Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Ieri

(albastru de sepia)

2 min lectură·
Mediu









1.

țigara fuma din mine
vântul ținea jarul viu
un fum din mine
un fum din pipă

piatra făcuse rădăcini
miezul ei desprinse centrul
în focarele elipsei
cu trei inele de Tymp

sub sălcii
scoica pierdută
și jumătate de Infinit
pe cărări de necuprinderi


2.


zilele trec ca vrăjite
ceva fără mine
aleargă și-mi iese în întâmpinare
doar lătratul ponnei
îmi zice că-s acasă

în cercuri tot mai largi
din azi spre cândva
și din începuturi spre azi
valuri valuri vaaaaluri
pe lââââângă dig

3.


țărmul albastru de Infinit
cerul albastru de Nesfârșit
visul albastru de Nicăieri
astăzi... ziua de ieri








4.

în casa de pe plajă
furasem clipa de singurătate

e atâta dor de tine
și atât de Infinit
că-n cascada care ține
marginea-n desăvârșit
cântă-n valuri de cădere
izbituri de dig la far
și-n rostogolirea clipei
împlinim un alt zadar







5.


pescăruși
improvizând dimineața
dau rotocoale digului

țipă prelung
răspund scurt repetat
se ceartă-cântă-vorbesc
corbii și ciorile sporovăiesc


6.

plaja cu garduri din stuf
măslini sălbateci
și pescăruși
din care doi
se țin după noi





7.

sub exoticul scării
o piatră răsări
din firul de iarbă

arborele sângelui
scutură o frunză de plop

pe ipotenuză
visul lunecă-n pi


8.


toate sunt pentru tine
întâmpinarea-i a ta
eu... mâna-n joc cu hazardu

poți să vii la masă
ai zis tu
rostogolind zarul sorții
în memoria nopții








Constanța, 22 feb, 2009
094.398
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
231
Citire
2 min
Versuri
71
Actualizat

Cum sa citezi

Ioan-Mircea Popovici. “Ieri.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioan-mircea-popovici/poezie/1824523/ieri

Comentarii (9)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@ioana-geierIGIoana Geier
Desi ma satisface totul,iau cu mine imaginile si pe 4., sa vad cum
\"pe ipotenuza
visul luneca-n pi\"...

Cu simpatie,
Jo
0
@elia-davidEDElia David

8 secvente alcatuiesc un intreg - sunt convinsa ca nimic nu este intamplator in structurarea textului astfel - 8 fiind infinitul... pe verticala
Textul pare a se incheia cu o mana intinsa, din care cineva isi ia darul, apoi cu o chemare la impartasirea impreuna, intru alungarea noptii si re-colorarea zorilor in albastru...
Sigur ca poate fi doar o interpretare personala, dar important este ca textul s-a putut constitui intr-un prilej de placuta meditatie...
0
@elia-davidEDElia David
Despre timpul desavarsit de \"maine\", fata de care timpul trait de azi a devenit deja ieri (de unde si culoarea aleasa pentru a reprezenta ceea \"a fost\", pentru clipa traita cu durerea si cu bucuria de a sti toate acestea) fetitele mele au urmatoare \"viziune\" copilareasca:
Cea mare: eu vreau sa fiu in brate la Dumnezeu si sa fiu inconjurata de caluti si catelusi, iar cea mica, ce o imita in toate, dar are personalitatea ei: eu vreau sa fiu tot in brate la Dumnezeu, dar sa fiu inconjurata de mame si tati, de oameni si de fulgi. Atunci eu, mirata putin, o intreb: ce fel de fulgi? Iar raspunsul este in ton cu renasterea: \"Verzi!\"
0
@ioan-mircea-popoviciIPIoan-Mircea Popovici
IOana, (așa-mi iese mie când scriu numele acesta, pe care-l poarta si fiica mea), cu ajutorul unui cerc dai de ipotenuză, mai pui trei la patru și dai de 7 unde-i alunecarea-n transcendentul pi.

Elia-Delia, pentru că undeva-cândva este o meditație cu proprietatea de permanență, pe lângă parantezele de stuf, cu roluri complementare digului, umbrela albastră zicea că s-ar potrivi să se vadă și cei doi pescăruși care se țin după noi.

Restul se vede de la sine, dar nu dintr-odată. Eu am scris partitura mării în furtună, cu sentimentul unei fericiri nostalgice. Interpretările se lasă-n sferele scării. Cândva o bilă se rostogolea pe scară. Când m-am întrebat: de unde vine? scara se umpluse de lume. Unii veneau din poveste, alții, actori-necunoscuți grăbiți, ca-n cântecul lui Sergiu Cioiu...

Tabla de șah, cu cele 8 linii și opt coloane, ca-n desenele fractalice ale lui Escher, nu are limite și nici nu se închide.


0
@maria-gheorghe-0021767MGMaria Gheorghe
Infinitul e scapat din mana, sa cuprinda, cu totul, visul... matematic doar, cantecul urca si coboara pe un portativ 8x8... altfel, e in \"gardul\" valurilor ce separa dimineata de orizont... si noaptea de tacere...

pomul parca vorbeste, gesticuland cuvintele, cu crengile... iar plaja, il asculta...

si multe sunt aici care nu se vad, dar se aud doar din fosnet… si latratul ponnei...
0
@ioan-mircea-popoviciIPIoan-Mircea Popovici
miezul povesti-i aici:


zilele trec ca vrăjite
ceva fără mine
aleargă și-mi iese în întâmpinare
doar lătratul ponnei
îmi zice că-s acasă

amanunte, din loc in loc:
sub sălcii
scoica pierdută
și jumătate de Infinit
pe cărări de necuprinderi

pe fiecare rand, o alta imagine vie... chiar si cea cu piatra care prinsese radacini...

rostogolind zarul sorții
în memoria nopții

nu-i greu sa dai acolo de paradoxul celui cautat si intalnit, in schimb, de cel neasteptat...
0
@petru-teodorPTPetru Teodor
gard sprijinit de infinit
nisipul se farmă din scoici mii și mii
și-apoi umple
pliurile de palmă
din șipcile roase de lemn

se lovesc printre nori
și valuri de ceață
un semn
crengile golite de viață

stau precum amintirile
prinse de trunchi
ca o boală fără speranță

și lângă visul tău
o bancă
pe care stătea cândva dumnezeu
goală, părăsită, uitată
te-așteaptă
lângă malul de ceață
cu liniștea ei pătrunzând liniștea ta

te-așteaptă
în fiecare dimineață în care
din vâltoarea mărilor
regele celor atei prinde viață
astfel încât
lumea-de-jos devine lumea-de-sus
într-o tulbură răsturnare în care
adâncul din tine este prins într-un timp oarecare
ca-ntr-un insectar
palpabil
bine conturat pe o pânză
cu unelte de ceară

visele trec îmi ziceai plin de tine
cu fruntea brăzdată de riduri prea fine
să rețină nisipul din mine

da, trec, zâmbeam, lunecând suprafață
prin lumina ce se lovea de tine
lăsând urme fără contur

dar odată cu ele
mor nesfârșirile mele

iar dunga ce te separă de mine
curge sfărmată în inima ta
încât
orice sărut
orice evadare vei vrea
din camera asta umbroasă și grea
nu va mai atinge
crengile mele de ceață
nici malul meu de speranță

iar tu
te vei rupe în două
și te vei privi fără semințe
gol, searbăd la trup
trunchi bătut de vânt

Cu respect,
PT.
0
@petru-teodorPTPetru Teodor
Comentariul / poezia de mai sus mi-au inspirat-o pozele făcute și versurile.

Cu respect,
același
PT.
0
@ioan-mircea-popoviciIPIoan-Mircea Popovici
Sigur ca-n cele ale sensibilitatilor exista noduri de rezonanta. Interpretarile tin atat de semnalul exterior cat si de oglinzile interioare. Ma bucur sa gasesc continuari cu tonuri noi in portativele deschise ale tarmului.
0