Poezie

Reflectari

1 min lectură·14 aprilie 2016

Mediu

Din haosul primordial

Se vede-o licărire

De timp, de spațiu și-n final

Întreaga omenire...

Se scurg ani, secole, milenii.

Omul, cu-a sa sclipire,

Se plimbă-n negurile vremii

După-a sa nemurire...

În tot acest spectacol surd

Apar, dispar popoare

Însă de al morții sărut

Nimeni n-are scăpare...

Omul, naiv, cercând ca Sisif

O oarbă evadare

Din universul său nativ,

Mai face o-ncercare!

Ajunge să se piardă-n haos,

Își pierde sufletul și mintea

Și spune-ntr-una în adaos

Că știința-i virtutea...

Prin rațiune omu-ncearcă

Să fie Dumnezeu!

Nerod, el vrea să se prefacă

În a fi semizeu!

Este o încercare simplă,

Fără sorți de izbandă!..

Soarta omului nu se schimbă,

Nu scapă de osândă..

Așa că tu, ființă slabă,

Naivă și trufașă,

Nu încerca să-ți iei vreodată

Față de timp revanșă!..

Lasă-ți natura cum ți-e dată:

Te naști, trăiești și mori!

Fiindcă în veci a ta soartă

Va fi de muritor!..

001.104

proca bogdan constantin. “Reflectari.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/proca-bogdan-constantin/poezie/14091071/reflectari

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.