Ovidiu Oana

am iată o primă bucurie, aceea de a-ți afla prenumele.
Cât privește întrebarea ta, iată punctul meu de vedere:
spuneam că jumătate din ”treaba” celui ce scrie este făcută odată cu lecturarea textului de către cititor, iar acestuia i se induce o stare nouă, diferită de cea a momentului începerii lecturii.
pentru diferența până la ”o treabă complet împlinită”, există desigur, două variante:
- mesajul textului să te lase indiferent, sau să te irite (aspect nedorit dar probabil);
- urmare a lecturii să începi să interacționezi stimulat de conținutul acestuia (descoperirea unei metafore/sintagme reușite, regăsirea unei informații, identificarea unor elemente de credibilitate -autor/cititor- și multe altele pe care de fapt le vizăm când purcedem la lectura unui text, indiferent de natura lui și pe care eu lle numesc generic ”starea de bine”
Și dacă o lectură contribuie la a da cuiva câteva clipe de popas în această ”stare de bine”, atunci putem că este ”0 treabă complet împlinită”.
Îți mulțumesc încă o dată pentru răbdarea de a reveni la acest dialog pe care eu îl susțin în termeni poate neinspirați!

genul de păcat evocat, cel puțin pentru mine, a fost în permanență asumat.
Dar n-am simțit nevoia să mă spovedesc, iar de ajutorul avocaților n-a fost până acum nevoie.
Știu că aveam ”acordul” Celui de sus, iar terții nu-și găseau locul în poveste. Poate, doar florile ...

Poate se va realiza și după lansare o cronică, cu rugămintea de a conține informații despre sistemul și rețeaua de difuzare a volumului.
ovidiu oana - pârâu

Mulțumesc pentru înțelegere și susținere!
Cum am mai spus, scriu doar pentru mine și împart această bucurie cu toți cei dispuși să vadă dincolo de formă.
Iar dacă spusele mele pot induce o stare diferită decât cea normală a cititorului, treaba este pe jumătate împlinită.
Felicitări pentru modul în care contribui la transformarea ”VISULUI” într-o realitate culturală în Ardealul meu natal.

... popasul Dumneavoastră îmi prilejuiește două stări aflate la poli opuși:
- prima este cea de bucurie pentru că-mi lăsați un mesaj de suflet;
- a doua este de tristețe, cea provocată de confirmarea stupidei probleme a contorizării vizitatorilor, fapt sesizat și de mine, semnalat Domnului Herinean, dar din răspunsurile Domniei sale am dedus că nu găsește explicașia acestui mister.

Nu-i nici o noutate acest balans de stări!
Desigur că voi continua să scriu așa cum se alcătuiește poezia în mine. Bună, rea, reprezintă proiecția amintirilor și trăirilor mele de peste jumătate de veac.
Scriu cu bucuria de a dărui ceva, și nicidecum pentru a fi urcat pe socluri.
Dacă cineva crede că-mi poate tulbura această bucurie, se înșeală amarnic. Dacă aș avea doar un singur cititor de bună credință la fiecare postare, tot aș fi mulțumit, chiar fără semn lăsat.
Ce și cum judecă editorii, este problema lor. Eu doar constat că în foarte multe situații, ”binele” pe care au crezut că-l fac celor ce publică, dar nu aparțin elitelor promovate de ei, se întoarce împotriva lor.
Într-un singur fel sunt scuzabili: ei, fie nu pot pricepe sensurile de dezvoltare a unui nou tip de comunicare -recte un site deschis-, fie profită în mod penibi (unii) de un statut care de fapt le cere cu totul altceva.
Mi-am permis să reiau câteva dintre problemele cu care m-am confruntat și eu, doar ăn speranța că cei ăn drept vor vedea că nu semnalăm probleme izolate, ci unele care tind să se multiplice.
Vă mulțumesc încă o dată pentru prezență!

Aceasta fiind postarea mea cu numărul 400, editorul a vrut într-un anume fel să-mi sublinieze prestația, desigur cu caracter aniversar sau omagial, nicidecum cu răutate.

Până și unul dintre redactori ți-a dat dreptate și a trecut-o la ”atelier”.
Vezi dacă pup unde nu trebuie?

... se petrecea pe vremea când toate erau raționalizate! Iar acest drept de ”una pe zi”, era deja o exagerare față de alte restricționări, gen ”1/2 pe lună”, 3 la un tacâm” etc ...

înc\'atâția e prea mult
pentru-o viață de tumult
cât privește pe Titani
la anu\' și la mulți ani

mulțumesc de urări!

... o oază de liniște și viață, într-o metropolă căreia îi dă valențe de burg (liniște, curățenie, armonie).
În imediata vecinătate -adică pe străzile Bucutreștiului- lipsesc toate acestea.

Există în acel vers o aritmie specifică pentru cuvântul ”poezie”.
O simțisem și eu și mi-a mai fost semnalată. Ea persistă indiferent de ordinea cuvintelor și poate fi suprimată doar prin înlocuirea cuvântului (așa cum am procedat), dar noul termen [poem], reduce aria de cuprindere al celui folosit inițial.
Poate în timp mai apar soluții.
Referitor la bucuria trecerii zilnice, aceasta area ea însăși simbol stelar, al trecerii nopții spre lumină și al dreptului vremelnic de a folosi stelele ca repere literare.
Le prefer pe acestea, chiar dacă recunosc beneficiul de imagine al celor puse la vedere.
Și cum știu eu din copilărie, pentru poezie, singurul premiu acceptat este coronița ...

... sigur că, pe măsură ce scriu, experiența acumulată în poezie își pune amprenta.
Glumind sau nu, mă intreb ce se întâmpla dacă faptul de a scrie poezie mi s-ar fi întâmplat din adolescență, sau oricum, mai devreme decât anul trecut?!

când depărtarea pare prea departe, ajunge doar o boare să ne poarte, un gând inspre sămânța îngropată, in loc ales, nu dezrădăcinată!
Iar tu și mulți alții, ajunși prin soartă ca râul de departe, înțeleg exact sensurile poeziei mele.
Îți mulțumes că ai trecut și-ai stat ”un boabă zăbavă”!

... sunt sigur că mai pot fi multe spuse.
Eu pledez pentru simplitatea lui, pornind de la percepția generală că societatea actuală se află într-o profundă criză de lucruri simple.
Încă SIMT bucuria unei alăturări reușite de cuvinte banale, care ămpreună pot compune o imagine sau sugera o stare, fără a-mi lipsi (ca prea îndepărtate de mine deocamdată), revărsările de neologisme.
Ca supărare și deranj pentru alții, mă refeream la faptul că ar putea să pară straniu să-nstelezi ăîn doar trei zile, două poezii ”cu rimă clasică”, într-o lume care pare că nu prea agreează genul. Doar pentru asta.
Revenind la amintiri, eu scriu câteodată sub presiunea unei adevărate ”foame de relief”, așa cum simt, ca unul născut în Ardeal și trăitor (parcă de prea multă vreme) în Dobrogea și București.
Și când nu pot s-ajung la ele, îmi fac din pom pădure, din mușuroi un munte, din picătura de apă, pâraie și din ghiveci-câmp cu flori. Și nu sunt singurul.

... și poate nemeritat acestă ploaie de stele peste pagina mea!
Sper ca asta să nu deranjeze pe nimeni!
Referitor la legendele versificate, deja am postat pe agonia.ro titlurile de mai jos, dar ele au trecut poate neobservate ca făcând parte din ciclul Povești din veac:
- când plâng bărbații…
- oana
- s-a-ntors libertatea acasă
- Frumosul Principe Cercel
- Brunhilda
- Bucefal
- legenda sălciei
- festum fatuorum
- ce-i roza ?
- mormânt de ape
- legenda numerelor
- cerbul cu soarele-n frunte
- restituiri
- legenda râului de dor (altruism)

și mai este în lucru ”un basm și-un vis”

Revenind, mă bucur că ți-am putut oferi începuturi de zi și de săptămână plăcute!

Chiar n-o poți spune în termeni normali?

nici nu mai știu de ce am uitat să-ți mulțumesc pentru Volumul de poezie Spiralele vieții.
A apărut deja, am primit câteva exemplare pe care le împart rudelor și prietenilor.
Înțeleg că voi faceți lansarea în Canada în această vară.
Până atunci va fi lansată -în ordine- la Constanța, București, Timișoara și apoi la voi.
Schimbul de autografe îl facem noi cândva.
După lansarea de la Buc. îți voi trimite ceva imagini CD prin Rodica sau prin mail.
Să auzim de bine!

o să admiți ăntr-un final că se poate!

PS. călimara prefigurată aici era pe post de inspirație(deschisă) și lipsă de ... (închisă).
Dar, desigur ...

am încercat să dau formă unor povestiri din trecut , unele cu referire la istoria noastră, altele inspirate din istoria universală.
În timp, probabil că se vor mai adăuga și altele.
Îți mulțumesc pentru popas și atenția acordată!

și poate un îndemn pentru reconsiderarea a ceea ce primim