Petru Teodor

Poezia asta mă trimite cu gândul la Eminescu, dar nu în sensul bun. Îmi amintește atât de mult de trăirile lirice în proză ale poetului, încât mă intreb - o fi un omagiu sau doar o simplă voce de epigon?

pt.

...doar trecător subliniez un dezacord (destul de brutal), lipsa virgulelor, simplitatea rimelor, finalul ce nu spune nimic. Vezi aici (\"Ecoul ți-a rămas când ai trecut, /Ecoul tău ce tainic se răsfrânge /Și vântul ce cântecu-și mai plânge.\"), schimbă rogu-te, căci zgârie retina/timpanul/etc.

pt.

...sper cá s-a fácut simțit tonul glumeț al comentariului de mai sus! Nu este o critică, ci doar o retușare a \"pozei\", sau dacă vrei, o personalizare a \"pozei\" lăcomiei!

Cu respect,
PT.

...ce-ti veni să botezi o furculiță Ingrid?
Țin să-ți amintesc că lăcomia are forma unui polonic unsuros, murdar, crăpat, dar ținut pentru că păstrează încă amintirea vechilor plăceri.

PT.

există o stângăcie care vine din dorința de a explica prea mult. Mai lasă și lucruri nespuse, cuvinte neterminate.

\"De cîte ori să repet ?
iluzii

vorbele mele
nasc
personaje ce
prind suflet
dezlipindu-se dară de mine

dar tu ai șterge totul
mîinile, iubirile lor,
tăcerile, totul

închid ochii
interior
opresc imagini
strîng pumnii asudați
să nu se evapore
în aerul tău
aerul meu
când tu, străin, respiri din mine\"

...iartă-mă de îndrăznesc prea mult...

Cu prietenie,
PT.

eu zic că adevăr grăiește domnul Sămărghițan! (cine-o fi?)
și eu tot de titlu m-am lovit. și încă doare.
poate poezia ar trebui să rămână înafara eseului.
și titlul înafara poeziei.
sau ceva asemeni.
în rest, bucuros de lectură.

cu respect,
pt.

\'J. moare\' - două cuvinte. Atât este moartea scrisă de alții. Dar desigur ai văzut filmul. Degetele tale trec peste cuvinte, le simți conturul și, mai rău, simți negru sfârșitul tău. Nu moartea, ci acea secătuire, când totul se scurge, iar carcasa rămâne, o simți că se mișcă, zice \'bună ziua\', dă explicații, se duce să cumpere pâine... Mai lipsesc sforile atârnând din văzduh sau dintr-o podea ascunsă sârmele ce-ți mișcă făptura. \'J. moare\' - CE VREI SA FAC? Nu pot să împiedic moartea să vină să ia, chiar dacă J. este copilăria mea, inima, sentimentele mele când o prindeam deșirată între paturi, ca un om beat, cu perfuzia smulsă din brațe și atâta sânge cât n-am mai văzut, parcă era sângele meu - trăiește J., nu te lăsa, trebuie să fie un scop în toate. Trebuie! Și plângeam cu rușinea toată în brațe... Toți ceilalți plângeau și ei, ziceau a fost o ființă minunată, iar carcasa zâmbea printre lacrimi și le răspundea da, da, aveți dreptate, cu batista încercând să-și șteargă rușinea, să făcă ceea ce se cuvine, da, da, aveți dreptate... Și-acum se duce la coadă la pâine, acolo unde iubirea se cântărește după vorbă și fapte.

Cu respect,
PT.

P.S.: aceasta de mai sus este o alternativă; extemporalul ăsta l-am dat, l-am picat o dată (vezi mai sus - neputința este când nu știi ce să mai faci; poate puteam să mai fac ceva; iubirea din mine i-a spus, când a revăzut-o în vis pe J., moartă, cu ceara spirală arzându-i pe piept, du-te spre cer, acolo e locul tău, nu mai ai ce căuta aicea; ea s-a îngrijit de părinții ei până când au murit; acum cred că ei au grijă de ea; ar fi meritat poate mai multe).

P.P.S.: Mi-a plăcut textul de mai sus, îl consider reușit.

[...] sunt multe inhibiții la pragul de ușă (fără \'la\')/
între mine și lume este o pană de sticlă/
[...] un afrodisiac inimitabil (fără \'fals,\')
[...] bâjbâi prin tine după ceasul stricat/
cu o zi înainte chema, acum tace/
azi nu mai crește pământul sub tălpi/
forța centrifugă te scoate din mine/
mâinile-ți ies puțin afară
atingi aerul cu vârful degetelor,/
guști și rupi/
sângele meu cu foamea din tine

Cu respect,
PT.

nu înțeleg ce legătură are titlul cu restul poeziei?

Cu respect,
PT.

...mă trimite cu gândul
la toate filmele românești
văzute vreodată
dar cel mai mult
îmi amintește de tata
de bețiile lui
de nevolnicia
bolii
fără nume, fără semne
ce-l măcina

cred
că era ateu
tata

____
Cu respect,
PT.

...mă trimite cu gândul
la toate filmele românești
văzute vreodată
dar cel mai mult
îmi amintește de tata
de bețiile lui
de nevolnicia
bolii
fără nume, fără semne
cel măcina

cred
că era ateu
tata

____
Cu respect,
PT.

\"[...] pentru tot restul vieții [...]\"
Se simte nevoia acestui \"tot\".

În rest rămân umil să ascult.
...dar fericit!

Cu respect,
PT.

P.S.: nu mă pot abține să nu zic - felicitări - deși știu că este inoportun!

PS.-ul se referă strict la ultimele două poezii postate.

Același,
PT.

Comentariul / poezia de mai sus mi-au inspirat-o pozele făcute și versurile.

Cu respect,
același
PT.

Comentariu scurt:
- prima strofă, versul 4 - nimic (doar atât);
- iar de la versul 2 strofa 2 - Cusut cu ața iluziei (fără albă)/ Doar petice,/ Scuze, acuze, clișee;
- strofa 3 - clipe destrămate, apoi recusute/ cu speranta de-a fi - ce deșertăciune!/Peticiți - păpuși de cârpă/defilăm ca niște copii;
- aș zice la urmă - cu inimi peticite, hoinare.

Cu respect,
PT.

P.S.: din astea te rog să reții doar ceea ce-ți este pe plac, nimic mai mult; este doar felul meu de-a privi această poezie.

Da, este mai bine, dar tot mai are nevoie de șlefuire!

Cu respect,
PT.

...da, aici înțeleg - pentru băiețelul ce s-a jucat de-a v-ați ascunselea și a rămas ascuns în trupul de-adult, mama este bună la toate - drept psihiatru, etc. Dar cu mărțișorul-cu-trup-de-pește-și-cap-de-pisică ce-ați avut? Hm?

Cu respect,
plin de zâmbet
(despre încurajări, nu știu ce să zic, se cuvine oare?),
PT.

P.S.: Acum nu mi-o luați în nume de rău. Eram și eu curios.

...domnule S.G. ce s-a întâmplat cu martisoarul cu cap de pisică? Să nu-mi spuneți că... :)
Cât despre poezia \"poezie\" (nu mă pot abține, ce să-i faci, vârsta)... Primele două versuri mai merg cum mai merg, dar apoi demersul descifrării se-ncurcă nițel. Apoi să înțeleg în versul 3 - \"femeia-n poale\" - un sens din cele de mai sus, sau să interpretez altfel - poale, partea de jos a veștmântului femeii, aparența simbolului feminin (pământ, fertilitatea dătătoare de viață, iubire etc.) - si-astfel versul 3 devenind viața este doar aparență de pământ-fecioară (de trecere, recte naștere-plin-moarte-gol, de unde și copacii ăia goi), în fond fiind mai mult - gesturi de iubire, tandrețe, lucruri mărunte dătătoare de fericire (picături pe iarbă, șuvițele tale prinse de degetele mele - ramuri goale etc.). Evident toate se mențin asemeni unei răsuciri de lumină, și tot asemeni trec.
Foarte sugestivă, dar oare mă întreb, oare este bine?

Cu respect,
PT.

P.S.: ...nu pot să spun că nu râd de toate - comentarii, prima impresie etc. citite aici. Dar apoi găsesc că sunt incitante, precum einstein-puzzle sau altele asemeni. Jocuri în care ascundem cărări. Să vedem, să vedem!...

gard sprijinit de infinit
nisipul se farmă din scoici mii și mii
și-apoi umple
pliurile de palmă
din șipcile roase de lemn

se lovesc printre nori
și valuri de ceață
un semn
crengile golite de viață

stau precum amintirile
prinse de trunchi
ca o boală fără speranță

și lângă visul tău
o bancă
pe care stătea cândva dumnezeu
goală, părăsită, uitată
te-așteaptă
lângă malul de ceață
cu liniștea ei pătrunzând liniștea ta

te-așteaptă
în fiecare dimineață în care
din vâltoarea mărilor
regele celor atei prinde viață
astfel încât
lumea-de-jos devine lumea-de-sus
într-o tulbură răsturnare în care
adâncul din tine este prins într-un timp oarecare
ca-ntr-un insectar
palpabil
bine conturat pe o pânză
cu unelte de ceară

visele trec îmi ziceai plin de tine
cu fruntea brăzdată de riduri prea fine
să rețină nisipul din mine

da, trec, zâmbeam, lunecând suprafață
prin lumina ce se lovea de tine
lăsând urme fără contur

dar odată cu ele
mor nesfârșirile mele

iar dunga ce te separă de mine
curge sfărmată în inima ta
încât
orice sărut
orice evadare vei vrea
din camera asta umbroasă și grea
nu va mai atinge
crengile mele de ceață
nici malul meu de speranță

iar tu
te vei rupe în două
și te vei privi fără semințe
gol, searbăd la trup
trunchi bătut de vânt

Cu respect,
PT.

O poezie curată, simplă, frumoasă. Adevărat - spațierea/ împărțirea versurilor poate o fac mai atractivă/ interesantă. De altfel se simte nevoia de a scăpa de excesul de cuvinte (de a peria poemul).
...cum văd eu aceasta:
\"cu cărțile
descoperite
mizăm
pe viață
adevăr
dreptate

nu știm nimic
vom pierde
sau nu
continuăm\"

Cu respect,
PT.