proca bogdan constantin

Un înger bun coboară lin spre Iadul cel întunecat Bătând din aripi de fulg fin spre infinitul dezolant. Este trimis de Dumnezeu spre a veghea un amarat Ce și-a trăit viața din greu apoi subit,s-a

Poți să cauți fericirea chiar și în lucruri mărunte Fiindcă oricum amăgirea iubirii n-o să se uite. N-o să uiți că cei în care ai crezut toți te-au uitat Și acum trăiești o viață,un trai

Omul,de când se naște și până la final Încearcă să adune ca și un animal. Se luptă pentru faimă,putere și respect Prin oricare mijloace.Este ceva concret. Te uiți în societate și vezi cârdul de

Într-un loc ferit de soare Stă la umbră-un boschetar Și-și spune cu voce tare Despre viața de hoinar. Are patruzeci și-un pic, Barba parcă-i de călugăr Și nu a mâncat nimic Însă bea fără

Lumea a înnebunit. Reîncepe evul mediu Răul cel de nedorit Ne câștigă cu încetul. Unii își trăiesc destinul Fără griji,fără probleme Și uită parcă de chinul Altor oameni în durere. Nu

Când privești marunta-ți viață Ce se scurge din clepsidră Către poarta cea măreață Ce e moartea,și ți-e frica Nu uita că poate steaua Ce ți-e dată să vegheze Va trimite-o rază numa Să te

Pe cer,la răsărit, se vede o stea. Curând va răsări soarele iar acea stea va dispărea. Ne punem visele noastre în câte o stea căzătoare. Eu vreau sa îmi pun visele într-o stea nemuritoare. Cu

Am uitat ce e iubirea. Cândva am avut-o. Însă m-a părăsit și am rămas ani de zile doar cu durerea. Am scăpat și de durere.Acum nu mai simt nimic.Incolor,inodor,insipid. Mi-e dor parcă de

O iei încet la vale,pe lângă domn Tarzan Ce are pula mare și-o pizda de mertan, Ajungi la brutăria ce e acum un bloc În care iei cazare când te mănâncă-un floc Apoi încet, agale,pe lângă

Din sudoare și păcate se fac vile și palate, Din sudoarea celor mulți, oameni săraci și inculți. După ce sunt construite castele neprețuite Păcatele și sudoarea trebuie iar curățite. Căci

Fiți fericiți până la apocalipsă!

Când binele devine rău Și răul este bine, Când Cel Viclean e Dumnezeu Iar Iisus rău devine Atunci e o lume pierdută În haosul ființei Căci omul pe loc se transformă În sclavul neputinței.

De-aș putea să șterg Tot ce sunt acum, Tot ce-am fost cândva Și voi fi de-acum. .. De-aș avea o forță De-a scăpa de lume, Să-mi lepăd ființa Și-al meu propriu nume... De-aș putea întoarce

Într-o seară oarecare Când păianjenii dormeau Iar luna dădea târcoale În timp ce eu o priveam Deodată, cu mișcarea Unui vraci cu multă forță Am coborât cu chemarea O stea ca o mică torță.

Vântul își spune trist povestea Suflând aspru peste câmpii, Încet i se-aude tristețea De a se pierde-n veșnicii. Încă o dată primăvara Apare încet în decor Și lumea merge iar în

Doamne,nu îți vezi făptura Slabă, fără de putere Care umblă ca nebuna După bani,după putere?! Da! Omul acesta prost Care e asemeni ție Iar acum e-n chip hidos Asemeni urii ce-l ține

Cum cobori încet la vale Printre urmele de vie La serpentine-ti apare Târgul plin de veselie. Înainte ca sa intri Printre hoți, printre lichele La biserica faci cruce Sa n-ai parte de

Pentru cei ce își duc viața în chinuri și în tristeți Măsurându-si cu speranța drumul către cei ce-s drepți Nu uitați ca undeva,de acolo sus din Ceruri Dumnezeu va va salva de necazuri,de

Timpul...Marele stăpân ce domnește de milenii Măsurându-si cu clepsidra domnia peste mirenii Care incontinuu cearcă mica lor secunda vană Adapandu-si cu speranța fericirea pământeana .

E plin de alcool,nicotina, De incultura,de nesimt, De toată lumea-l doare-n pula . Este doar el,omul comun. A stat la școală patru ani, Unii poate că au stat opt, În rest a stat printre

Dragostea este,pot spune, Precum floarea cea virgina Când un fluture se pune Pe petale,pe stamina. Apoi,după ce dispare Și nectarul,și polenul Și-și face polenizare Florii îi dispare

Tu taci,eu tac. Eu strig,tu strigi. Mă faci,te fac. Te mint,mă minți. Te văd oricând, ești lângă mine, Eu deasemeni sunt aici. Știi ca vrăjeala ta nu ține Peste mine să te

Sunt sus,departe,rupt de lume Ce o percep senzorial În rest nimic nu are-a-mi spune Acest banal cotidian. Sunt singur în propria-mi lume, O lume rece,nesimțită, O lume care doar îmi

Îmi apare un golf patru Cu cotiera în spate Și un loc mult prea macabru Unde nu vezi decât moarte. Un preot cu haine scumpe Mă coboară niște trepte Unde apar cranii multe Cu oase și cu