Popa Dan

Captivitate voluntară Lângă ea împătur griji, despuiat, întins pe spate, Ascultând un singur zgomot: respirații sacadate. Mii de gânduri am în minte, oare acum la ce visează? Poate

Fără sfială Haide iubito şi revarsă-ţi spre mine Pasiunea ce zăgazul sfielii îţi rupe Inundă-mă cu toată dorinţa din tine Şi doar trupul meu să te preocupe. Eu astăzi voi fi iar divinul din

Paradoxism Dintr-o lume perfect imperfectă Îi simt privirea umilă, de sus Dar sfidând desavarsirea defectă Simt că-i timpul să tac ce-i de spus. M-am retras undeva la vedere Și

Fantasmă Sunt adâncit în somn sau treaz? Mă vizitezi în vis? Sau poate Turnându-mi pe jăratec gaz Ești chiar aici, în realitate Să te privesc uimit și tâmp, Să simt perfid cum

Nemurire Sunt înrudit cu mărul ce-am cules dar și cu bezna ce pe toți ne sperie și cred că nu e greu de înțeles că beznă, măr și om suntem materie că tot în Univers e alcătuit având mereu

Întroienit Ce bine-i ferit de frigul de afară Când lipită de mine te simt atât de fierbinte, Când mâna muşcată de gerul de seară Mi se plimbă pe tine iar tu stai cuminte; Când departe de

Simfonic Stranii acorduri, ritmuri neașteptate, Gândurile-mi sunt doar clape de os Ce izbesc violent corzile dezacordate Ale pianului șubred cândva melodios. Încâlcite, confuze, palide,

Gândul îmi era la EA mai ales că tocmai povestisem la telefon. Înaintam greu spre trecerea la nivel cu calea ferată fiind prins în coloana interminabilă de mașini . Nu-mi pasă de timp, nu-mi pasă

Toamna asta aduce, neplăcută, o stare, Nu mai este acel adorat anotimp Când o ceață lăptoasă mă ascunde de soare Sunt captiv undeva intr-un loc fără timp. S-au pierdut parcă, imagini

Caniculă Când visurile curg topite iar dorurile se dilată, când hainele le simt lipite și ploaia e îndepărtată, așterne-mi peste ochii fierbinți a ta privirire cu răceală; e cald de

Masca Curând bifăm un an de frică, teribil îngroziți de-o boală De care auzim tot timpul, să ne ferim, că e mortală, Că viruși colcăie pe străzi, pândindu-ne ca să ne prindă E doar pericol

Suport Fericirea dorită nu-i materială, ci stare, Inutil e s-o cauți fugind de sufletul tău Iluzoriu-i să crezi că are coduri de bare Te însoțește mereu, chiar de simți că ți-e rău. Azi

Fata cu mere Purtând masca fericirii Și-o rochiță de mătase Dând iluzia iubirii Prin cuvintele frumoase, Mi-ai vîrît în coș de picnic Mere roșii, otrăvite Să servesc din ele

Într-o lume redusă la doar două culori Neînfricat, protejându-și neagra regină Un pion se lupta copleșit de fiori Și de prezența ei perfect feminină. Înainta cum putea, făcând pas

Palide frunze, îngălbenite regrete, Îmi lovesc și trupul și mintea cu sete Că-s agitate de vânturi și nopți fără vise Trecând printre uși încă rămase deschise... Pe unde-o fi soarele... dar

A trecut și ieri fără tine, ca o frază fără cuvinte, ca un soare de amiază reflectat straniu în ochii unui orb, ca un șerpuitor râu subteran ascuns sub picioarele însetatului Știu că ești

Iar mărul care-l ai la îndemână Dulce cadou al unei șmechere reptile Nu trebuie întreg să-ți mai rămână Să se mai coacă încă... ani de zile Adu-l la gura mea de veșnic nesătul Cu dinți ce

Chiar dacă momentul nu-i deloc oportun Aştern pe hârtie tot ce-aş vrea să îţi spun Riscând să par prost sau cel puțin fantezist... Dar jumătate te vreau iar jumătate-ţi rezist. Mă gândesc

M-aș face Dumnezeu, dacă cumva n-ai fi Te-aș făuri instant din coasta-mi inutilă Nu m-aș lasă ca altul, pe cea de-a șasea zi Făcând întâi greșit bărbatul din argilă. Voit, eu aș risca să