Ovidiu Oana

Un vis mă dizolvă în raze ce-și caută lumina apoi pictează retina cu templul tău Venus. Coloane ți-i trupul care sfidează perfecțiuni de marmură. Brațe arcadă mă prind prizonier lângă

hangiul: cine e la ora asta drumeț de noapte și ce dorește ? călătorul: ce doresc toți drumeții ... hangiul: popas? mâncare? băutură? călătorul: liniște, caldură ... hangiul: bine-ai venit,

Doamne, Închide-mă-n floare să pătez iubirea de culori. Ascunde-mă-n mare să mângâi trupul țărânii cu valuri. Presară-mă-n vânt să alin patima cu adieri. Scrie-mă-n cuvânt să

de-mi fi-va dor o să mă tai în frunză să las să-mi curgă sângele-n pământ făr\'de cuvânt iubirea mă alungă în iaduri să m\'ascunză și-apoi să mor

Motto : Și-un călăreț se-arată, ieșit dintr-un sicriu, Doar oasele de dânsul- pe-un negru bidiviu, O mână întinzându-mi, să urc cu el în șa ... (Ronsard – Imn către demoni) Fantoma

Priveam la albia timpului cum trece Egal, indiferent la frământări Născute din noianul de-ntrebări. El doar curgea, nepăsător și rece. Din aburii de vremi întrețesută, Te-ai presărat pe

Povestea spune că și-a smuls frunzișul pe când pământul sevele-și secase, fântâna de sub el se dărâmase, furându-i apei rece ascunzișul. Primea tăcut ninsorile-n rafale, sau se chircea de-a

stă ziua potopită de tufele în floare pe uliți trec în care săteni spre târg prin margini de hogeaguri a înflorit mălinul se umple tot seninul de-arome-n pârg fetii apar din case cu

nu-s mort, nu mă prefac. sunt vaier! și port ca pomul singuratic lințoliul diafan de aer pe coliliul păr sălbatic golit de seve dezertoare prădat de scoarță și frunziș azi doar ofer în

Spre care dintre zări să nărui Privirea de căutare slută? De zile-ntregi pe cale stărui, Dar zarea mi se pare mută. Când arătări morgane cearcă, Să-mi toarcă viers de ciocârlie, Doar

Când trece prin păr, e adiere; în ochi se schimbă în strălucire, iar pe buze desenează zâmbet. Pătrunsă în corp devine fior, iar pentru coapsă și pentru pântec, aleasă mângâiere. Pentru

bondari din floare se desprind albine-n roi nebun se prind vrăbii în stoluri înfioară adânca liniște doboară foiesc prin pajiști gâze mii torc tril în ceruri ciocârlii valsează ireal un

Rămâi doar amintire gând răzleț, Nu mai cerca la poarta ferecată! E azi departe grija-ntunecată Ce mi-ai lăsat-o cât ai fost drumeț. Pornita bucurie dintr-un vis Iscat de-o vâlvătaie ca

Îți dau cetate, pentru noapte poruncă: nemișcarea, nesunetul și nerăbdarea. Pe prima, o vei fereca în mătasea iatacurilor, pe mijlociu îl vei închide în clavecine, iar pe mezină s-o

E liniștea lumii albastru veșmânt, Oprire de aer să poarte cuvânt, Priveghiul luminii când noaptea-i mormânt, Vieții strivite-n adânc de pământ. Abisul marin e doritul iatac Ca pături de nea

- îmi mai spui o poveste ? - cum vrei tu, Tina ! ... ușor iritat de monotonia zilelor senine, soarele s-a hotărât să întârzie într-o zi plecarea lui pe boltă la plimbare … era o primavară abia

vântul freamăt codrul geamăt unul frânge unul plânge schimbă timpul anotimpul codrul crește vânt oprește altul freamăt altul geamăt

Când prea ades sub vânturi și de furtuni brăzdată, în geometrii diforme sălbatic descompusă, rânjind spre cer și lume întinderea-i ridată, frumoasa-i măreție, pare pe veci apusă. Dar, ia

Cuvinte de alint aștept duducă ! E vremea ca iubirii să te dai și-i izgoni din sufletul nălucă, centura castității de pe rai. Să mă primești în el ales de seamă scăldat în bucurii de mult

Ei, haideți, dragii mei să discutăm, Despre această șugubeață soartă, Să încercăm atent s-o disecăm. Poftiți înuntru, nu mai stați în poartă ! Vei fi copile primul să răspunzi Cumplitei

Să fie dor ce simt acum în toate Sau doar ecou al nopții pe sfârșite ? M-apasă greu și gândul nu mai poate Uita cosița-n perne risipită. Te-ai răsfirat fiindu-mi așternut Al trudei line, plină

pajiște liniște miriște restriște bineți pe pajiști ghiocei scaieți pe miriști ca alei miriști neliniști spre pajiști restriști

”eu vreau să te alint precum o boare aduce de niciunde vrajă nouă și-am implorat răsfățul rupt din soare să stingă dorul meu cu bobi de rouă” întâi am râs, apoi am hohotit e prea naiv acel

Mă leg de universuri cu odgoane, Stingând nebun balans de hule reci Și țintuiesc iubirea în cotloane, Să n-ai în urmă uși să poți să treci. În zori și-amurg, să vin cu tăvi