropată în hârtii, cu o figură tristă – imaginea dascălului din zilele noastre.



Pe ultima copertă, lângă o caricatură semnată Leonte Năstase, se află patru epigrame reunite sub titlul „Profesoara Vali Slavu, văzută de epigramiști”, scrise de patru prieteni dragi.



Prefața este scrisă de domnul Viorel Dolha – președintele Asociației Generale a Învățătorilor din România.

Vali Slavu este aidoma dascălului din textul „Omul de la fereastră”, care pomenea, în mai fiecare localitate prin care trecea trenul, de câte ,,un copil” de-al său. Pe Vali Slavu o ,,trădează”, în ceea ce privește profesia sa, fiecare pagină pe care o scrie. Și cum altfel ar putea să-i fie mereu gândul la acești copii, chiar și la cei cu care nu s-a mai văzut de decenii, să le țină minte numele, evoluția și problemele de familie, dacă nu i-ar socoti cu adevărat ai săi. Fiind autoarea volumului ,,La fereastra copilăriei”, i-aș putea spune „poeta/dascălul de la fereastra copilăriei.”
Nu-mi închipui vreun congres al Asociației Generale a Învățătorilor din România fără ea. Ne face mai sensibili și mai atenți în același timp. Totdeauna, sutele de dascăli prezenți, îi așteptăm cu emoție intervențiile și cronicile încărcate de o sensibilitate greu de egalat. Cu inima strânsă îi așteptăm și replicile acide, izvorâte dintr-o exigență pe care toți cei care îmbrățișează această profesie ar trebui să o aibă. Din luciditate și spirit critic, ca ,,defecte” profesionale, și-a făcut un renume. Nu scapă de săgețile ei nici erorile celor care scriu sau vorbesc, nici erorile manualelor, ale sistemului, ale societății. În fața sa, dacă o cunoști, îți măsori mereu cuvintele și ideile. Și nu sunt puțini cei care o cunosc. De ani buni publică, în volum sau în periodice, literatură pentru copii, epigrame și eseuri pe teme educaționale. [...]
Vali Slavu este membră a Uniunii Epigramiștilor din România și încă una distinsă cu multe premii. Despre epigramiști am părerea mea și rămân la ea. Eu cred că, spre exemplu, poezie (chiar bună) poți scrie cu un dram de talent și cu o stare sufletească potrivită. Apropo, cine nu a scris versuri celui iubit? Epigrama însă este apanajul doar al celor care, pe lângă talent, au în spate și o cultură solidă și un curaj pe potrivă. Se spune apoi că toate artele își propun, în subsidiar, să îndrepte lumea. O fi așa. Războiul deschis, pe față și continuu cu tarele omului și ale societății, este însăși misiunea și rațiunea de a fi a epigramiștilor. Ei sunt, prin definiție, ochiul de veghe al omenirii și nu luptă deloc sub acoperire în aceste bătălii.

Primele texte din carte sunt scrieri de suflet, dedicate dascălilor și elevilor mei. Cine nu știe că autoarea este umoristă, nu s-ar aștepta ca, după aceste texte „serioase” să urmeze altele, cu tentă umoristică. M-am gândit că, prezentând, la început, aspecte din viața școlii, vor fi mai bine înțelese celelalte, care ironizează aspecte din învățământ. Scrierile umoristice le-am dedicat celor care ar avea puterea să schimbe, în bine, soarta învățământului românesc.
Textele sunt presărate cu fotografii dragi și cu desene realizate de artistele mamei, Teodora și Emilia și de câțiva elevi.

Lansarea volumului este inclusă în lucrările celui de-al XXXVI-lea Congres AGIRo, de la Suceava și va avea loc în data de 21 august 2014. Până atunci, m-am grăbit să o "lansez" virtual, aici, făcându-vă părtași la bucuria mea.