REMUS BRAD

Te vedeam ca pe o minune, învăluită-n aura unui glob de taină, ca pe o infinită și sfântă lumină, pogorâtă din cer de un înger, să vindece orice rană și să încălzească cu razele ei inimile

Ești departe când mă afund în somnul dulce, dar distanța nu ne mai desparte căci amintirile duioase ce trec prin mintea mea, purtate pe aripile visării vaporoase, fac o minunată

Uneori, când simțurile mele freamătă și se aprind de dorință îmi imaginez cum te răstorn dezbrăcată pe o claie de fân, cum trupurile noastre excitate se împreunează, devenind o singură ființă și

De la un timp trecutul se deschide-n gândurile mele asemeni unui cufăr uzat și ros de carii din care se revarsă timorată viața mea; rădăcina ei înfiptă adânc își alimentează seva cu doruri

Liniștea mea s-a așezat sfioasă în căușul palmei tale... Dacă vrei, poți s-o mângâi cu privirea, poți s-o așezi în inima ta, alături de dorințele tale, ori poți s-o strivești ca pe o insectă, cu

Sunt zile în care doar ploaia îmi bate în geam în timp ce gândul meu cutreieră aiurea, în lumea impresiilor și al amintirilor ce și-au înfipt rădăcinile adânc în sufletul meu; mă simt pironit în

E vina ta amant al toamnelor târzii că sorbi din nou vinul roșu al iubirii și porți în inimă stigmatul pe care se prinde și încolțește polenul fericirii; de te lași învăluit cu parfumul

Nu arunc cu pietre în ziua de ieri, nici cu lauri în ziua de mâine. O frunză uscată nu poate aduce bucurie nici nu poate răni, dar poate aduce aminte că în vremea când era vie și se

Am învățat să aștept iar dorința am îngropat-o ca pe un sâmbure sub stratul de răbdare pe care se odihnește dorul meu nemângâiat și ostenit... Din când în când, ca o fulgerare, un gând ascuns,

Așează-te pe genunchii mei să privim împreună cum ploaia de vară își cerne lacrimile peste tei, curățindu-i de tristețea adusă de seară.

O zi de toamnă mohorâtă în care și îngerii sunt deprimați. Lumina înveșmântată în haine cernite stă frustrată și zgribulită la fereastra mea; din ochii ei umbriți de nori

Aș vrea să te cuprind cu brațele de mijloc, să-ți simt răsuflarea parfumată dansând pe obrazul meu, iar tu să-mi stingi cu o lungă sărutare mistuitorul foc, din vatra inimii, pe care dorul îl

Ce curvă este viața uneori! Asemeni unei femei prefăcute vrea să-i convingă pe fraieri și visători că sub vălul mătăsos are o inimă catifelată, ca petala unei flori, dar gândul ei ascuns,

Noaptea a întins pe bolta cerului o prelată neagră de catifea, a fixat-o cu ținte strălucitoare să nu se prăbușească pe pământ și să acopere cu întuneric întreaga suflare chircită pe marginea

Am adunat nisipul înfierbântat de soare din urmele în care s-au adâncit tălpile tale înainte de a fi acoperite de geloasa mare și l-am pus în buzunarul de la piept lângă inimă să-ți simt mereu

Noaptea în care ne-am iubit am împachetat-o într-o folie strălucitoare, mi-am deschis inima, am tras un sertar tainic și am pus-o la păstrare. Te simt adânc cum te desfaci în mine ca o magică

M-am așezat pe fotoliu, în fața unei cești cu cafea amară, mi-am aprins din obișnuință nelipsita țigară și privesc încă somnoros prin norișorii de fum cum chipul nopții inexpresiv, ca o mască