REMUS BRAD

Lacrimile dimineții, diamante încrustate de noapte pe genele florilor adormite în ghivecele din balconul tău, pâcla fumurie ce acoperea lanurile cu maci prin care sufletele noastre

Uneori simt cum fiecare celulă din mine se încuie cu cheia și rămân în afara realității, sub ploaia de vise, alteori aud cu tristețe cum nenumărate uși sunt trântite în sufletul meu de

Uneori, gândul meu tainic străbate, învăluit când într-o mantie de lumină, când într-un nor călător, deșertul acoperit cu minciuni și reproșuri ce ne desparte, se-nfige cu colții adânc în

Sufletul meu țintuit de vise precum o jertfă lipsită de apărare freamătă ca frunza bătută toamna de vânt, arșița dorului îmi pustiește gândurile cuprinse de disperare iar îndoiala îmi adâncește

Dincolo de oglinzi sunt măști, sub măști sunt chipuri și peste chipuri curge lut cleios. Nu vă îngrijorați! Toate se amestecă în timp cu universul grandios.

uneori gândul meu străbate păduri și deșerturi moarte strecurându-se pe sub arcuri de curcubeu și se înfige adânc cu colții în dorurile adormite în amforele sparte alteori îl simt cum trece prin

Bună dimineata, iubita mea cu ochii expresivi și mari, asemănători celor de căprioară, cu glasul dulce, melodios, a cărui amintire mi-a rămas în suflet și mă înfioară continuu, ca ecoul sunetului

Mi-e dor de tine în fiecare zi și dorul acesta mă poate băga în mormânt. Dacă ai simți ce simt eu, ai ști că poți să-mi prelungești viața doar cu un cuvânt. Până ieri m-a chinuit tristețea –

Ai plecat furioasă, cu ultimul cocor, fără să-ți pese ce lași în urmă. Ața timpului se deșiră de pe mosor și tristețea îmi mână clipele înainte spre o pășune necunoscută, ca pe o flămândă și

Te-ai cuibărit adânc în gândurile mele și ai deschis în inima mea o ușă spre lumină. Din vise am împletit o scară să pot urca la stele ca speranța să ceră binecuvântarea divină. Ce forță

Tăcerea ta este un răspuns, o pedeapsă, un strigăt de indignare, sau rodul unui gând ascuns de a trage între noi perdeaua țesută de uitatre? Ce vifor a trecut prin sufletul tău de ți-au

Vremea trece peste sufletele noastre ca o hoardă pustiitoare, lăsând în urmă amintiri,doruri, și idealuri neîmplinite. De ce nu vii sa mă ții în brațe iubite acum, când inima mea ca o floare

Floare delicată de cais ce cauți în lumea muritoare, când locul tău se află-n paradis, învăluit în raze aurii de soare? Tot orizontul necuprins plânge înfiorat de disperare că pieri și tu ca

Vântul sorții suflă aspru prin grădina vieții mele și îmi scutură speranțele cuibărite pe florile de cais. Gândurile purtate de fluturi pe spate pribegesc în căutarea ta prin vis, fiind

Sunt ostenit de lunga așteptare, primește-mă cu sufletul în casa ta să-mi odihnesc speranțele și inima visătoare, să învăț din nou să pot iubi, să pot ierta. Te caut prin lume de multă

Tu ești altarul vieții mele în fața căruia îngenunchiez și mă închin unde depun fără ezitare ca ofrandă viitorul necunoscutului meu destin, ești steaua ce mă călăuzește prin negura acestei

Am trimis la tine rugămintea inimii mele să te îmbrățișeze în taină, însă aceasta a fost spulberată de viscolul pornit în sufletul tău. Am trimis dorurile mele, flăcări vii, să te întâmpine

Tăcerea ta este un pumnal ce-mi însângerează așteptarea, este o stâncă de coral ce-mi spulberă în neant visarea. Ce suferință porți în suflet de ești atât de ascunsă? Și taină de ai fi, mult

Speranțele cutezătoare au crescut ca florile de câmp printre mărăcini, dar coasa îndoielii nemiloasă peste ele a trecut și viitorul a rămas ascuns în rădăcini. De vei zâmbi, vor înflori din