Poezie

Caii morții

ciclul Povești din veac

1 min lectură·31 mai 2007

Mediu

Motto :

Și-un călăreț se-arată, ieșit dintr-un sicriu,

Doar oasele de dânsul- pe-un negru bidiviu,

O mână întinzându-mi, să urc cu el în șa ...

(Ronsard – Imn către demoni)

Fantoma cu coasa trimite,

Solie și stavilă sorții,

groparii în care cernite

cu caii năpraznici ai morții.

Se zgâlțâie-n ele sicrie,

mai mici sau mai mari, toate negre,

cu colburi pe uliți ne scrie,

hulpavele-i marșuri funebre.

Cerniți sunt ca spumele nopții

focoșii trăpași ai lui Charos

și gâfâie gloabele morții,

chemând osândiții spre haos.

În frunte e Roibul de Rouă,

furat de la mândrul Conan;

dușmanii cu bale și-i plouă,

scântei scăpărând spre rădvan.

În dreapta e Neagră Copită,

în stânga e Surul din Macha,

cu sânge îi pare urzită,

birjarului morții cămașa.

Amarnic plesnește cu biciul

vechilul în gloabele morții,

alungă spre iaduri supliciul

și-și numără-n hohote orții.

În aer ecouri nechează

afund în iatac și în casă,

doar spaima în urbe e trează,

stârnită de Doamna cu Coasă.

001.839

Ovidiu Oana. “Caii morții.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ovidiu-oana/poezie/248472/caii-mortii

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.