Poezie
Sufletul meu azi.
1 min lectură·
Mediu
O zi de toamnă mohorâtă
în care și îngerii sunt deprimați.
Lumina înveșmântată în haine cernite
stă frustrată și zgribulită la fereastra mea;
din ochii ei umbriți de nori
curg lacrimile ploii
care se preling pe obrazul geamului
și pe obrazul sufletului meu.
Dulapul de haine este răvășit,
toată dimineața am căutat în el
tricoul pe care este imprimat soarele zâmbitor,
dar nu l-am găsit
și nu știu cu ce să mă îmbrac.
Optimismul meu era nou,
acum zace într-un lighean cu detergent;
l-am pătat cu cafea
în momentul în care
ducând ceașca la gură
tu mi-ai spus că în inima ta
nu mai este loc și pentru speranțele mele...
Mă întreb dacă mai are rost să-l curăț
pentru că nu știu dacă va mai arăta
ca în momentul în care mi l-ai dăruit.
001.240
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- REMUS BRAD
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 134
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 23
- Actualizat
Cum sa citezi
REMUS BRAD. “ Sufletul meu azi..” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/remus-brad/poezie/1839737/sufletul-meu-aziComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
