singurătate

Inundat de durere, omul cântă-n clopotul inimii dorul de după pierdere, se lasă-nmormântării, încercând însingurarea până la ultimul licăr de privire. ce dus este, ce departe, ce perfid e jocul morții, ceasul nu mai bate nici măcar ra sfârșitului, doar acolo, undeva, clopotul ne amintește lumina.
Ovidiu, îndrăznesc să te rog să revii asupra versului doi din prima strofă, e ceva muzicalitate pierdută: \"din inundația de durere\" - din-in, da-de-du... Și tu asculți adânc cuvintele, vei auzi ce îți spun.

Se spune că raiul este în sufletele noastre, acolo rămân cei ce nu mai sunt pe pământ, dacă îi iubim, și astfel moartea perfidă își tocește coasa ori pleacă mai departe cu capul în jos. ;)

Ela

știu la ce te referi da-n secunda aia nu mai era loc de finisaje.
ai dreptate, mulțumesc!

(PS. uite-așa reușim să stricăm titlul temei: deja nu mai sunt singur.)
te mai aștept!

Singurătatea ca o floare,
Cu miros de amețeli otrăvitoare,
Parfumul ei vătămător
Chiar și pentru cele mai puternice
Suflete - comori.

Singurătatea tovarășă rea,
De cauți uitarea-n ea-
Turn cu ferestrele oarbe făr\'de jaluzea,
O port în piept ca și pe jumătatea mea.


......................................


Dator sunt să trăiesc și nu cu ură,
Știind prea bine acum...că viața e doar o picătură,
Pe toți vă cert - Că nu iubim
Noi cei care, atât de repede murim...

Părinții ortodoxi spun că atunci când moare cineva care
te-a iubit, să fii SIGUR că mai ai un ÎNGER PÃZITOR ce te veghează .

Mai bine sa ma lase singura zece oameni din cauza ca s-au plictisit de mine, decat sa ma paraseasca unul macar asa...
doare atat de tare numai gandul... Mai bine mor eu, cu 5 minute mai devreme, sa nu trebuiasca sa vad... Suna egoist, stiu, dar zic si eu, oricum, acestea sunt lucruri pe care nu le putem controla..
Un lucru stiu sigur... N-as putea sa scriu mult-mult timp, si despre acest lucru, si mai mult... Iti trebuie mult curaj..
Poezia ta, Ovidiu, m-a intristat, si se simte chiar singuratatea ta, pluteste in CE si CUM ai scris...

când cineva drag se duce, nimic, dar absolut nimic și nimeni nu-l poate înlocui!
iar timpul doar cicatrizeazăn nu vindecă!
mulțumesc de popas!

... oricât ne-am dori; doar trebuie să ne purtăm (cei rămași) ascunzând durerea sub demnitate; poezia este cel mai elegant mijloc de împărtășire a unei stări și am profitat de apartenența mea la site-ul agonia și la bine și la rău.

Lacrima și amintirile sunt singurele care mai aduc un licăr în ochi.Devenim pentru o clipă mai vii de câte ori simțim acea comunicare mută cu cel plecat la Domnul.Este singurul moment în care parcă nu ne mai simțim mai singuri cu o umbră.Fiecare om drag care pleacă lasă în urma lui o umbră ce ne însoțește mereu,care ne îmbrățișează de câte ori dorul devine insuportabil.Eu simt deseori asta indiferent că este umbra dragă a puiului meu, sau umbra protectoare a vreunuia din bunici.Dragostea lor nu se stinge iar sufletul lor devine și mai puternic învăluindu-ne tandru în lumină.

...indiferent unde s-ar fi rătăcit ei, este ca o rădăcină perenă.
Se pierde fructul, din rădăcina cresc (în acest caz doar) gânduri și amintiri dragi care ajută la vindecarea rănii rămase pe locul de unde s-a rupt rodul.
mai vino!

\"Doamne!
De ce atâtea singurătăți?
Adunate
într-un pumn de suflet\"-este poezia pe care am scris-o cu gândul la \"Singurătate\"- poemul dvs.
Mai vin!

.. pentru prezența constantă și amicală AnMar!
te mai aștept!