Poezie
Nemurire
1 min lectură·
Mediu
Nemurire
Sunt înrudit cu mărul ce-am cules
dar și cu bezna ce pe toți ne sperie
și cred că nu e greu de înțeles
că beznă, măr și om suntem materie
că tot în Univers e alcătuit
având mereu aceleași elemente,
ce suntem azi e numai fortuit
dar nu suntem creație...ci accidente.
Iar când ne vom varsă-n eternitate,
atomii ne devin din nou natură
și fără a mai fi noi, vor fi în toate
fărâme din a noastră creatură
că trupul nostru risipit în neant
și aparent captiv în groapă
va evada mereu savant
sub formă de tărână, aer, apă.
Prin asta nemurirea e reală,
și muritoare pare conștiința,
iar sufletul e doar o păcăleală
unind un timp atomi creând ființa
din praf de stele care-am fost cândva,
particule pierdute având norocul
de s-au unit scurt timp în cineva
dar fără să-și aleagă locul.
001015
0