... și au numit-o carte

În ciclul celor 100 de gânduri am poposit azi - un subiect sensibil la prima vedere, dar concentrat în versuri, cuvântul acesta –carte poate avea atâtea semnificații încât nu le-aș epuiza după multe foi consumate. Pornesc de la faptul că la început a fost CUVÂNTUL, dar nu intru în ordinea biblică, ci am vrut doar să punctez, că acest CUVÂNT trebuia să aibă o casă a lui, și unde în altă parte decât într-o carte!

Cel mai important lucru e ca aceste cărți să fie citite, o carte ieșită de sub tipar( din durerile facerii) e ca un nou născut, ca să crească trebuie să-i acorzi încredere și mai ales atenție, acolo poți descoperii o nouă lume, acolo poți descoperi vieți… Ce pot spune e că poemul acesta poate să stea ca o pecete pe coperta unei cărți.

Am citit cu mare atenție și mi-a cântat versul în melodia cuvintelor așezate acolo, am o mică propunere, sau știu eu cum să o numesc, tu ești cel care decizi.

Versul: a copiat poezia, pictura și sculptura- parcă aș schimba ordinea, să pui poezia la mijloc, am văzut și semnul de punctuație, dar parcă obstrucționează un pic curgerea versului, nu știu, nu mă pricep, eu doar ascult melodia… sau poate altceva.

** două de data asta, dar cum bine ai spus ieri, astea le mai păstrez să poată lumina și în sufletele noastre, nu?

Există în acel vers o aritmie specifică pentru cuvântul ”poezie”.
O simțisem și eu și mi-a mai fost semnalată. Ea persistă indiferent de ordinea cuvintelor și poate fi suprimată doar prin înlocuirea cuvântului (așa cum am procedat), dar noul termen [poem], reduce aria de cuprindere al celui folosit inițial.
Poate în timp mai apar soluții.
Referitor la bucuria trecerii zilnice, aceasta area ea însăși simbol stelar, al trecerii nopții spre lumină și al dreptului vremelnic de a folosi stelele ca repere literare.
Le prefer pe acestea, chiar dacă recunosc beneficiul de imagine al celor puse la vedere.
Și cum știu eu din copilărie, pentru poezie, singurul premiu acceptat este coronița ...