Poezie
Regrete
1 min lectură·
Mediu
Încerc să-mi retrăiesc trecutul
Într-un pahar ciobit, amar de vin
Și știu că-n vechiul cimitir sălbatic,
O cruce mă așteaptă să revin.
Un înger, mai demult, mi-a spus să nu-mi fac aripi,
Că se topesc până ajung la Dumnezeu,
Să-ncerc, în schimb, să cresc omul din mine
Și-așa îl voi avea pe El mereu.
În viața scursă, beată de neștire,
Am reușit s-aprind o lumânare,
S-o protejez cu slabu-mi suflet,
De vântul ce-ncerca să o doboare.
Am văzut mame care-și urau pruncii
Și tați ce încercau să îi omoare
Și copii prinși în trup de animale,
Cu sânge-n ochii roșii de turbare.
Și iarbă ofilită-n picături de ploaie
Și soarele-necat în mlaștina de nori
Și mult pământ înveninat de gânduri rele,
Și șerpi crescând hrănindu-se cu flori.
Nu, eu nu regret că m-am născut
Într-o lume măcinată de ură,
Regret că nu am trăit într-atât
Încât să mă pot îngropa singur.
Regret că la fel ca întotdeauna,
Alții s-au ocupat de aspectul ăsta.
Regret că am ce regreta, înțelegi?...
002256
0