Poezie
Printre cioburi
1 min lectură·
Mediu
Uneori lângă trupul de care te agăți
Te spargi în fărâme, te rupi în bucăți
Dorindu-ți prea mult să ajungi să lipești
De omul dorit bucăți din ce ești.
Și astfel se-întâmplă ca în forme confuze
De piepturi lipite, de buze pe buze,
Proscrisă fuziune făcând ca să nu
Mai știi unde-i altul și unde ești tu.
Dar cleiul cedează sau face arsuri
Iar timpul ce curge încet prin fisuri
Desprinde treptat bucăți din ce-ai fost
Întâi mai mărunte, lipsite de rost
Dar fără măcar să ajungi să tresări
Fragmentele mici devin tot mai mari
Iar totul se schimbă atât de subit
Că mai mult ești pe jos, puțin e lipit.
O vreme te pierzi în propriul moloz,
Când totul e negru, nimic nu e roz,
Dar vine și timpul când iarăși clădești,
Ridici din moloz bucăți, le lipești,
Îmbini părți din tine mai bine, mai prost
Dar orice ai face nu mai iasă ce-ai fost...
02567
0
GP