Poezie

Stelele

1 min lectură·11 octombrie 2016

Mediu

Pe cerul nesfârșit de vară

Sunt mîi și mii de stele.

Unele-ncet dau să dispară,

Altele,în tăcere,

Veghează peste lumea toată

Precum mici felinare

Ce scânteie la biata soartă

Ce-o are-această fire...

De mii de ani tot se perindă

Mulțime de suflare

Și, zi de zi, o luminiță

De sus din cer dispare...

Apare alta,ce clipește

Și dă speranță vieții

Dar în final se odihnește,

Plecând încet cu drepții...

Dar și nedrepții au o stea

Ce le veghează calea

Deși au poate viață grea

Și ocolesc chemarea.

Dar la final această stea

Rămâne tot cu ei.

Că viața-i bună, că e rea,

Steaua clipește-n zări!

Cauta-ți steaua ce o ai

Să-alegi calea luminii

Și-ncearcă în lume să dai

Ca om,darul iubirii.

Nu asculta răul viclean

Ce stă în bani și fală,

Chiar dacă ești un biet mirean

Binele să răsară

În tine și în mintea ta

Și poartă-l peste tot

Unde merge ființa ta

De simplu muritor!..

001.070

proca bogdan constantin. “Stelele.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/proca-bogdan-constantin/poezie/14097515/stelele

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.