Ottilia Ardeleanu

Mahmureală de poezie, un șpriț poetic, o amețeală de cuvinte.
Mi-a plăcut:
“chiar cuvintele acestea – ia aminte! –
printre degete de nu le bei se scurg”

Poetul enigmatic!

Ottilia Ardeleanu

Iată ceva ce mi-a plăcut:
\"lumini tresar
din inimă de copil.\"

Ottilia Ardeleanu

Contează ceea ce am devenit!

Din păcate, \"funcție de funcție\" mai este și azi în funcție!

O seară bună,

Ottilia Ardeleanu

Nu cred că e cazul să le dai satisfacție acelora!!!
Dar de haina urii te poți debarasa!

Ottilia

“Căci mai lesne este pentru cămilă să treacă prin urechile acului…”
Început întărit de sfârșit de poezie iar conținutul… conform pildei!
Frumos aici: “mai către zori sunt dat afară
și poeziei potrivind picioru-n scară
iau urma primăverii viitoare”.

Vasile Munteanu, un poet ce dăruiește suflet și poezie!

Ottilia Ardeleanu

Ei, da, greu de răspuns la “… de câte ori am strâns aceste mâini
ezitante
frumoase
unice în căușul creației? ”

Și, mai ales, la “de câte ori am întins brațele
ca o icoană răstignită
pe altarul nimănui?”

Însă, cred că “… nu-mi cere mai mult
de-un gând fugar efemer” este foarte plauzibil!

Iar ca să cunoști un poet, cu adevărat, (asta este propria concepție și o să o susțin mereu!), trebuie să-l citești bucățică cu bucățică, lucru pe care încerci să-l spui și tu aici: “Brațele se sparg
în bucăți
de podeaua rece
din locul în care mai devreme
stăteau răstignite icoane,”

Mihaela, felicitări!
Cu drag, Ottilia Ardeleanu

Sublim: \"de unde aveam să știu
că șterg cu propriul suflet
de pe obiectele de acolo
praful\".
Sensibilitate extraordinară!
M-a copleșit!

Ottilia Ardeleanu

Nimeni nu poate aprinde focul decât în inimă, din cerul gurii va răzbate creația, măcar un picior poetic va ajunge pe creastă odată cu tine “acolo unde drumul se termină brusc”. Însă, pînă și acolo, vitregia vieții, ca un vânt cu “dinți de vulpe polară” își bate joc de omul-poet care cu greu duce creația spre cel mai înalt punct.
Este dificil de ajuns, “noapte se face între doi pași”!

Însă, acest poet va învinge, va cuceri înălțimile!

Ottilia Ardeleanu

\"E atât de evident că Adonai locuiește-n mine
nu mai face naveta
prin frigul insuportabil până la cer\" - mie asta mi-a plăcut și cred că tot ce urmează în text este doar explicația acestor versuri.
Finalul: \"eu sunt cel ce sunt\" întărește zicerea.

Ottilia Ardeleanu

\"Adormi cu tine în gând
cu omul mare
de peste douăzeci de ani
când te vei trezi
vor ciupi zorile
emoția de copil\" - asta vreau eu să păstrez din poezia ta, de o tristețe apăsătoare.

Copilăria și copilul care ai fost, din păcate, nu se mai întorc. Rămânând amintirile, în special chipuri dragi, nu facem decât să îngreunăm înaintarea într-o lume și așa plină de dificultăți, de obstacole pe care unii aproape că nu reușim să le depășim, lucru ce ne face să ne întoarcem mereu către trecut. Astfel, se instaurează o mare greutate de forma unei roți ce ne rostogolește înapoi spre înainte și invers.
Îmi pare rău că ești tristă.

Draga mea, îți doresc să te ningă cu alb și fericirea să se agațe în pomul tău de iarnă!

Cu drag, Ottilia Ardeleanu

\"nu nu îmi fac griji
îmi înmoi obrajii între palme și aștept\" - aici este tragedia!
Pe fiecare îl mai așteaptă doar un drum!

Ottilia Ardeleanu

poetul se arată dur:
-” ieșirea din mamă este totuna cu a părăsi un oraș provincial de câmpie” – este totuna cu intrarea în necunoscut, incertitudine, noroc/nenoroc etc.;
-apoi, graba aceasta care ne mână. De ce ne grăbim și încotro? Înaintea cui vrem să ajungem, când - zic eu - nu există înaintea cuiva!?;
-unora li se pare că totul li se cuvine: “…între care tu crezi că ai un loc rezervat.”;
-viața aceasta ca o “locomotivă pe aburi” trebuie alimentată cu sentimente, altfel…;
-o ironie de toată frumusețea: “judecând după lentoarea specifică viselor mai degrabă un submarin” și o alta și mai usturătoare: “convingerea conștiinței că deghizată cu robă și perucă apare celorlalte stări imaculată”;
-desigur, concluzia: “ieșirea din mamă este iluzia că ai dreptul a rosti: ești vinovată! te condamn”. Cine ne dă dreptul de a judeca, de a condamna?;
-finalul este atingerea, intrarea în “muzeul inimii” unde “este limpede că trebuie să plătești”;
-să nu ne mai întrebăm de ce “oamenii mor cu ochii deschiși”;
-“pești rari, iubito, și noi”.

Cum rară această scriitură,

Ottilia Ardeleanu

Textul acesta îmi dă impresia că tu ești medicul ce readuce la viață (“trupul meu nu are nicio legătură cu mine. locuiesc în tine în trupul tău amorțit”), care își face atâtea griji pentru revenirea pacientului și așteaptă atât de mult să se întâmple, încât, atunci când acesta își revine cu adevărat (“ai venit”), exclami: “te-am așteptat prea mult. venirea ta ca și moartea ta nu mai există.”. Este ca și când nimic nu mai poate fi schimbat în starea de lucruri, în existența proprie, după cum prea evident o spui: “în mine nu mai poți să vii. din mine nu mai poți să pleci.”

Un poem delicat, despre lucruri nu foarte delicate!
Ottilia Ardeleanu

Vă mulțumesc nespus pentru trecere și interpretare.
Vă aștept cu toată plăcerea,

Ottilia Ardeleanu

Sublim!
Fecioara alăptează îngeri!
Maria, femeia, mama aduse atât de frumos din nemurire în ceea ce se cheamă viață!
Cuvintele-mi sunt de prisos.

Cu multă plăcere,
Ottilia Ardeleanu

Da, un mod inedit de a arăta niște lucruri de-a-ndoaselea: ușor răsturnat, roșu răsturnat. Însă e adevărat, din păcate. Este interesant cum pui în evidență antonimele: ușor-greu, sânge-incolor. Poemul este plin de încărcătură emoțională.
Mi-a plăcut,
Ottilia Ardeleanu

Mi-au plăcut câteva idei:

\"stea căzătoare în noapte s-aprind
precum femeia-n trupul meu bicisnic\" - să fie vorba de o dorință care se vrea împlinită!?

“balsam în privirea-mi chipu-ți prelins
prin oglinzi de oracol murmur candid” - o topire profețită parcă…

“lumi risipite mă cuprind carmic
aripile de cer gându-mi străbate” – renaștere/reîncarnare din alte lumi.

“hai dăruiți-mi alb cor pentru nuni
din îngerii de stradă ce m-au iubit” – un final dorință care care mă duce înapoi la primele versuri! Și iată al tău: “cerc mistic”!!!

Mi-a plăcut,
Ottilia Ardeleanu

Da, frumos mesaj transmis de poeta italiană. Poeții, precum muncitorii în schimbul 3!
\"Dar poeții, în liniștea lor
fac mult mai multă gălăgie
decât o aurită cupolă de stele\"- cât adevăr în aceste versuri.

Mi-a plăcut, pur și simplu! (inclusiv varianta originală!)

Ottilia Ardeleanu

Un adevărat \"Weekend aerisit\": atâta \"spațiu\", atâta \"liber\", atâta \"spre cer\"!
Și, la fel de adevărat că este doar un antract!

Ottilia Ardeleanu

Da, asta da colindă!

“sunt aici ca să-mi spun numele. ”;
“sunt aici ca să spun adevărul ”;
“sunt aici să lovesc cerul în burtă ca să mă nasc.”;
”sunt aici să înghit sămânța și să devin stejar.”;
”sunt aici ca să iubesc până crăp.”.

Nu mai are importanță că-mi lipsește bradul!

Sunt aici, asta contează!

Ottilia Ardeleanu