Ovidiu Oana

am strâns în inimă milenii de amintiri despre amor din care povârnișul vremii m-a`ndestulat pâna să mor căci nu m-a săgetat vreodată un spin și eu să nu răspund la îmbierea strecurată în

o spinare de tufă se-nalță-ntr-un crâng ca loc de ascuns pentr-un iepur` plăpând de teama că lupii flămânzi l-or vâna sau poate vre-o vulpe îl va mușina oricum o fi soarta în ultimul

deși ar trebui după tipic nu vă urez să nu primiți nimic căci are grijă soarta să sporească averea ce-o aveți și e lumească în schimb mă rog la bunul Dumnezeu să pună miez de faptă mai

mi-e dor să te umbresc iubită să stau ca nor asupra ta să te ating într-o clipită cu picuri dulci din seva mea apoi să te întorci în mine la ceas de aspră adunare cu dor adânc și dulci

hai vină degrabă, iubită ! mâhnit sunt că tu ești departe mă duce lipsirea-n ispită și gândul spre vise deșarte mi-e chin depărtarea de tine asurd la oricine cuvântă retina nu poate

îmi explică, mă complică, îi răspund (e mititică) dacă știu mă fericesc dacă nu iar mă gândesc trebui să ghicesc în grabă altfel ea nu mă dezleagă ba, mă face de rușine că puteam

cu piciorul în pământ și cu creștetul în vânt brațele pe drum de soare prima la apus, pe cale (...)

act care enumeră pe cei ce nu mai suferă. dar și pe alți câțiva absenți trecuți în el ca fiind prezenți. (...)

cuvântul e cel ce te-nalță și tot el descrie căderea avariție, blesteme, crimă, dușmănie, egoism, flecareală, greșeală, hazard, impietate, îngâmfare, jaf, lașitate, minciună, necaz,

când m-am întors la ea nu mai era intrase, punând lacăte mari porților inimii, în odăile căreia se ascundea de mine sângerându-și tristețea am dat să deschid cu primul șiretlic, făgăduința

par perechi în piruete pornite purtând părul pârdalnic (…)

sunt micuț și frumușel din zăpadă ies nițel alb sunt cu codița verde bucuros cine mă vede (...) *** calcă greu și apăsat coada-n baltă și-a lăsat (...) *** dacă

azi eu sunt mai mică și tu ești mai mare rânduiala strică vremea de ninsoare (...)

1. frigul este tatăl meu dacă-i soare plâng mereu (...) 2. frigul mi-e tată și mamă o apă privesc din înalt și plâng când e cald (...)

turnați-mi plumb pe ochi în groapă să nu văd jalea care-o las dar mai ales, să nu văd cerul purtat pe umeri ceas de ceas am strabătut poteci și ape strângând în suflet aspru dor de voi, ca să

sunt bune vecine și mă poartă pe mine (...) *** cresc cu mine ca vecine mă duc bine cât le ține (...) *** la nevoie se îndoaie când vreau, lipăie prin ploaie mă ajută să stau

a mea ești femeie oriunde ai fi a mea pe vecie fie noapte sau zi uniți în destine pe-ntregul pământ ești parte din mine în faptă și-n gând gingașe crâmpeie de viață în doi a mea ești

poate că asta-i ironia pe care-o zămisliră sorții să ți se dăruie femeia și tu să uiți cheița porții

I . Prima parte a acestui destin s-ar împlini ca să adune rămășițele acestor închipuiți dar contemporani egos-politicus, prezenți de altfel real doar ca niște elemente statistice. Cu a doua

să stăm lipiți cu sudoarea pe noi omagiu adus dăruirii să trecem prin porii de vise simțiri din lumi din’lăuntrul iubirii