Uneori lângă trupul de care te agăți
Te spargi în fărâme, te rupi în bucăți
Dorindu-ți prea mult să ajungi să lipești
De omul dorit bucăți din ce ești.
Și astfel se-întâmplă ca în forme
Fidelitatea ce i-o porți, superbă haină
N-ai cum să n-o admiri, să nu o placi
Dar totuși mă gândesc în taină
Cum pot să te conving să o dezbraci;
C-a mea prietenie e doar tristă mască
Ce
Mi-ai spus mai demult că-s un soare
Adus de al vieții hazard,
Dar te temi ca nu cumva din eroare
Cândva să ajung să te ard.
Așa că transformată în lună
Te arăți doar când vezi că-s apus,
Iar pe
Dormi draga mea, somn liniștit,
Dar mă lasă în visele tale,
Să pătrund cumva ca iubit
Savurând bucurii genitale.
Că în vise nu ai false pudori
Uiți să fii eternă virgină
Și renunți de tot la
Captivitate voluntară
Lângă ea împătur griji, despuiat, întins pe spate,
Ascultând un singur zgomot: respirații sacadate.
Mii de gânduri am în minte, oare acum la ce visează?
Poate
Fără sfială
Haide iubito şi revarsă-ţi spre mine
Pasiunea ce zăgazul sfielii îţi rupe
Inundă-mă cu toată dorinţa din tine
Şi doar trupul meu să te preocupe.
Eu astăzi voi fi iar divinul din
Paradoxism
Dintr-o lume perfect imperfectă
Îi simt privirea umilă, de sus
Dar sfidând desavarsirea defectă
Simt că-i timpul să tac ce-i de spus.
M-am retras undeva la vedere
Și
Fantasmă
Sunt adâncit în somn sau treaz?
Mă vizitezi în vis? Sau poate
Turnându-mi pe jăratec gaz
Ești chiar aici, în realitate
Să te privesc uimit și tâmp,
Să simt perfid cum
Nemurire
Sunt înrudit cu mărul ce-am cules
dar și cu bezna ce pe toți ne sperie
și cred că nu e greu de înțeles
că beznă, măr și om suntem materie
că tot în Univers e alcătuit
având mereu
Obstacol
Netrebnic obstacol ce râzi între mine şi ea
Îngrozindu-mă cu al tău aspect nepătruns
Doresc să te rup, chiar să te ard mi-ar plăcea
Dacă tu nu erai, eram departe ajuns
Îmi placi că
Întroienit
Ce bine-i ferit de frigul de afară
Când lipită de mine te simt atât de fierbinte,
Când mâna muşcată de gerul de seară
Mi se plimbă pe tine iar tu stai cuminte;
Când departe de
Simfonic
Stranii acorduri, ritmuri neașteptate,
Gândurile-mi sunt doar clape de os
Ce izbesc violent corzile dezacordate
Ale pianului șubred cândva melodios.
Încâlcite, confuze, palide,
Gândul îmi era la EA mai ales că tocmai povestisem la telefon. Înaintam greu spre trecerea la nivel cu calea ferată fiind prins în coloana interminabilă de mașini . Nu-mi pasă de timp, nu-mi pasă
Toamna asta aduce, neplăcută, o stare,
Nu mai este acel adorat anotimp
Când o ceață lăptoasă mă ascunde de soare
Sunt captiv undeva intr-un loc fără timp.
S-au pierdut parcă, imagini
Caniculă
Când visurile curg topite
iar dorurile se dilată,
când hainele le simt lipite
și ploaia e îndepărtată,
așterne-mi peste ochii fierbinți
a ta privirire cu răceală;
e cald de
Masca
Curând bifăm un an de frică, teribil îngroziți de-o boală
De care auzim tot timpul, să ne ferim, că e mortală,
Că viruși colcăie pe străzi, pândindu-ne ca să ne prindă
E doar pericol
Suport
Fericirea dorită nu-i materială, ci stare,
Inutil e s-o cauți fugind de sufletul tău
Iluzoriu-i să crezi că are coduri de bare
Te însoțește mereu, chiar de simți că ți-e rău.
Azi
Fata cu mere
Purtând masca fericirii
Și-o rochiță de mătase
Dând iluzia iubirii
Prin cuvintele frumoase,
Mi-ai vîrît în coș de picnic
Mere roșii, otrăvite
Să servesc din ele
Într-o lume redusă la doar două culori
Neînfricat, protejându-și neagra regină
Un pion se lupta copleșit de fiori
Și de prezența ei perfect feminină.
Înainta cum putea, făcând pas
Palide frunze, îngălbenite regrete,
Îmi lovesc și trupul și mintea cu sete
Că-s agitate de vânturi și nopți fără vise
Trecând printre uși încă rămase deschise...
Pe unde-o fi soarele... dar
A trecut și ieri fără tine,
ca o frază fără cuvinte,
ca un soare de amiază
reflectat straniu
în ochii unui orb,
ca un șerpuitor râu subteran
ascuns sub picioarele însetatului
Știu că ești
Iar mărul care-l ai la îndemână
Dulce cadou al unei șmechere reptile
Nu trebuie întreg să-ți mai rămână
Să se mai coacă încă... ani de zile
Adu-l la gura mea de veșnic nesătul
Cu dinți ce
Chiar dacă momentul nu-i deloc oportun
Aştern pe hârtie tot ce-aş vrea să îţi spun
Riscând să par prost sau cel puțin fantezist...
Dar jumătate te vreau iar jumătate-ţi rezist.
Mă gândesc
M-aș face Dumnezeu, dacă cumva n-ai fi
Te-aș făuri instant din coasta-mi inutilă
Nu m-aș lasă ca altul, pe cea de-a șasea zi
Făcând întâi greșit bărbatul din argilă.
Voit, eu aș risca să