Poezie
Soarta unor sarmani
1 min lectură·
Mediu
Timpul...Marele stăpân ce domnește de milenii
Măsurându-si cu clepsidra domnia peste mirenii
Care incontinuu cearcă mica lor secunda vană
Adapandu-si cu speranța fericirea pământeana . ..
Este el,o licărire în imensul de lumină
Doar o falsă amăgire în lumea asta haină.
Este omul,o furnică într-un mare mușuroi.
Urcă, cade,se ridică în mormanul de nevoi.
Este sus.E împăratul ce conduce dur prostimea
Privind falnic peste neamul ce-i suportă asuprirea.
Fără el nu ar fi lege,nici sărac și nici bogat
Turma ar fi-n anarhie,un trai dezorganizat..
De acolo,din domnie,coborând încet spre bază
Vezi o mare Românie ce nu mai are speranță
Fiindcă ramurile pline de flori care-apoi dau viață
Au plecat departe-n lume unde au găsit speranță.
Dragi muguri de măr varatec, ați uitat de-a voastră curte,
Acum înfloriți la alții și le faceți lor flori multe?
De ce rătaciti prin lume precum floarea de salcâm
Ce apoi zboară mânata de-un vânt aspru si nebun?!
Fiți mai bine precum brazii care falnici stau pe creste
Și privesc în depărtare la meleaguri de poveste
Ce le are astă țară care-acum si-a pierdut puii
Și trista-si plânge amarul,dar n-o asculta stăpânii. ..
001.175
0