„O bucată de frânghie”
În țara lui Ghici, doar în cipici.
Am început așa, amintindu-mi de timpurile frumoase, când la ușă aveam yală automată și plecam din casă uitând să-mi iau cheie. De câte
Ai fost plecată undeva, departe,
Nu am reușit să aflu unde,
Când te-ai întors nu mai erai ce-ai fost,
Erai ceva, nu pot să-i dau un nume.
Noaptea curgea cu ploaie albă,
Nelăsându-mă să-nchid
Încerc să-mi retrăiesc trecutul
Într-un pahar ciobit, amar de vin
Și știu că-n vechiul cimitir sălbatic,
O cruce mă așteaptă să revin.
Un înger, mai demult, mi-a spus să nu-mi fac aripi,
Că se
5 „Viteză”
Tanti Maria, călare pe bicicleta deșelată, prinse porțiunea de vale pedalând din răsputeri, așa că atunci când trecu pe lângă bătrânelul ce mergea spre casă cu un pepene galben în
„Ghici cine s-a întors?”
- M-am întors! mi-a zis umbra și am tresărit.
- Te-ai întors de unde? am făcut eu, încercând un ton total dezinteresat.
- Cum de unde?!... De unde am fost!
- Păi, am
În prima zi cât l-am privit
N-am îndrăznit să-i spun,
Că se schimbase peste noapte
Din om într-un nebun.
În ochi i se citea amarul,
Știam, înțelegeam,
Mi-aș fi dorit să îl ajut
Și
Copacii miroseau a toamnă timpurie,
Era o vreme rece, mohorâtă
Și mă plimbam singur, desculț,
Călcând prin apa neagră și stătută.
O pasăre murise-n zbor pe-un gard
Și un bătrân urca încet
Doi cai trăgeau la vale o căruță
Ce n-avea roți, era un mare chin,
S-ar fi oprit de nu le era frică,
De biciul ce pocnea aiurea, din senin.
Era un cer de baltă, străveziu,
C-un soare mare,
„Primul contact”
Trebuia să-mi scot buletinul, pentru că împlineam \"venerabila\" vârstă de paisprezece ani și cu această ocazie le cerusem alor mei o sumă bunicică pentru \"poze, documente și
„Bicicleta”
Bicicleta îi aparținuse dintotdeauna lui nenea Mărin și fusese mândria acestuia, căci „această bicicletă a trecut printr-un război mondial și a luat o medalie de vitejie și bicicletele
Prolog:
A fost odată o mândră țară, frumoasă ca o cireașă pârguită, o țară clădită pe oasele oamenilor viteji, care au sperat dintotdeauna, un viitor mai bun pentru cei care urmau să le ia
Lângă altarul rece plânge-o lumânare,
O pasăre nu știe încă să-și ia zborul,
Un copac tânăr, la-nceput de viață,
Suspină-nspăimântat văzând toporul.
În crudu-ți suflet de-ai găsi moment de
Să mă lași să-ți cânt
Versuri picurând,
Lumânări de gheață,
Împietrită viață…
Să mă lași să-ți spun
„Te iubesc!” pe drum,
Când dispari în zare,
Umbră călătoare…
Să mă lași să-ți fiu
Apus
Pune punctul pe „i”…
De ce?!... Zi!
Cum poate o singură literă
Să înfrunte alfabetul?
Și totuși, poate schimba
Un cuvânt, nu?
Și acel cuvânt poate
Schimba o propoziție
Și acea propoziție
Cocoșatul, pe numele lui adevărat Ștefan, fusese încă de pe când sugea la țâță un mic șantajist. Până și atunci știa când să plângă, cât de tare și cât timp să facă lucrul ăsta, pentru a căpăta ce-și
Porcul, pe numele lui adevărat Ion, fusese încă de mic un fel de Godzilla printre tovarășii de joacă. Mama lui spunea că e bine făcut, are oasele mari căci semăna cu taică-su, dar Ion nu avea de unde
Viața era ca o bucată strâmbă de lemn, în care anii se înfigeau precum cuiele ruginite și a „face ceva” însemna a citi multe cărți, a trăi prin prisma altora. Între pagini stăteau așezate semne de
Cu o zi înainte, hambarul adăpostea câțiva saci de grâu și ceva porumb. Acum, în plus de astea și cinci pisoi. Timi le adusese lapte proaspăt și se chinuia să-i facă să bea, dar era o treabă destul
Cu o noapte înainte, cineva „încropise” un graffitti pe peretele exterior al primăriei, format dintr-un semn ciudat, ca o siglă și cuvintele: PRIMARUL ÎȘI FACE CRUCE CU MÂNA DREAPTÃ ÎN PANTALONI. ÎN
.........Nea Jean era „șerif” într-o comună pierdută pe hartă. Adică șef de post. Era o slujbă bună, căci singura treabă pe care o făcea, era să joace cărți cu ajutorul lui, celălalt „apărător” al
Erau un pix și-o foaie prăfuită
Ce mă pândeau de pe un colț de masă
Și se strângeau pereții-n jurul meu
Într-o-ncleștare surdă, nemiloasă.
Un strop de soare încerca să mă-mblânzească
Pe
RD