proca bogdan constantin

Intre Rai și Iad Un copil se naște pe aceasta lume. Ursitoare însă apare și spune: "-Acest chip de humă va trai ca vântul, Intre rău și bine va umbla pământul! " Mama,bucuroasa ca are

Pe o planetă oarecare din universul acesta ne trăim viețile noastre jucate parcă la loz în plic.Ne ghidăm în necunoscutul acesta ce ne înconjoară după credință. Oricum ar fi,principalul este sa

Pe cerul nesfârșit de vară Sunt mîi și mii de stele. Unele-ncet dau să dispară, Altele,în tăcere, Veghează peste lumea toată Precum mici felinare Ce scânteie la biata soartă Ce-o

Sunt făcut din stanca ce stă sus pe culme Dar și din nisipul de jos din pârâu, Mâna mea dorește a mi se opune Căci este bucată dintr-un pește viu. Am doar o ureche care mă ascultă, Cealaltă

În frânturi de vreme,cu tropote de cavalerie aflată în căutarea comandantului de oști, viața își continuă naiv drumul.Cavalerii de care e păzită se mai opresc din când în când la vreun han,își

Prin mormane de durere Eclipsate de speranță Te târăști greu,în tăcere Pe drumul pe nume viață... Când ajungi să crezi că-n fine Ai găsit ce-i fericirea, Întunericul din tine Îți

În pustiu, în munți, departe Printre lupi și ursi sălbatici, Într-o peșteră ca-n noapte, Un bătrân tot spunea predici. Avusese-un vis în care Lumea era fericită Nu mai era supărare,

Pe stradă trece o fatuca Cu părul blond,vopsit recent. Probabil că vrea să ajungă La vreun bairam deloc decent. Își etalează cu mândrie Falsul frumos al corpului Cercând probabil sa

Un sărman se străduiește Sa își ducă cu greu viața, Și cu patimă trudeste Hranindu-se cu speranța. Ieri a câștigat o pâine Și vreo doua căni de vin. Azi poate va fi mai bine, Nu va

Soarele cel palid iubește acum tăcerea. Sub norii cenușii lumea începe sa tacă în tristețe Cate o ploaie rece alunga corbii nebuni Iar maidanezii stau tupiliti sub barăci rugându-se să spere. Un

De ce ne naștem pe-astă lume? Pentru a suferi într-una Visând naiv la o minune Ce ne va vindeca făptura? .. Avem durerea scrisă-n noi. Din clipa când vedem pământul Până-n momentul de

La poartă bate-ncet un geam În timp ce-i coadă la salam Căci în curtea unui jandarm Sta bietul și sărmanul Fram. Mai sus se mișcă avioane Ce merg pe jos,căci n-au aripi, Iar aproape de

Vara apune, lăsând locul Toamnei triste și ruginii. Omul,tăcut, vrăjit de jocul Lunilor celor brumării Se-apleaca încet spre visare Gândind tăcut la Dumnezeu Și își afla a sa salvare În

Mulțime de oameni se-aduna Din jur,din sate și cătune Căci banul și turma își pune Din nou pecetea peste lume... Cu gândul la hoție, hoțul Pândește tăcut un naiv Care amăgit cu

Cândva ningea cu fericire Și când ploua cădea iubire Omul trăia în armonie Cu Dumnezeu si-ntreaga fire. Acele vremuri de demult Pare însă ca au trecut. Astăzi figurile de lut Ca sa iubească

Bună! Sunt clipa care tocmai a trecut. Și mai am surori,mii,care mai mari,care mai mici, Care mai frumoase și plăcute, Care mai hidoase și urâte. Dar toate suntem clipele pe care le-ai trăit,

Tu ai un prieten.Și ce dacă? .. Oricum într-o zi te va vinde. Vei rămâne fără cuvinte Când îți va spune:Pa,hai, pleacă! Ți-ai pus încrederea în el, Ai crezut că-ți va fi aproape Până-n

Te naști. E clipa cea dintâi Și ți se da o soartă-n fața. După ce popa te botează Al astei lumi încet devii... Trece o lună, două, trei, Ești doar un biet, sărman copil, Timid și fraged chip

Omul se sperie de moarte, Crede că-acolo e sfârșitul! Nu știe că în altă parte Se află din nou începutul... Omul, călăuzit de steaua Ce-l părăsește la final Atunci când pe el cade neaua Și

Hai să căutăm un prost Să râdem la greu de el Și-ntr-un stil cât mai jegos Să-l facem la portofel... Dacă are banul, ia-l! Nu e rău și nici nu-i bine Fiindcă oricum, la final, La fel ar face

Din lungul șir al anilor Ce au trecut pe astă lume Se dă astăzi oamenilor Din nou lumina ca minune... Într-o lume în care omul Ajunge încet să se piardă Căci în zări este Babilonul Și Răul

Din haosul primordial Se vede-o licărire De timp, de spațiu și-n final Întreaga omenire... Se scurg ani, secole, milenii. Omul, cu-a sa sclipire, Se plimbă-n negurile vremii După-a sa

Mă uit la cer și el la mine. Privesc un pom, nimic nu-mi spune. Întorc privirea spre pădure Și mă îmbăt de-amăraciune... Soarele peste pomi apune. Copacii par ca prin minune Palide umbre de

Când vârful ierbii dă să iasă Din lutul care l-a născut Iar lunga și geroasa iarnă Pare în sfârșit c-a trecut Atunci omul, trezit la viață După un somn rece și lung, El fața și-o