ninge
hotărât și nuclear
oamenii reactivi
se declanșează
din existență
se alege praful
câteva grenade zgâlțâie ferestrele
cu respirația scriu
ajutor
fulgii în război
atacă
fără oprire
plouă de zile bune plouă ca în macondo
plouă și nu dau de Dumnezeu
mi-am pus o pelerină și am ieșit
nimeni pe drum totuși în pustiu Îl simțeam
m-a tras de mână când să trec linia de
cu brazde pe trup
e soră cu pământul datinile
și Dumnezeu
are miros de pâine și de sare
diminețile grijulii
nopți cât fulgerele
oftatul sănătos
pasul iute și drept
mâna ei toarce
toamna asta plesnește din plin
are o vijelie de griji
îmi tulbură somnul ca un strugure zdrobit
viespile roiesc grămadă
înțepăturile cu gust de dulce dor
ca și cum rănile mele s-ar transforma
arunc sensibilitatea la tomberon
precum unii prunci
iau câteva trepte de var și le arunc
înaintea mea
calc mașinile daltoniste
stropesc vegetația să scap de tot felul
de insecte
care inspiră
de câte ori plouă
lilieci mi se agață de inimă
strâns
picuri de sânge trec prin ei
ca pe o streașină
în pământ
niște flori cu ochi roșii cresc pe lângă
propriile ziduri
patagium
la apă curent gaze
carne legume fructe
medicamente
săpun pastă creme
șampon deodorant
sare
de baie
sumară
îmbrăcăminte tanga minijup sutien mă mai gândesc
colier de plastic talisman
nu cu mine te-ai luat
cu poezia
te-ai lăsat îmbrobodit
mânuit de cuvinte ei
eu șterg praful
de pe cărți
chipurile
ce naivă
nu pe mine m-ai cerut
ci pe muza desfătată
din ochi
(8
seara a căzut ca un boeing
s-a aprins orașul de am crezut că
Dumnezeu a făcut un foc
pentru suflete
priveam îmi ardeau obrajii
mă umplusem de sudoare ca la
o ploaie măruntă peste
un
eu și oglinda
atât
într-un spațiu restrâns
nevoia de a cunoaște
omul din față
nu ar exista fără să-l privesc
îi întind mâna face la fel
insist pe curburi și
încrețiri simte aceeași durere
un vis trepidant m-a ținut în fața mea întreaga noapte
trebuia să dau socoteală cuiva buimacă și întunecoasă
deconcertată pășeam pe lângă mine însămi
ca pe lângă un obiect inert câteodată mă
cântecul cucului
trecut printre ciocan și nicovală
nu se va sparge
firul de grâu cu gust de pâine flămândă
nu va rămâne necopt
răsăritul nu-și va privi încrederea
în oglinda din
de un timp
mă gândesc doar la cuvânt
pe care îl aștept
parcă ai fi un dumnezeu
să-I dăm pace odată
să-L lăsăm să se nască liniștit
destul
Îl hulim apoi ne rugăm Lui de iertare
mă mir că
vortexul colorat al simțurilor
un răsărit printre copaci mii de păsări
cu penaj extravagant
mii de suflete iubindu-se întru marea pace
noi doi flirtând cu anotimpurile
într-o rotire completă
de-acum nu mai scriu niciun cuvânt pe frunze-n vânt
voi folosi numai icoane de emoție și bine-nțeles de proporție
plăcut nașpa inimioară sălcioară pupic de mare cu solzul tare o mică ocheadă
mi-a crescut un cireș în piept
cel mai tare mi-a plăcut când s-a copt
te-ai urcat pe furiș eu nu știu unde eram
ai cules o cămașă de in și buzunarele
mi-au mărturisit cât sunt de dulce
m-ai
ești al doilea dumnezeu care
face creația
în mine
și doare al dracului
când trebuie să taie un sân
să mute inima
să întoarcă sensul sângelui
mă dori iubire la terapie
intensivă
suntem trunchiuri
așezate alăturat
ne uscăm cu vremea
ne strângem prin evaporarea sevei sanguine
mirosim a dragoste
de pământ
și
de noi înșine
creștem cu greu ozonul vieții
ne lepădăm
am îngenuncheat într-o lacrimă
mi-am spus păcatele și umbrele și întunericul
pereții ei s-au uscat
ruină
am plâns până când
m-a înghițit lacrima cea
de pe urmă
sunt iona din lacrima ta
la jumătate de preț viața
o baterie externă
cu încărcare solară
înveliș de silicon
rezistentă la șocuri
praful de pe tobă și paiul din ochi
ideală când urci muntele speranței
la drumeții
Jurnal.
Când ei nu i-a mai păsat, s-a dus totul de râpă. Și de unde nu era Dumnezeu, acum chiar că intraseră în Marea Rătăcire.
Apartamentul cu două camere dă spre ghiol de parcă ar căsca ochii la
acesta este un parc altfel
mai întunecat mai verde mai prins în sfori
și trepte de lemn
bucăți din copacii tăiați
pe după ei mă ascundeam cândva de lume
sforile jucau păpuși
spuneau povești