Un rob țigan țambal fără opreliști

In sfarsit un poem care ma misca si in fata caruia nu am cuvinte destule! Destul insa ca de mult nu mi-a fost dat sa \"traiesc\", sa simt ca \"traiesc\" un asemenea poem. Grav, dar si semet, altoit pe ritmuri si, hai sa le numesc, tablouri extraordinar de bine inchegate, plin de falsul iz al unui cantec din acela \"zis\" sub clar de luna, de simboluri neasteptate, poemul acesta m-a surprins in adevaratul sens al cuvantului. Nu sunt un critic literar, dar spun fara sa ma tem ca ultimele doua versuri au fost cu maiestrie plasate acolo, ca si cum poemul acesta s-ar autocladi de la sfarsit spre inceput pe aceste doua coloane. Nu stiu daca v-ati gandit la acest efect de la inceput, dar oricum ai intoarce poemul acesta si de oriunde l-ai citi efectul este acelasi, adica extraordinar, iar artistul poate fi mandru de templul sau.
cu stima,
Irimiea MIhaela Oana

Oana, îmi place foarte mult numele acesta de aceea m-am adresat astfel, sunt mișcat de aprecierile pe care le faci la adresa textului meu și sunt mișcat deoarece este unul dintre textele scris mai demult, într-o stare de nostalgie după acea lume a satului pe care o simt atât de pierdută în sufletul meu dar și atât de prezentă în mine, așa cum și tu cred că simți o absență, acolo departe de țară printre oamenii lui Cervantes și pe malul Mării Mediterane. Te mai aștept
Cu prietenie
PP