Scriitor made în China

„Ghici cine s-a întors?” - M-am întors! mi-a zis umbra și am tresărit. - Te-ai întors de unde? am făcut eu, încercând un ton total dezinteresat. - Cum de unde?!... De unde am fost! - Păi, am continuat, ai fost plecată? Umbra a mârâit. - Normal că am fost plecată. Am fost plecată mai bine de o săptămână. Vrei să spui că nu ai observat? Normal că observasem, la naiba! Aproape că o luasem razna, dar vroiam să o iau puțin la mișto, să mă răzbun. - Nu am știut, i-am răspuns. M-am luat cu una, cu alta și a trecut timpul. Doar nu crezi că n-am altceva mai bun de făcut, decât să mă uit pe pereți după umbre. - Cu cine vorbești? a mormăit nevastă-mea din pat. S-a făcut dimineață?... Vrei ceva?... E încuiată ușa de la intrare?... Lumina la baie ai uitat-o aprinsă?... Numai ea putea pune atâtea întrebări deodată. - Nu vorbesc cu nimeni, nu e dimineață, nu vreau nimic, e încuiată, e stinsă… - În ce ordine? „Ce?!...” - Ce vrei să spui? - Cum adică? M-am scărpinat în cap ca o maimuțică și nu i-am mai răspuns. „Doarme”, mi-am zis. „Vorbește aiurea, așa facem toți…” Tot ea a fost aceea care a continuat: - Puteam să jur că nu vrei nimic! Asta chiar că m-a lăsat cu gura căscată. După câteva clipe de tăcere, am întrebat-o: - Ce vrei sa spui cu asta dragă? - NIMIC , a subliniat ea cuvântul. Absolut NIMIC, scumpule… Iar mi-a închis pliscul. „Ce naiba?!”, mi-am zis. „Vrea să facem dragoste, sau vreo chestie în genul ăsta?!...\" - Nu deșteptule, a comentat umbra, vrea să joace o macaua, du-te și adu cărțile! M-am uitat la ceas. Era trei dimineața. - Ce faci, te uiți la ceas? Nu e ora potrivită pentru \"sculat\" sau pentru jucat cărți? Poate vrei să te speli pe dinți înainte, sau să faci un pipi, sau să-ți lustruiești pantofii, și-a continuat umbra joculețul. „Dacă puteam, îți dădeam un pumn!\", i-am zis în gând, furios. - Din păcate, nu poți, așa că mulțumește-te cu doar cu visul! a venit replica. Am lăsat-o să bolborosească și mi-am concentrat atenția asupra soției. După câteva minute de pupice și dulcegării, s-a trezit. - Adu-mi și mie puțină apă! m-a rugat. - Imediat! m-am grăbit să-i îndeplinesc dorința. După ce a băut, i-am luat paharul din mână, l-am pus pe noptieră și am făcut o încercare de a mă cățăra pe ea, dar am fost întrerupt brutal la jumătatea drumului. - Ce crezi că faci? m-a întrebat. - Păi... dragoste! i-am răspuns nedumerit. - Nu scumpule, m-a pus ea la punct, ceea ce faci tu acum e NIMIC! Și-a reluat poziția de somn și în câteva secunde a adormit. Momentul ăla „sexy\", m-a blocat de-a binelea. M-am îndreptat spre bucătărie și am pus ibricul pe foc. Aveam chef de o cafea. - Să faci două că beau și eu! a chițăit umbra. Nu am mai rezistat și am început să râd. - Acum chiar că am înnebunit! am rostit printre sughițuri. - Nu ești nebun, m-a asigurat umbra. Nebun erai în cazul în care vorbeai singur, dar tu vorbești cu mine, nu!?...