Plopeanu Petrache

Îmi pare rău că dragul de Cristi nu a avut răbdare să gândească un pic mai mult fiind mai preocupat să-ți dea un răspuns, îmboldit de \"flegma\", zisă la una dintre poeziile sale cu madame trapez, altfel ar fi putut foarte ușor să treacă de așazisle imagini fumate și să vadă altceva:
1.Titlul este paradoxal în acest context al sărbătorilor de Crăciun când nu ne prea gândim la Paște, la Înviere ci dimpotrivă la Naștere. Faptul că aici apare Învierea în titlu mă face să văd foarte clar direcția acestei poezii. Departe de a fi un poem cu trimitere la Icar, Dedal, labirint și Minotaur, textul este o trimitere la trădarea pe care o facem permanent acelei ființe divine răstignite în noi și pe care o abandonăm de fiecare dată. Trădarea nu este a aripilor ci a noastră.
2. \"Sculptorul orb\" - pot merge cu gândul spre mitologia greacă la Pigmalion, de aici la statutul creatorului, mă pot apoi întoarce la textul Bibliei, \"să nu-ți faci chip cioplit\" și abia atunci voi strânge suficiente dovezi pentru a spune: Creatorul absolut a creat lumea oferindu-ne fiecăruia o părticică din El. Acea infimă dar uriașă particulă divină este trezită atunci când și creația aceasta măruntă, omul, face efortul de a se cunoaște. Altfel nu-i rămâne decât să înregistreze din când în când o pierdere de substanță spirituală/divină: \"mi-am simțit oasele câzând ca o cruce\". Este sentimentul conștientizării posterioare a pierderii și absurditatea durerii acestei pierderi involuntar/voluntare.
3.\"Semn că și acum mai sunt răstigniri în noi\" - este firesc, în contextul poemului...Odată ce nu conștientizăm pierderea acelei părți creatoare din noi, ne închipuim cu adevărat creatori răstignind încă odată și încă și încă, acel fenomen ce ne caracterizează și care ne apropie de Creator: Cuvântul
Poemul este plin de simboluri și dacă cineva se oprește doar la ce i se pare că reprezintă substanța poemului, la coaja sa fenomenologică se va înșela și sigur nu va găsi nici un prilej de bucurie estetică. Este timpul să revenim la ceea ce există de când lumea dar să-i conferim sensuri noi, nu prin formă sau cuvinte, imagini șocante, ci prin înțelesuri superioare. Poezia scrisă de oricine crede că înșirînd cuvinte adunate la întâmplare, redundante, cu o încărcătură de mizerabil și fetid, face poezie, nu este poezie ci vești despre eul lor frustrat și angoasant, știri despre imposibilitatea de a depăși aceste stări ale lor pentru că nu au suportul cultural necesar actului creator.
Poemul este unul încărcat de trimiteri culturale profunde și nu unul despre \"meșteșugul sculpturii în lemn la poeții neînțeleși\".
Cu prietenie
PP

Ești un iremediabil sentimental, lucid dar sentimental. Cum ar putea să stea lucrurile altfel de vreme ce încă mai găsești dincolo de banalul femeii,- pe care unii îl fac banal, femeia nu este deloc banală ci doar bărbații o fac astfel - surse de frumusețe estetică?
Etape:
1.Femeia aparent banalizată de viața oferită chiar de masculi (cum am spus)- cântată, violată, silită să nască, disecată de imagini și pofte,
2.Arta, credința, patima readuc femeia în universul ei misterios, creator de infabil, strălucitor, melodios
3.Știi că toate acestea există și pornești în descoperirea lor.
Întrebare:
Ce condiții trebuie să îndeplinești pentru a fi redescoperitorul sufletului și trupului feminin, vei fi în stare să treci toate probele inițiatice?
Un poem aparținând femeii, duios, tandru, gingaș precum sufletul, ei în singurătatea secolelor de zgomot mascul
Felicitări încă odată
PP

PS
Observ și în cazul acestui text plasat de tine pe pagină pe 10.12.2007 o absență a comentariilor, ceea ce mă face să-mi pun întrebări asupra răbdării cu care aceia care intră pe diferite pagini, parcurg creațiile respective. Oare doresc doar să se regăsească în alte texte, să-și dovedească încă odată lor înșile că scriu în ton cu direcția implicită? Nu știu ce să cred, încă odată spuns, cum îți scriam și la comentariul făcut mie la Ster.
Cât privește textul de față (îmi cer scuze la comentariul precedent m-am grăbit și am apăsat trimite fără să mă opresc și asupra lui)te axezi pe o analiză asupra cărții de față dar am sesizat că faci trimiteri și la alte lucrări scrise de Murakami. Cineva care l-a citit și de câte două ori pe Murakami înțelege perfect ce ai spus tu în fiecare parte și în întregul textului. Întradevăr aceasta este lumea lui Murakami, transgrsarea realului, dar una foarte fluidă, nici nu-ți dai seama când te afli dincolo, nici nu-ți dai seama când ai revenit. Permanenta pendulare între dincolo și aici nu-l sperie pe cititor și îl face parte participantă activă la acțiune (despre care mi-ai spus apropo de textul meu)
Un text bun care demonstrează că-l înțelegi pe Murakami
Felicitări
PP

Petre, nu știu dacă îți place sau nu Murakami, dar eu și cunoscuții mei mai apropiați suntem înebuniți după toate creațiile sale. Cred că fără Murakami, fără seria care începe cu În căutarea oii fantastice și Dans, dans, dans, Kafka la malul mării, Pădurea norvegiană, Iubita mea Sputnik, Cronica păsării arc, În țara aspră a minunilor și la capătul lumii,precum și lucrarea ca un fel de pregătire a unora dintre cărțile sale sau de reluare a unora într-un registru tip povestire, pe care tocmai ai prezentat-o (se regăsește aici în mic Iubita mea sputnik, Cronica păsării arc etc...), nu poate exista o vedere clară aupra fenomenului literar al secolului XX. Sincer, Murakami mă influențează mult prin personajele sale, cel central fiind de fapt mereu același, în tot ceea ce cred eu că reprezintă creația.
Repet, nu știu dacă îți place Murakami, sau ai făcut un simplu exercițiu de circumstanță, dar mi-ar plăcea să cred că ești atras de țara aspră a minunilor japonezului. Așa aș ști de unde să te apuc.
Cu deosebită stimă
PP

Dragul meu Petre mi-am permis să postez pe site doar un scurt fragment din întreg. Fără doar și poate ai perfectă dreptate, când mă întrebi unde este acțiunea și că fără ea textul rămâne o simplă compunere. În zilele următoare voi posta și alte fragmente din textul întreg și pe ici pe colo, încet încet vaapărea, treptat și acțiunea.
Îți mulțumesc de trecere și de cuvânt, intrasem la idei în legătură cu discordanța dintre numărul de treceri și lipsa oricărui comentariu care nu știu ce atitudine ar putea trăda. Eu accept orice comentariu cu condiția să existe, cu bunele sau cu relele lui, și de cele mai multe ori țin seama de sfaturi.
Cu deosebită stimă
PP

Sorin, multumesc in primul rand de atentia acordata si precum vezi am tinut seama de sugestiile tale. Ce a iesit poti vedea si astept o alta trecere.
Cu prietenie
PP

Alberto, prietenul meu Vali Sofronie, a intrat cu parola mea uitand acest lucru, de aceea a aparut un comentariu ca din partea mea...scuze
Cu prietenie
PP

Aneska, draga mea, nu te supăra pe Liviu, are perfectă dreptate. Lași impresia de confuzie totală în ceea ce privește creația, un fel de frenezie a golului, a nimicului. Acest text nu prea poate fi citit a doua oară. Încearcă să faci o reevaluare asupra a ceea ce creezi și să fii mult mai exigentă cu ideile exprimate și felul înfățișării lor
Cu prietenieî
PP

Aneska, draga mea, nu te supăra pe Liviu, are perfectă dreptate. Lași impresia de confuzie totală în ceea ce privește creația, un fel de frenezie a golului, a nimicului. Acest text nu prea poate fi citit a doua oară. Încearcă să faci o reevaluare asupra a ceea ce creezi și să fii mult mai exigentă cu ideile exprimate și felul înfățișării lor
Cu prietenieî
PP

Carmen mă bucur că te întâlnesc tot mai des, fie aici fie pe pagina ta, cu mare prietenia ta mă faci să devin tot mai exigent cu mine însumi. Fiecare dintre noi, cred eu, e un mit într-o anumită desfășurare, durabilă sau efemeră
Mulțumesc pentru toate semnele tale de prietenie
Cu deosebită stimă
PP

Mă îndatorezi mult Cornel și te aprob întrutotul în ceea ce privește surprinderea atingerilor-neatingeri, a depărtărilor-apropieri, a cerului-pământ... Vărsta paradisiacă pierdută și crearea lumii sunt întradevăr încă puternice creatoare de nostalgii și mistere
Cu deosebită stimă și mare amiciție, sper prietenie în viitor
PP

in mod cert, daca muzele vor pleca de la tine, vor ajunge direct in patul meu si atunci sa vezi poezie pe capul nostru...
...cum se satisface o muza ? simplu....intri direct in fondul ei ( poetic sau nepoetic, chestiunea nu se mai pune)...ca tot fond ramane.Traiasca nea Maiorescu ca bine se mai pricepea la fonduri si la formele lor...
Si la fond te comporti ca la fond...adica te dai la fund...asta da inspiratie...
Fain, domnule Inspirat ( sau Expirat )...respira tot asa
Cu prietenie,V de V.

Care să fie semnul? Cumva singurătatea? Sau mai degrabă singurătatea post dialoguri? Ce semn mai înfierat poate fi pentru ființa umană decât regăsirea în singurătatea de după pierderea accesului la Vocea Primordială?! Este reluarea în spirală a eternei lamentații pentru pierderea Paradisului dar poate mai mult decât Paradisul, pierderea multiplelor posibilități intrinseci ființei umane primordiale. Fără propriile-i dialoguri omul este sterp. Omul sterp caută dialogurile celorlalți pentru a se lăuda cu ele, omul fecund caută în el dialogurile celorlalți, înapoindu-le acestora îmbogățite și pentru a-i îmbogăți pe aceștia.
Cursivitate, cuvânt superior, idei multiple cu numeroase trimiteri simbolice.
Un text cu greutate ontologică
Cu prietenie
PP

Splendid, Vali,îmi lași o libertate atât de mare de a comenta ce ai scris încât te pot suspecta de altruism poetic...
1...într-o notă naturalistă...de la un câine la un sfânt.nu cred că doar asta ai vrut
2...într-o notă umană...de la un câine la un om.nu cred că doar asta te-ar fi mulțumit
3...într-o notă transcendentală...de la un bufon uman la un sfânt sterp.prea ușor pentru tine
Cred că poemul tău este un exercițiu de transgresare a tuturor regnurilor, a tuturor stărilor, a tuturor spațiilor o depășire a infinitului divers, un instrument pentru fiecare din câinii din noi, pentru oamenii din noi, pentru sfinții din noi și pentru depășirea a ceea ce suntem: câini, oameni, sfinți, prin revenirea la nesemnificativ, căci asta suntem în ultimă instanță, ființe nesimnificative și cu asta ne împăcăm bine.
Încă odată foarte bun, puternic
Cu sinceră invidie
PP

Alberto, îmi plac și sonoritățile numelui și strălucirea imaginii puse la \"poză\", poemul are sonorități insolite: dacă nu-l putem cumpăra pe Dumnezeu, cel puțin un surogat tot ne-ar fi permis să avem, dar nu cred că asta este tot ce vrei să ne spui. Dincolo de surogat, cred că este nevoia de sacru, nevoia de o individualizare a noastră într-un spațiu intim și sacru.
Ideea puternic conturată și de aparent nesemnificativele intervenții în vorbă ale lui Abdullah. Splendid...
Cu amiciție
PP

Îmi vine în minte o povestire gotică, Psaltirea din Mainz, despre transgresarea spațiilor de către o corabie, într-un tărâm al nebulosului...
Corabia ta, Carmen, transgresează alte spații: de la realitatea crudă a furtunii, la iluzia realității și apoi la momentul ruperii și de realitate și de iluzie.Deja apa nu mai este mediul prin care se navighează ci devine ceva de neînțeles, ceva implicit ostil, ceva virtual ostil, dar a cărui ostilitate nu provine din tendința spre această atitudine ci din necunoscut...lumea noastră a oamenilor...
Multe simboluri, aș vrea să navighez printre ele, dar aș strica frumusețea zicerii

Splendidă spusa/imaginea despre această cetate a ființelor adormite, mă duce cu gândul la poveste...doar că tu ești prin ceea ce scrii \"frumoasa neadormită a poeziei\" și reușești să te strecori, chiar dacă cu niște tălpi împrumutate, în toate sufletele. Călătoriile în toți, dar mai ales în el, te fac din ce în ce mai bună, mai apropiată și de cei din turnuri și de cei de la porți. O atmosferă de fantastic baroc...
Felicitări, îmi place foarte mult
PP

Marea, Carmen, este ca un iubit, te dezbracă nu numai de haine ci și de toate non-gândurile cu care ai intrat în ea.Deloc nebunie se cheamă eliberarea deținuților personali, deloc lipsă de vedere ci dimpotrivă o perspectivă directă a furtunilor permanente, furtuni care ne caracterizează, pe unii dintre noi... Iar îngerul rămâne să regăsească și puterea poemului și iubirea mării
Putere de sugestie deosebită, un poem imagine, care persistă înfipt în retină mult după ce îl citești
Cu prietenie
PP

Nu aș putea și de fapt nu aș vrea să uit de iluzie, cea mai prietenoasă punere în scena omenirii, cea mai apropiată de fiecare individ, conștient de sine sau nu.
Carmen, mulțumesc pentru atenția statornică acordată scrierilor mele, îmi fac mea culpa pentru absența din ultimele 10-15 zile, absență nedorită și impusă.
Cu multă prietenie poetică
PP

Oana, îmi place foarte mult numele acesta de aceea m-am adresat astfel, sunt mișcat de aprecierile pe care le faci la adresa textului meu și sunt mișcat deoarece este unul dintre textele scris mai demult, într-o stare de nostalgie după acea lume a satului pe care o simt atât de pierdută în sufletul meu dar și atât de prezentă în mine, așa cum și tu cred că simți o absență, acolo departe de țară printre oamenii lui Cervantes și pe malul Mării Mediterane. Te mai aștept
Cu prietenie
PP