Poezie
Declin
1 min lectură·
Mediu
Doi cai trăgeau la vale o căruță
Ce n-avea roți, era un mare chin,
S-ar fi oprit de nu le era frică,
De biciul ce pocnea aiurea, din senin.
Era un cer de baltă, străveziu,
C-un soare mare, cât o zi de post
Și se smuceau caii în hățuri
Trăgând un deal la vale fără rost.
Ploua domol cu pui de broască
Și-o furcă-n câmp aduna fân,
O umbră se plimba de colo-colo,
Pierdută la răscruce de stăpân.
Erau căsuțe-n care locuiau pitici,
Peste țărâna neagră vânturate
Și-un pom bătrân cu crengile-nflorite,
Ședea pe vine și citea o carte.
Pe drumul pietruit găseai oglinzi
Cu șapte ani de ghinion în ele
Și caii încercau să nu le spargă,
Căci de-o făceau curgea cu timpuri grele.
Era un om crucificat pictat pe-un lemn,
Ce urmărea constant tot mersul vieții
Și-o bufniță privind la un cuib gol,
Își amintea plângând de anii tinereții.
Doi cai trăgeau la vale o căruță,
Ce n-avea roți, era un mare chin
Și în căruță era lumea toată,
Ce-aluneca la vale în declin.
002.080
0