Poezie
Îmi este atât de frică...
1 min lectură·
Mediu
Te-ai cuibărit adânc în gândurile mele
și ai deschis în inima mea o ușă spre lumină.
Din vise am împletit o scară să pot urca la stele
ca speranța să ceră binecuvântarea divină.
Ce forță necunoscută a hotărât să ne întâlnim
acum, când timpul curge repede și învolburat?
Ce doruri vechi ne-au călăuzit să împlinim
un destin, din trecut rămas nemângâiat?
Îmi este atât de frică de zilele pavate cu iluzii
pe care sufletul meu trebuie să le străbată,
îmi este atât de frică de dureroasele aluzii
că nu ai să fii a mea cu totul niciodată.
011.666
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- REMUS BRAD
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 97
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 12
- Actualizat
Cum sa citezi
REMUS BRAD. “Îmi este atât de frică....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/remus-brad/poezie/1818391/imi-este-atat-de-fricaComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
O poezie rotundă de dragoste, care atinge, inițial aluziv, predestinarea : „Ce forță necunoscută a hotărât să ne întâlnim”. Remarc, cu plăcere, „o ușă spre lumină”, „Din vise am împletit o scară”, „zilele pavate cu iluzii”. Speranța se împletește cu frica și „timpul curge repede și învolburat”.
0
