Poezie
Cuvântul Om
1 min lectură·
Mediu
Lângă altarul rece plânge-o lumânare,
O pasăre nu știe încă să-și ia zborul,
Un copac tânăr, la-nceput de viață,
Suspină-nspăimântat văzând toporul.
În crudu-ți suflet de-ai găsi moment de milă,
Să-i poți iubi pe alții înaintea ta,
De-ai judeca atunci când talpa-ți
Strivește într-o floare inima,
De-ai reuși să poți trece de toate,
Fără ca-n tine să rămână ură,
De ai putea să-l vezi pe-acela
Ce prăbușit, după-ajutor urlă,
De ai putea să-i faci pe alții să-nțeleagă
Că visele se-ndeplinesc nu doar în somn
Și-ai respira același timp cu Lumea,
Atunci te-ai naște din cuvântul Om.
023.253
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Robert-Marius Dinca
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 96
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat
Cum sa citezi
Robert-Marius Dinca. “Cuvântul Om.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/robert-marius-dinca/poezie/13904404/cuvantul-omComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Multumesc!
0

Cu plăcerea lecturii,
Petru