Poezie
Departe
1 min lectură·
Mediu
Sunt sus,departe,rupt de lume
Ce o percep senzorial
În rest nimic nu are-a-mi spune
Acest banal cotidian.
Sunt singur în propria-mi lume,
O lume rece,nesimțită,
O lume care doar îmi spune
Că viața mea este finită .
Stau sec,sumbru,fără de simțuri
Fără emoții pentru alții.
De ce să mă gândesc la chipuri
Ce nu sunt decât umbre,palizi?!..
Oricum,sunt rupt chiar și de mine,
Propria-mi viață n-o mai simt,
Nu am deloc simțuri, simțire,
Sunt doar singur,nefericit...
Am spus nefericit?Ce-i aia?!
Simt oare eu acum ceva?
Din cortex a ieșit văpaie
Și pot iarăși a ființa?!
Nu vreau.Nu!Nu!Nu îmi mai place
Să simt,să sufăr,să iubesc.
Vreau doar în a mea carapace
Tăcerea să mi-o regăsesc.
Când spui vanitas vanitatum
Nu e degeaba.E concret.
Sătul de-al lumii veșnic teatru
Mă mulțumesc să fiu inert.
001.293
0