Sari la conținutul principal
Poezie.ro
@petru-teodorPT

Petru Teodor

@petru-teodor

a
Sixto Rodriquez and blues over death

Născut în plină iarnă (1978), pe seară, într-un București nu foarte de demult. Copilărind în mare parte prin Moldova pe la bunici și rude. * Liceul - Colegiul National Sfântul Sava, Bucuresti. * Universitatea de Medicină și Farmacie - Carol Davila, Facultatea de Medicina Generală, București . * Practică în…

🏆 Critic de Top📚 Centenar Literar📜 Poet Prolific💬 Comentator Activ
Cronologie
Petru TeodorPT
Petru Teodor·
nu chiar.
am trecut prin diverse stiluri, printre care si \"romantismul\" din poeziile dumneavoastra.
a fost stilul tineretii.
dar...
fara intentia de-a va jigni (n-am avut nici cel mai mic gand rau), stilul acela visător a fost ceva pasager catre altceva, catre ceva mai matur, mai consolidat.
să luăm această poezie (stil ce trimite un pic cu gândul la Baudelaire, cu slabe rezonanțe în Bacovia):
* prima strofă (și întreaga poezie) are multă stângăcie, multe cuvinte de legătură care îngreunează afinitatea cititorului cu textul; miez de noapte (de ce miez?); apoi \"ochii-aceia mari și triști și sumbri / Ce nu-nțeleg că trebuie să plece\" este o construcție greoaie (pe lângă faptul că ochii mari și triști nu prea se leagă de ochii sumbri);
* strofa 2 - pe lânga faptul că debusolează complet printr-un dialog inutil (între cine și cine?; acest dialog se menține și-n ultima strofă, fără să lămurească cu nimic rostul lui propriu-zis); situație ciudată (?) ce împovărează persoana care întreabă \"De ce n-o faci?\" (ce să facă? s-o alunge - mă gândesc eu, dar nu sunt sigur; cam asta se deduce din versul 3 strofa 2); per ansamblu strofa 2 nu spune nimic nou fața de versul 2 strofa 1, fiind de-a dreptul redundantă; totuși ea face legătura cu strofa 3 - strofă ce se vrea o justificare a relatiei acestea cu spectru (străveziu - se putea spune jilav, hâtru și bolnav sau oricum altcumva, nu \"spectru străveziu și ireal\" și \"cer albastru și înalt\" etc.); totuși aici (în strofa 3) se simt urme din Eliade, care mie mi-au plăcut (ochii mari, încercănați, / [...] buze șterse, tremurânde);
* strofa 4 este un final ce mă face să mă întreb - \"ei și\"; nu surprinde cu nimic, debusoleaza prin dialogul - cu cine și de ce? (un dialog este de regulă o încercare a două părți de-a se armoniza reciproc, ajungând la un teren de comuniune, la o întrepătrundere, amestec propice obținerii sau dezvoltării de gânduri/idei noi; ori aici, dacă fantoma refuză dialogul, cu cine se poartă totuși acesta în strofele 2 și 4?; și cu ce scop?); bine, hai să pornim pe alte planuri, să incercăm să vedem ceva ce nu se vede aici - relația spirit - suflet; în acest sens poezia are nevoie de-a fi complet reconstruită (regândită);

Cu scuzele de rigoare
și cu respect,
pt.

p.s.: această critică nu vine din răutate sau răzbunare; iar critica dumneavoastră este bine venită; înțelegeți doar că mă așteptam la ceva mai multă disecție astfel încât să pot pricepe și eu, în orbirea mea, ce este de aruncat și ce este de păstrat; cam atât.

Pe textul:

Spirit mut" de irina munteanu

De îmbunătățit
0 suflu
Context
Petru TeodorPT
Petru Teodor·
cu toate astea
eu nu pot sa fac un pas inapoi!
ea danseaza (moartea)
si toti dansam cu ea!
ce rost mai are atunci politetea cu un copil de mana!
crede-ma ca stiu ce zic!
la fel de trist este si un batran rece, palid, rigid, cu pupilele uscate, aproape opace!
te loveste la fel!
numai ca noi ne-am obisnuit ca oamenii batrani sa moara, iar cei tineri sa mai duca un pic faclia si nu invers!
cand e invers, doare mai rau. pentru ca-ui neasteptat, probabil, desi moartea nu prea are _____politetea_______ sa intrebe! de unde politete si moarte!
doar cei vii vad in moarte ceva uman, in speranta indulcirii ei!
dar ea este o harca!!!
no polite inside!!!

cu prietenie,
pt.

Pe textul:

*P.I.C.U" de Corina Gina Papouis

0 suflu
Context
Petru TeodorPT
Petru Teodor·
vad ca aceasta poezie creste!
si intr-un sens si in altul!
intr-un fel ma intristeaza teribil ce citesc in adanc!

cu prietenie,
pt.

ps.: rabdare! sunt doar vremuri calatoare!

Pe textul:

pornografice timpuri" de angela spinei

0 suflu
Context
Petru TeodorPT
Petru Teodor·
dar ma asteptam la furie, disectie, o lectie de anatomie!
cand colo - nici-un Rembrandt, ci doar pasager cateva tuse slab conturate - figuri de ceara!

cat despre cele cerute, am citit, dar nu mai am resurse (timp!) pentru ajutorul cerut.
daca totusi ati dori un sfat, domnisoara Munteanu I., schimbati totul, incepand cu tonul si muzica poeziei; pentru aceasta mai multa rasfoire de stiluri, idei etc., din belsug pe acest site! succes!

cu respect,
pt.

Pe textul:

privirea" de Petru Teodor

0 suflu
Context
Petru TeodorPT
Petru Teodor·
multumesc frumos de critica!
adevarat, stangacii!
nu m-asteptam la naivitatea originara (:))!

...de ce trag textul in jos? sunt clisee? apreciez parerea ta MC. sau Me-high, astfel incat rog un pic de corectura critica. Ce ar putea fi salvat si ce aruncat din acest text? Multumesc anticipat! (am sa corectez ceva, sa vedem!)

Asemeni multumesc doamna/domnisoara Munteanu I., dar as fi dorit sa-mi subliniati si dezacordul, poate fac ceva in privinta lui! Sau dezacordurile. Ar fi util! Multumesc anticipat!

Multumesc LIM, astept asemeni ajutor cu cliseele celea, poate scap de ele sau schimb ceva. Si te rog subliniaza-mi sfortarea.

Adevarul este ca, per ansamblu, poezia aceasta, precum sunt majoritatea celorlalte texte afisate, au nevoie de ajutor pentru a ajunge la o forma cat de cat aproape de ceva bun! Ajutor de la mine sau de la oricine! Sunteti bineveniti!

bucuros de oaspeti,
pt.

Pe textul:

privirea" de Petru Teodor

0 suflu
Context
Petru TeodorPT
Petru Teodor·
zice-ti-mi unde sa-i trimit, ca-i fac eu plic si vi-i trimit!

cu zambet
si multumiri de popas,
pt.

Pe textul:

privirea" de Petru Teodor

0 suflu
Context
Petru TeodorPT
Petru Teodor·
De ce naiba se-aprinde focul? Se-arată cumva bandiți în cătare?
Notițe’au fost toate. Unele mai bune, altele mai puțin. Ce contează câtă vreme omul expune ceea ce simte? Că sunt resturi sau o ciozvârtă copioasă, câinii (recte noi cititorii) aleg fiecare ce-i pe măsură. Unii sunt mai pretențioși, alții nu. Doar nu este o eviscerație, ci o înșiruire de coji, iar dintre coji poți să refaci chipul unei trăiri, nicicum al unui om. Doar acesta este rostul parcurgerii unui jurnal/sau a unei cărți în genere, nu? – să încerci să te apropii de celălalt, evadând din tine! (Cel puțin așa cred eu!) Doar n-o să cunoști după gustul cărnii zborul păsării! Să vedem încotro se îndreaptă acest Kenny! Aici devie el un pic de la drum, dar n-are face – he’s not! Asta contează, neh?
Din incoerența celor de mai sus să extragem următoarele:
- kenny este un personaj, de felul lui deviant; aprecierea sau dezavuarea lui ca și personaj rămâne la latitudinea fiecăruia; trairea in sine trebuie urmarita, cu toate sciziunile ei;
- eu înțeleg această parodie a vieții din textele ’kenny’ ca fiind o încercare de-a prinde spasmele interioare ale ființei în diverse circumstanțe; și-mi plac câteva din urmă (aici drept sa spun de la \"Ar trebui să zic ceva amuzant.\" in jos nu prea mai vad nimic semnificativ, fara suparare);
- triplu tulup (http://en.wikipedia.org/wiki/Twist_lifts); da’ = dar;
- adrese (la fel de inutile, se pare): http://www.youtube.com/watch?v=MTU4v1XfrKY&NR=1&feature=fvwp și http://www.youtube.com/watch?v=RsntN_iTLnc&feature=related

același,
pt.

Pe textul:

oh my god. kenny is dead. no.he\'s not" de emilian valeriu pal

0 suflu
Context
Petru TeodorPT
Petru Teodor·
aproape de soare
un cearcăn adânc
alb-negru-n rotare

pe mal pași de copil
prin ochiul deschis
petale-petale

un vis de fecioară
aprinse-amintiri
văzduhuri în sfoară

____
* am fost un pic în contra timp și-am sustinut nu atât forma fixă (5-7-5), cât ideea de concentrare a unei idei ce se regăsește în această formă fixă (indiferent de forma aleasă); astfel sunt adeptul unei idei de haiku și nu a unei forme; de aceea zic – lăsați-l să crească (haiku-ul)!

** cât despre haiku 6:

„un cerb boncănind –
din fereastră mușcata
pare c-ascultă”

așa îl simt mai bine (să nu fie cu bănat)!
succes mai departe!

același,
pt.

Pe textul:

Haiku 5" de Călin Sămărghițan

0 suflu
Context
Petru TeodorPT
Petru Teodor·
dar el/ea mă deslușește
treptat
[etc.]

Pe textul:

privirea" de Petru Teodor

0 suflu
Context
Petru TeodorPT
Petru Teodor·
eu încă nu deslușesc
încotro cad
de este cădere sau doar un zbor inversat
dar el mă deslușește
treptat
și-’om vedea și noi
ce vrea această fără’de’lege

____

Mulțumesc de semn, domnule Sămărghițan! V-aș fi invitat pe strada tristeții, dar probabil ați fost și pe acolo! Acolo simt ceva realizat. Aici – încă nu! Om vedea!

Mulțumesc, domnule Rachieriu! Acum, nu știu cum s-o iau! Prima dată când am citit comentariul, am râs copios! N-am știut că slăbiciunile mele pot fi așa subtil ironizate! Mi-a plăcut, per ansamblu comentariul dvs.! Prever această variantă! Cealaltă variantă – contemplativ-laudativă, hm… Nu-i o poezie formată încă; se caută încă din această cădere.

cu respect
și prietenie
pt.

Pe textul:

privirea" de Petru Teodor

0 suflu
Context
Petru TeodorPT
Petru Teodor·
noaptea pășind
lampioane în vânt -
vis de gheișă


* parere: nu reparati, ci scrieti...; se vor repara de la sine.

acelasi,
pt.

p.s.; cat despre fantani, se pare ca este o obsesie personala; observ ca se contureaza un alt soi de fardad (multumesc frumos!).

Pe textul:

Haiku 2-4" de Călin Sămărghițan

0 suflu
Context
Petru TeodorPT
Petru Teodor·
am modificat.
sper cá am inteles bine mesajul!
sa vedem...

cu respect,
acelasi pt.

Pe textul:

de cealaltă parte" de Petru Teodor

0 suflu
Context
Petru TeodorPT
Petru Teodor·
multumesc celui fárá de liniste...
pentru semn si trecere.
incerc sa cresc ceva.
poate va fi, poate nu.
om vedea.

cu aceeasi prietenie
si respect,
pt.

p.s.: scuze de diacriticele lipsa!

Pe textul:

negru uniform" de Petru Teodor

0 suflu
Context
Petru TeodorPT
Petru Teodor·
pe moarte, dar să știm și noi.
să fim pregătiți, vorba ceea, de-o resuscitare.
sau se resuscită singur uitându-se după g. sau m. sau l. sau t. sau mai știu eu cine?
drept să spun fragmentul acesta l-am găsit cel mai savuros.
nu înțeleg un lucru - de ce mirosul de bătrân? aproape toți oamenii miros așa, iar de-ți apropii nasul după un bebeluș, simți pe undeva către ceafă același lucru.
alergic la moarte - asta înseamnă că atunci când dai de moarte (nu de obiectul muncii ei, care sunt morții în diverse posturi și atitudini) te umfli rău de tot și te sufoci, de trebuie să-ți tai singur pântecul gâtului ca să mai respiri. sau poate dă norocu\' peste tine și nu mai apuci... sau nenororcu\' și-n graba disperării îți sfâșii cu unghiile cartilagiile gâtului, de apoi horcăind printre clăbuci de sânge spre lume în lipsa ta de cuvinte îți răsufli întreaga-ți făptură. și lumea o să se uite la interiorul tău ca la un nou-născut în sacul lui amniotic și o să zică - uite-l dragă cum moare, dar fă ceva, SUNÃ LA SALVARE !
când te gândești că de fapt sunăm nu la salvare, ci la Dumnezeu, iar El vine îmbrăcat umil și strâmb, te ciocăne un pic, schimba ceva cuvinte cu tine (tu ești transpirat, palid, ud, mâinile-s vineți umflate, nu mai ai suflu nici să rostești, îngâni ceva, apoi dai din mână a lehamite și renunțare, nu mai vrei, închizi ochii și te rogi să mori cât mai repede în timp ce te lupți cu propriul tău trup și te îneci în propriile tale secreții, verși și aspiri și brusc coarda se rupe), apoi îți zice - ce-ai zice de-ai veni la mine?
aș fi venit în vizită mai des, dar nu am nimic...
te ai pe tine!

trecând peste cele spuse de mine mai sus, îmi plăcură de asemeni și comentariile.

cu același respect,
pt.

p.s.: din fericire văd că mai am de citit; tot despre kenny, dar la morga spitalului. (:))

Pe textul:

oh my god they killed kenny VII" de emilian valeriu pal

0 suflu
Context
Petru TeodorPT
Petru Teodor·
ar fi frumos să o rescrieți așa cum o vedeți.
interesant și instructiv, doamna Nache Mamier Angela.
sau să-mi sugerați părțile ce ar putea lipsi.
v-aș fi recunoscător.

același,
pt.

p.s.; mulțumesc de trecerea dumneavoastră și vă mai aștept cu drag și cu dor de critică.

Pe textul:

de cealaltă parte" de Petru Teodor

0 suflu
Context
Petru TeodorPT
Petru Teodor·
mulțumesc, doamnă Iakab Cornelia Claudia, pentru frumoasele cuvinte!
nu le merit.
nu sunt nici măcar puțin din ele.
(sau mai bine zis sunt mult mai puțin.)
pur și simplu am scris către cel ce o să fiu mâine.
când o să fiu și mai puțin.

cu respect,
pt.

Pe textul:

de cealaltă parte" de Petru Teodor

0 suflu
Context
Petru TeodorPT
Petru Teodor·
numa\' lucruri bune și lume bună.
mă bucură nespus această carte.
felicitări!

pt.

Pe textul:

366 lecții de haiku" de Maria Tirenescu

Recomandat
0 suflu
Context
Petru TeodorPT
Petru Teodor·
de ce nu lila sau violet sau cum vrei tu...?
fragmente m-au dat peste cap.
și peste cap am rămas (o vreme).
citez:

\"de ce să te superi fiindcă blocurile sunt gri?
ai nevoie doar de ochelarii potriviți (cu sticlă roz sau verde sau cum vrei tu)

ti na pi ti na pi ti na ti na pi ti na pi ti na na pi //
când nu te uiți în spatele tău melcii dansează jazz-ul lor
noaptea se poate face zi clima temperată poate fi tropicală

[...]

iar când copacii îți vor semna cu flori de tei și fructe tropicale manifestele,
poate vei realiza că aceasta este o Cale.\"

până la cele citate am zâmbit neincrezător (ei, na!), dar mai jos am zâmbit larg și îndestulat!
da, adevârat, realizezi in anumite momente ale vieții că și aceasta este o cale.
depinde de tine ce alegi.
bun manifest.

cu respect
si zâmbet încă viu,
pt.

Pe textul:

manifestul pinyin" de Yigru Zeltil

Recomandat
0 suflu
Context
Petru TeodorPT
Petru Teodor·
se apropie de mine.
disperarea asta o simt, ceea ce e bine.
pe alocuri derapezi, dar acesta este stilul.
kenny, south-park - somehow i didn\'t understood why this animation movie, but doesn\'t matter at all, this is a point start, and the stone is rolling; keep watching the sky and feel the ground with all it`s dips, holllow and graves that you`ll encounter, untill you won`t be able to feel anything at all, and sky and ground will be the same; there you shall be able to tell who aren`t you, always a part, but still you will never be, so who are you, if you aren`t at all?

în fine.
schimbă partea IV a jurnalului din încadrarea poezie în proză.

cu acelasi respect,
pt.

p.s.: (îți dai seama, nici nu te cunosc, nu mă cunoști, de unde atâta respect; ei, na!, sa nu-mi zici că m-ai citit, că mă citesti zi-de-zi; și ce ți-a plăcut, care text e mai bun, unde scârțâie osia etc. etc. etc.(asta urâsc și la mine și la alții); iar la urmă o să mă inviți și la o bere, nu?; sau poate nu!; am derapat și eu ca să vezi ce plictisitor sunt; mă rog!... povești; apropo de jurnaliști - ce vise sunt acelea cu pompierii și descarcerarea - crezi tu că cei care descarcerează sunt totuna cu aceia care resuscită?; nu prea cred, unii sunt cu una, alții cu alta; asa încât poate ai fi vrut să zici ceva de genul paramedic; dar ar fi trebuit să fii pompier și să fi urmat un curs pentru asta; nu-i timpul pierdut; apoi mă gandesc la A.Pop si ale lui corecturi cu 15:2 RCP; aiurea... 30:2! nu mai pot de râs, râd și mă cuprind, ca și cum aș plânge; un soi de râs din acela isteric, gen kenny, papușă animată ce se mișcă ca și cum ar fi decupată și toată lumea ar fi o foarfecă mare și boantă, neascuțită, ce mai mult sfâșie, decât taie; ce interesant sunt; o potroacă de ocară :) ).

p.p.s.: asta ca să vezi; îmi plac jurnalele, sunt cărțile ce mă fură mult mai abitir decât cel mai bun roman; deși uneori stau îndrăgostit zile întregi după cine știe ce carte; apoi îmi trece; c\'așa\'i omu\'.

Pe textul:

oh my god they killed kenny V" de emilian valeriu pal

0 suflu
Context
Petru TeodorPT
Petru Teodor·
\"(cu un zgomot pe care nu ți-l pot descrie)\"
îl spun eu dacă tu nu îl poți descrie: un sunet de lemn uscat crăpat cu securea.
asta îmi amintește de bunica și de două anotimpuri: vara, cand lemnele erau ude, verzi și plăteam niște bețivi în sat ce aveau un fierăstrău cu benzină să ni le taie în butuci (de care tot tu te ocupai mai târziu, cu tăișul securii, zicându-ți - lasă, că așa se fac mușchii); și iarna, când frigul îți intra în plămâni, răsplătindu-l cu aripi și focul sângelui ce-l scuipai printre dinți sau prin nări cu pielea roșie, uneori crăpată de la atâta frig; iar tu cu securea măsurai butucii crăpați astă vară să-i faci așchii, să încapă în sobă - știi tu, mâncarea, apă caldă de spălat etc. (de-ți aruncai zoiele în drum și ziceai - ia uite ce a rămas din mine; iar zoaiele înghețau și se forma o crustă fină de praf și gheață pe care vântul o sufla aiurea; iar când ningea, ningea peste tine și ceilalți, de luai lopata ca să poți să mai iei niște lemne sau ca să îți mai vezi vecuinii la față; sau de ziua când ai uitat căldarea în tindă și a trebuit să iei un cuțit să spargi gheața și s-o pui pe sobă într-o cană de tablă); și toate astea când mă uit alături de ceilalți la o lecție de anatomie făcuta la morgă; cel ce taie a mâncat înainte un sandwich, iar dupa ce a desfăcut oase de oase, pielea de os, a despicat niscai organe cu un cuțit de băcănie, o să mai mănânce un sandwich, cu o poftă teribilă, curgându-i balele ca la câini; iar tu te gândești la bunica, la pielea ei tăbăcită de muncă, fisurată în palme, netedă și moale pe dosul palmei cu aspect de pergament vechi, dat cu ceară (obișnuiam să o ciupesc și apoi să mă uit cum se lăsa pe oase, să o sărut, iar ea să mă mângâie); măcelaru\' mănâncă undeva retras, aproape timid, iar pe masă un rest de om - cum o să-l coase pe ăsta la loc; dar oare are rost să-l mai coase.

mă gândeam la dintele tău; ce rost atâta alergare - \"doare un pic, apoi trece\" - zicea mama; mă gândesc dacă această vorbă n-a fost de fapt o premoniție legată de întreaga mea viață.

prostii! ți-am citit textele. exultă pe-alocuri, dar în rest - de ce atâta obidă? viața asta nu-i numai reclamă la \"uite ninge roșu\" - sau \"știi, eu sunt un praf fin de gheață și jeg ce trece prin tine, prin plămânii tăi, prin venele tale, prin ochii tăi murdari de atâta ceață\"; înțeleg, și eu am asta, dar pentru ce să-l ucizi pe kenny, folosindu-l și tu ca pretext? e același lucru, participi și tu la această crimă, așa cum și eu tăiam, și eu mușcam, și eu... - lângă acel cadavru făcut ferfeliță - simțeam că-l ucid a doua oară cu pofta mea de viață; vai, păcat mamă, păcat (îl bateau pe unu\' la lapte pentru că a vrut mai mult, cică avea copii acasă și nevasta borțoasă - și noi avem copii acasă, zicea un bărbos burlac de felul lui, ce-i plăcea să umble cu mâinile lui murdare pe fete tinere, prin trolee - las\' că știm noi, zicea, și-i trăgea mai tare la coaste) - dar bătrânica nu mișca un deget, vorbea aproape in șoaptă - și săreai strigând - lasă-l, bă, nu vezi că nu mai mișcă - și mai cu sete-l pocneau și-o primeai și tu de la un apucat, de te duceai acasă cu ochii vineți, hainele rupte și prăfuite (de praful tău sau de praful altuia) și fără lapte; și ziceai - mamă, îmi pare rău, am pierdut banii, mi i-au furat niște golani; sau din contră, tăceai și luai sticla curată de lapte, iar mama te răsplătea cu un zâmbet, iar tu îl beai cuminte pe un scaun neîncleiat, ce din când in când mai cădea, și te gândeai la bătrânica aceea \"vai, păcat, mamă, păcat!\" (așa imi ziceam și eu privind cadavrul acela și alte asemenea, pe lângă care treceam); cu ce rost toate astea (o fi înțelepciune aceasta?); nu ești și tu părtaș, indiferent pe ce cale o iei? (oh, my god, they killed kenny! - nu-i același lucru cu vorba neputincioasa și albă, ce asistă?)

cu respect,
pt.

Pe textul:

oh my god they killed kenny" de emilian valeriu pal

0 suflu
Context