Cuvânt

aș fi spus
neființă- ființă

“imagine oglindă” nu are nici un sens
nici măcar semantic (în oglindă e imaginea)

aș lăsa sensul raportării la esență, nu la oglindire

Cuvântul este punctul de legătură între divinitate și natură și se reflectă în natură. Mulțumesc foarte mult pentru intervenție. Am folosit simboluri, să surprind reflecția cu deschidere către transcendent, dimensiunea estetică, fiorii pe care ii poate transmite cuvântul...
Îți mulțumesc mult, Ilie.

Wordsworth spunea că natura nu a trădat niciodată inima care a iubit-o. Din câte observ, se întâmplă şi în cazul dv., dăruindu-vă exact ceea ce aveţi nevoie pentru a aduce, pe lume, Cuvântul. De revăzut finalul poemului. Concluzia este în plus. Oglindirea este deja sugerată la întipărirea din versul 5.

Vă multumesc foarte mult pentru apreciere și mesajul dăruit! Modific finalul. O zi frumoasă!

sugestia (lui Ionuț) o văzusem în sensul eliminării versului
“imagine oglindă”
care îmi pare redundant
(chiar încercasem în primul comentariu să sugerez asta)

***
așa o fi


spor!

Concluzia se afla în partea finală a poemului. Mulțumesc încă o dată. Și să știi că mă gândesc la imagine oglindă. Poate aparență- oglindă...
Mă gândesc.

ființă - neființă, trebuie altceva.

eu mă gândeam la a fi sau a nu fi ciob

aşa, aiurea

este evidentă ideea, nu știu de ce vrei să o accentuezi
imagine oglindă este tot poemul, de ce să spui asta?
doar te rog, recită poemul fără acel vers “imagine oglindă”
eu scriu comentarii după ce recit… uneori în diferite situații (dacă simt că mi-a scăpat ceva)
d’aia comentariile mele devin (sau par) o transpunere
pentru că tot imaginez imaginea

dacă scoți acel vers (așa ca exercițiu de recitare) cum îți dă?

spor!

nu renunț la ideea că ar trebui “neființă-ființă”
dar e chestiune care ține de filozofia proprie, deci…

încă o dată pentru intervenție. Am în vedere ceea ce ai spus.