Poezii

blocul este mai mic după cum se vede umbra noastră mai înaltă iarba pe suprafețe lovite familiar de minge puțin desumflată ziua alunecă dintr-un colț al geamului în altul șterge sticla lin

aici sunt pachetele noastre de biscuiți aici termosul grija pentru detalii ceasul cu limbi aliniate stai lângă zid cu ochii închiși aștepți momentul optim soarele crește de jur

când s-a luat hotărârea și ai plecat vorba a circulat repede au venit cei din sud cu gesturi repezite au traversat orașul în cămășile lor ușoare cu miros de apă între timp ai noștri aici au

după ce ai plecat am fost pentru o vreme tatăl tatălui meu am stat cu fiul meu la masă și am fost ca vii am turnat vinul am răsturnat mămăliga am rupt ață și am tăiat înfățișarea ta s-a făcut

pe capota autobuzului cerul își trântește burta umflată de păsări pârâie și se crapă apoi răsăritul o rolă de leucoplast ni se lipește pe gură ne zbatem pe bancheta din spate mârâim

noaptea se îngustase moale ca o curea atârna lejer în jurul gâtului ne trăgea către stație lângă noi și alții își purtau mirosul caselor pe haine calde încă ne înghesuim la urcare autobuzul

înnoptăm în floreasca pe bach 5 în spatele magazinului păsările sunt pline de ploaie le înfășurăm în hârtii pe care am desenat cu pixul elicoptere albastre le dăm drumul de la

fetița doarme cu pumnii strânși pumnii fetiței au culoarea unei caise luminează sub pătură înot până acolo pe întuneric unde ajung se deschide o toamnă în care suntem toți și ne

visez tot felul și când în sfârșit adorm nu dorm sar cerbi din televizor pe întuneric se izbesc înnebuniți de pereți plutesc în cadă înfundă canalizarea umplu

degetul mare în sus țintesc cu arătătorul și mijlociul unul lângă altul țintesc către foarte sus deasupra păsările în cerc închid ochiul stâng paac paaac paaac și începe să

lucruri normale deocamdată deschid geamul atât îmi sprijin fruntea de afară un perete ud pe care cineva a desenat blocuri în mai multe culori cu oameni în mai multe culori tata are o

ca anul ăsta nu știu să fi fost cură de sus cu frunze de dimineața până seara și apoi iară noaptea tot ostenești și nu se mai termină și sângele din om mai cură se oprește dară apoi da

1. vezi acum iarna astea sunt bune pentru ceai adun măceșe în pumn sunt reci și netede ca niște ciocuri de pui deasupra cerul curge repede o apă care se varsă peste noi dintr-odată cu tot cu

10pm am pus varza în cuptor și am așteptat-o pe mama să mi se lipească de obraz pe întuneric s-a făcut dintr-odată cald ca într-un fular afară ceață peste câmp orașul decolorat agățat de

au spus să nu aștept morții nu se întorc niciodată acasă ei stau întinși învârt repede pământul pe tălpi cum vezi o minge colorată ușoară în botul unui delfin uneori îl aruncă până

la distanță lumina un cort de nuntă întins peste miriște de-o parte și de alta ne așezăm cu toții la masă trenurile veneau plecau nu se aude nimic nu se aude nimic aerul înalță pânza

luase ibricul de pe foc am strâns-o în brațe avea o vestă din lână prin butonieră o bucată de aer cu tot ce încape în aer bunicul în fața garajului într-un halat albastru rece ca orice

vezi e simplu aici între blocuri începe acasă vizuina iepurelui și apoi o mie de conducte către și dinspre o mie de vene pe pereții lor rulez filme în care frica dispare 1. aici au înfipt

pot știu că pot să intru în ziua asta încet cum intri într-o apă rece întâi un picior apoi celălalt sau mă scufund dintr-o dată ținându-mi respirația oricum tot trebuie să începi undeva cu

marți 10 grade dacă doar dacă aș avea nevoie de o umbrelă mi-am spus și dintr-o dată s-a desfăcut părul tău în lumină s-a rotit ca o eșarfă așa cum uneori în viteza trenului gara se umple de

vânt apoi dimineață ea așază cearșaful șa peste aer simplu sârma înaltă umbra de jucărie a unui tren foșnind pe iarbă se înalță pe vărfuri ridică brațele până Aproape De. între ele

ce dimineață banală ce Bine-e-ce-Bine că binele e absența răului ura urmează o poveste de cum mă trezesc orașul își lipește mutra de fereastră capetele de ied cu dinții rânjiți printre ghivece

amintește-ți și tu măi nenea când ne rostogoleam de pe deal aduceam iarbă sub pielea genunchilor de-o culegea mama și-o punea în cuiburi la streașină că toate ce trăiesc trebuie sa aibă o

fiecare zi îmi lărgește în piept o groapă comună unde coboară în șir uriașe animale de pluș purtând în brațe copii translucizi am coastele învelite în coli A4 cu desene în carioca mama tata

noaptea nu prea mai dorm este ora 1 omul negru stă agățat de pervaz își deschide umbrela cântă supercalifragilistic cu vocea lui julie andrews este ora douăăă sare ca o minge gonflabilă pe

ies din casa zilnic e totul simplu și alb mă urc pe umbra mea tremurătoare ca o arcă de jeleu în care ne-am adunat toți de până acum ne legănăm unii în alții și e bine așa uneori ne

Ce titlu poate să poarte chestia asta ne trezeam împreună sub securea dimineții spintecând burta păturii încolăciți și jilavi eram intestinele nopții ,copiii ei chirciți cu genunchii

noaptea uneori mă așez pe marginea căzii sub pulpe cu dunga aia de rece și ud acolo începe iarba și se întinde la nesfârșit în ea stau culcați oameni care par fericiți acolo aleargă câinii noștri

am visat că eram un câine din ață mov habar n-am să interpretez dar e adevărat că pe trupul meu , ca pe o papiotă , s-a înfășurat strâns timpul cu toți oamenii din el cu toate întâmplările acolo

Era un scaun jerpelit la capătul scării și o scrumieră înaltă din gura lui Pișta ieșeau păsări moi albe mari se striveau cald de ferestre atunci venea dimineața ni se lipea în liniște de

(nu nu e important sa câștigăm ci doar să putem alerga până la capăt ) cu umbra ca un crocodil negru cu soarele ca un crocodil negru mușcându-ne de călcâie să alergăm de la un capăt al zilei

azi simt că locuiesc în somnul tău mamă și somnul tău e negru și nesfârșit în el creierul meu e o bufniță cu aripile deschise acoperind toate ferestrele din lume un cosmonaut

îți amintești, Ioana mâncam șarlotă la cornet din stația lui 5 aerul era un autobuz de vanilie traversându-ne leneș gura aveam cheile atârnate la gât o lălăiam pe stradă râsul nostru

De la o vreme îmi amintesc doar de copilărie și de tine alergam pe lângă bloc pe un morman de pamânt cu scaieți , fluturi și bucăți de beton armat jucam marrocco fluturam stegulețe roșii de

ne întorceam de la școală pe jos nu era departe deasupra ghiozdanelor erau agățate vrăbii și mai sus sârme de telegraf și copacii și apoi se întindea un cer de cocă în care modelam direct din

ea mușcă dintr-un biscuit și râde pe obraji -vara alunecă în viteză elegant, precis ca un patinator pe obraji -cerul în volute turcoaz orașul îi e o rochie prea largă în care se împiedică

casa noastră era o barcă galbenă ancorată de cer în bucătărie dimineața se rostogolea cald pe masă ca o pâine rotundă scânteietoare fiecare bătaie de inimă tăia felii egale ce rămânea, mama

ferestrele turnau lent întunericul în cameră trupul tău din ce în ce mai moale mai cald se lipea obosit de lumină din trupul tău simplu se făcea seară alunecai prin pereți pe sub ușă

sub buzele mele părul tău era răbdător și distant aerul se rotea încet și greu ca o planetă deasupra ta soarele atârna roșu, transparent o burtă despicată de pește Mirosea a flori și a

Iarna tata pleca la vânătoare de iepuri pe hol pașii lui înțepau tăcut dimineța mirosea a cafea tata avea un halat alb să fie ca zăpada să fie invizibil îmi făceam griji că va rămâne așa că vor

bunicul meu râde de ziua mea - prim-plan cu viața- rujul bunicii s-a întins de la sărut se țin după umeri e februarie cățelul dă din coadă limba lui e roșie ca o inimă lumina se înfășoară în

în blocul D5 și noi ne-am ținut în brațe în D5 și noi ne-am trântit de pereți și noi am văzut câinii străzii și-am zâmbit.Am văzut jandarmii de noapte legitimând îndrăgostiți am văzut-o pe doamna