Ottilia Ardeleanu

oamenii se închină ies la porți și se întreabă cine a mai murit convoaie de nori cu frunțile plecate trec în urmă jelind furtunile înfășurate în broboade la răscruci aruncă mărunțiș

e dureros că mai avem încă oameni săraci pentru care universul se învârte în jurul unui codru de pâine și copii care nu știu să se joace nici să spună de ce n-au părinți să-i mângâie pe creștet

respirația mea este când respirația ta atât de aproape îmi trece prin plămâni orice nebuloasă apare în radiografia iubirii privită printr-un ghem de lună dispare încât îngerii

Volumul în absenţa din preajma Copacului este unul masiv (de 373 de pagini), început cu o scurtă autobiografie şi câteva pasaje dintr-un roman în lucru pe care le consider motto pentru poezia inclusă

pământul nostru un măr de-ajuns să înfigem în el o masă cu patru picioare neștiind că este o închisoare a dulcelui partea roșie este rivala soarelui am merge un meridian și jumate ți-aș

Inocenția are computer. Lucrează în domeniu. Vorba vine. De fapt, nu are ce face și dezgroapă istorii. Cu mausul. Optic. Și berc. Click. Click. Copy. Mai întâi, din viața vecinilor, pe urmă din cea

pentru neașteptatul care ar fi putut fi și nu te-ai străduit să fie pentru minutele în care îți rupeam din sufletul meu fiindcă tu nu aveai și mă durea pentru toate acele zise pe care le lăsam să

dincolo de absurditatea luptelor interioare cu singurătatea nu faci pact intră fără să te salute ocupă camera de la stradă se dezbracă ușor cu luminile aprinse fără perdea se plimbă în timp

cum venea primăvara cu brațele deschise de flori de nuntă prevestitor soarele într-o lumină de aur vopsea un gând îl trezea într-o ordine de dincolo de lucruri știută la plecare mâna mamei

au și cuiele viața lor de ce trebuie să le privești din unghiul răufăcător al sacrificiului nu sunt mereu purtătoare de sânge și lovituri ai replica nu duc ele durerea milenară nu ele bat

prima dată la mare am fost într-a șasea cu școala iubeam valurile care mă luau peste picior tentată să le înfrunt deși nu știam să înot era ceva în tumultul acela înspumat și pestriț de atâtea

Visătoriceala nu-mi face bine. E ca un tren săgeată fără șine, ducând singurătăceala către cer printre toți acei nori din lână

pentru că nu mai vrei să văd de tine mi-am făcut loc într-o margine de poezie de cad în ea o să știe lumea de ce-am murit atâta pagubă mormântul eroului necunoscut ai trecut pe aproape fără să mă

moarte șterge-te la gură când mănânci la masa asta lungă unde doar lingurile se supun farfuriilor care le hrănesc din trupul Domnului se aud clopote ca și când fiecare celulă fiecare bloc de aer

singurătatea este cu un număr mai mare decât mine cu toate astea am tras-o pe mine ce prostie să cred că o astfel de haină ar putea să-mi ascundă formele de tristețe de nemulțumire de nesiguranță

o casă tâlhărită nimic din ce era al nostru acalmia contururile domoale coloritul cald armonia feng shui timpul turnat în toate formele garderoba în care probam iubirea însemnul

mi-a oferit viața m-a smuls dintre particule străine ca un roi de viespi mi se păreau trântori după încetineală din când în când veneau cu fața acoperită de resentimente cercetau

soarele ajunse pe câmp gâfâind în căutarea apei să-i mai treacă fierbințeala însă când văzu fecioara după care tânjea de vreo trei anotimpuri se făcu el însuși floare își revărsă dragostea

mă trezii zâmbind cu gândul la el l-am recitit de curând că-mi place al naibii când mi-e rău mi-e de-ajuns să-mi amintesc vreo expresie că gata îmi trece pot să îmi văd de-ale mele viața nu

de câte ori o vizitez mă privește cu alți ochi uneori ca de sfântă o imortalizez alteori ca niște iazuri în care înoată singurătatea ce n-aș da să-i mai văd pe-ai ei picul de

în clipa aceasta o să tac așa cum amuțește vântul iar marea se adună grămadă într-un colț de lună palidă parcă și-ar fi uitat secera ultimul țăran pe singura tarla de pe unicul pământ care ne

de o vreme respirăm aerul celuilalt circuitul se închide prin plămâni iradiați reciproc la fiecare apropiere clișee ochii au pete de dragoste săruturile se rup convulsiv nu mai avem mult