Exprimă-te prin poezie, iubit poet,
Ce tu ne-ai învățat să vorbim complet,
Cuvintele le stăpânești cu ușurință,
Strofele rostindu-le ca o conferință.
Soarele, luna, cerul și pământul,
Prin
Camera s-a luminat de la soarele puternic,
ca eu ce atunci am fost un nemernic.
Părul galben a chemat soarele în camera
unde noi am stat, îmi venea să cânt la cetară.
Ochii tăi albaștrii în
O, moldovă de oameni ai culturii,
Oameni valoroșii în poezia vieții,
Opera le e eternă ca sufletul din Rai,
În care ai avut poeți să ne dai... .
România mea îți trimite mulțumiri
Așezământ de pământ,
Pe cetatea pură eternă,
De cuvinte, de control,
Ce implementează literatură.
Limbajul cusut cu fire literare,
Aplicațiilor paginilor de hârtie,
De picături de memorare
Floare albastră ca și marea,
Vreau să stau în superbul tău păr
galben ca și aurul ce-i valoros
în cufărul de iubirea ce-i eternă.
Chipul de fată pictat de-un înger
frumos și minunat ca
Când amintirile nu mai pâlpâie,
Lăsând urme în a noastră odaie,
Cu line picături ale gândirii absolutului,
Pare doar un cutremur al pământului.
Ochii, mâinile ne sunt o parte de amintire,
Ca
Cărțile din bibliotecă,
Sunt mâncate cu mare poftă
de molile nemâncate,
cam de două săptămâni jumatate.
Încetul cu încetul,
Cărțile încep ușor a dispărea,
Iar copii din a noastră
Mă simt o funcție variabilă a extremelor
amorului meu pierdut.
Multiplicatorul mi-a făcut culegături
cu punctele amorului de femeie.
Inima după pierderea iubitei mele
s-a simțit ca o marginală
Numai poetul e creator de cuvinte,
E partea mare din ale sale dorințe,
Cuvinte albe cusute cu amintire,
În versuri eterne de mare iubire.
Poetul e domnitorul cuvintelor noastre,
Luptându-se cu
Prima iubire nu se va uita niciodată,
E mereu în inima și sufletul meu,
Imediat după ce ea se așterne,
Și ai învățat de-a săruta...o fată.
Prima dată când ai făcut dragoste,
După aceea ți-a
Cerul albastru ca ai tăi ochi puri,
Buzele tale îmi sunt mereu alături,
Chipul sculptat de îngerul divin,
Făcut perfect unui om creștin,
Părul e din fire de haină eternă,
Pur și fin de pus bine
Amurg de iarnă cu fulgi de nea,
Cad pe treptele gerului cumplit,
Cad câte un glonte ghiunea,
Ca să fiu un om fericit.
Pământ a început să îmbătrînescă,
S-a albit atît de rău, săracu,
Este
Amorul roșu circulă prin vene,
Simbolul iubirii mele eterne,
Ajuns subtil la a mea inimă,
Care bate atât de calmă.
Amorul roșu de femeie iubită,
Buzele roșii care tare se agită,
Să-mi atingă
Mă simt ca o carte,
Scris de romancierul Eminescu,
Doar se știe atât de bine,
Femeia este basmul cel etern,
E frumoasă,
Cu un chip de zână bună,
Corpul său e tare profund,
Și ușor ca un
Lacul parcului cel verde,
Plin de nuferi înfloriți,
Broaștele ce se mai aude,
Pentru oameni îndrăgostiți.
Rațe, gâște sunt pe lac,
Și porumbeii stând pe mal,
Pâine brună să le
“Ce te legeni, codrule ?”
Și-n dreapta și-n stânga, nebule,
Sunt bătrân și-mi vremea trece,
Printre crengi de codru plece,
Și coaja ușor mi-se decojește,
Între nori uitați de timp tânjește,
Apa
Mă simt rece,
Sunt marmură de bună calitate,
Albă ori neagră,
Adus de peste ocean, cu ușurință,
Pe vapor și avion,
Poate elicopter, nu se știe sigur.
În jurul meu sunt și de lemn,
Unele la fel
Notele muzica le știe pe de rost,
Ajuns omul chitară și-a găsit un post,
Pe net apărut și cânta din a lui chitară,
Care melodii celebre le cântă într-o doară.
Talentul e mare și un mare
Non-valorile ne bântuie ziarele,
Ce importante sunt pentru noi,
Ele ne aduc nouă numai belele,
Ce trebuie aruncate la gunoi.
Cuvinte de-ar lega ar dura ore,
Se cred mari vedete
Când voi fi în pământ,
În ziua înmormântării,
Și al meu mormânt,
Să fie plin de florii.
Sicrul să nu fie scump,
Să fie bun, dar simplu,
Floare soarelui de câmp,
La al meu căpătâi, de
Sunt bărbatul,
Care ți-am promis că mereu te voi iubi,
Ai intrat în viața mea,
Și nu te voi mai lăsa să pleci,
Ești a mea și te iubesc.
Îmi spui să împart averea cu tine,
Doar așa crezi tu că-i
Iubesc femeia,
Că-i blondă ori brunetă,
Cu părul lung ori scurt,
Cu corp sculptată ori rotundă,
Doar că o doresc.
Și-o respect că este divină,
Și gospodină.
Mă hrănește, ca mama,
Mă iubește,
Dansul romantic trebuie să-nceapă,
Și trebuie simțită adânc fiecare clipă,
Muzica se aude, picioarele se mișcă,
Ca la balul cu prinți și prințese cu mască.
Trebuie s-o conduc,
În tango-ul
RC