Ottilia Ardeleanu

de câte ori vine toamna am grijă să trag storurile de frunze peste locuința mea se lasă o părăginire un tremurat de umbre oasele mele încearcă barometric venirea ploii neliniștea

am dus cuvintele dintre noi la heleșteu într-o căruță de griji împrumutată pentru o zi unul câte unul din bumbacuri fine le-am spălat cu săpunul dintr-o casă părăsită le-am bătut bine pe partea

poate că a adus-o vreo insectă tocmai i-a plăcut sângele tău dulce a înfipt pompa ei delicată ca și cum ar fi găsit o mare de petrol și s-a alimentat drept răsplată acest virus te stoarce

stă luna ca un gong pe cer să-nceapă teatrul vieții o altă noapte de mister îngroapă-n ea poeții și dangătul de taler fin îmi surpă-ncet pereții agale gândurile vin cum vin

m-am înțepat într-o așchie globulele au dat năvală un izvor de culoarea cireșelor a țâșnit aproape artezian m-am apropiat și am sorbit până mi-am înroșit dinții apoi am apăsat locul cu

gerul e pașnic dimineața face gimnastică cu mușchi ninge viscolit doar în iriși în cealaltă încăpere aparat încins fără chef l-aș da mai departe poate necuvântătoarelor restul se pricep la

toamna fabrică holzșuruburi multe multe pereții vecinului fac implanturi cu pâlnii când vin din schimbul 3 mamă ce mai șuieră se desfac și le înghit unul după altul până li se lipesc

nimic nu mă face să gust mai mult viața decât musca surprinsă între geamuri pare să știe mai bine cum i se numără secundele cum să economisească aerul ca pe o prietenie etalon scrie cu

viața mea o hârtie de pergament tot ce am scris transpare strălucește nu se pătează poți trece în ținutul meu ca printr-o oglindă eu sunt ceea ce vezi uneori o masă de sticlă pe care

ascult îndelung marea se revarsă din trompe de elefanți ivorie și neastâmpărată te caut prin suflul marin de nicăieri vine o muzică salină se apropie mult de sufletul meu harfă ciupită cu

când îi e dor de femeia lui bârne și materiale lasă în suflet la întâmplare să se odihnească înainte de a hotărî viața pune mâna pe telefon și sună vocea ei umple teritoriul neconstruit în

întuneric nu pot să dorm ființele din mine se răscoală ele nu pricep că nicio revoltă nu mai duce la nimic și nicio pierdere nu poate fi mai aprigă decât liniștea însăși decât starea aceea în

noaptea stă la fereastră mă privește și oftează uite s-a lăsat noaptea în omul acesta ca într-un cărbune cine să curețe negrul de fum dintr-o colibă nelocuită cu pereți șubrezi gata să se

ochi verzi buze apetisante silicoane costum taior pantofi de șase la reducere mapă cu diplome cât un dosar cu toți rău-platnicii la întreținere din 89 încoace cambridge toefl

porţile se închideau devreme zdrăngănind oase ruginite clopote ermetice asfixiau adolescenţa puneam la cale escapade puteam să ne rănim în zimţii feroşi dar merita riscul dincolo era

îmi vine să mă pronunț așa în limba maternă despre cum e să scrii în alte limbi să exciți inteligența lasă dracu tot mai bun ești la țâța mă-tii cu șâuri ți țâuri brodate pe care alții ar vrea

înviu și eu în trupul meu de-acum e Christos mă simt mai curată împlinită cuvintele sunt de-a dreptul albe după patruzeci de gânduri mă ridic dau piatra vieții la o

i-a zis javră și i-a tras o gheată elegantă peste bot până ce sânge a curs aceeași culoare ochii au devenit de javră viață reîncarnată într-o cățea (8 martie 2012)

e noapte și poezia picură prin tavan ropotele sunt ale inspirației așez un vas de inox să nu se risipească nimic muzica e monotonă desigur aparent plictisitoare dar nu fiecare strop conține

când se lumina bunica avea o vorbă cu mine urcă tu pe scară și adună cireșe găseam mereu alte perechi și mai dulci până spre vârf urcă tu pe scară în pătul de umple târna cum se mai zgâia

mi se pare că toate lucrurile se lipesc de mine copaci păsări oameni pietre cubice într-o direcție timpul rulează un 4x4 încalcă reguli în afazie gânduri lipite și ele straniu descompun

Personaje: Mircea – elev de liceu clasa a XI-a Adela – elevă de liceu clasa a X-a Camelia – elevă de liceu clasa a X-a Irina – elevă de liceu clasa a IX-a (în fugă, pe scenă, o