poveste închisă

LIM,
mă pune pe gânduri acest mesaj. și e bine
dar iau cu mine partea a doua și finalul care mi-a plăcut mult

*gîtul se transormă în culuar lung
se dă drumul oamenilor să scuipe să înjure
să-și bage picioarele mutilate să-i doară în cot și să cînte.

abia mai tîrziu gura va scoate primul sunet
ca o poruncă.*

cu această ocazie îți doresc multe împliniri în noul an și multă sănătate

La mulți ani!

multă stimă,
teodor dume,

Un titlu din care poți înțelege cel puțin 3 lucuri: poveste neagră/tristă, poveste depozitată într-un sertar undeva, poveste terminată/încheiată.

Coborând pe text, ca pe gât, realizez că este vorba de o poveste între coperți: “camerele sînt copertate au culoare albă”. Ei, desigur poeții, acei “oameni cu coatele și genunchii plini de sînge” mai au încă ceva de spus. Și eu zic că este bine să spună, filele să-și umfle obrajii cu cerneala scrisului. Poezia este ceea ce va ieși din lungul culoar greu de străbătut, după multă trudă, însă “abia mai tîrziu gura va scoate primul sunet ca o poruncă”. Deci, povestea are un final!
Asta este ceea ce spune, în modul tău inconfundabil, poezia aceasta.

Cu urările de An Nou cu împliniri,

Ottilia Ardeleanu

de prezență, dar, mai ales, de înțelegere.
Domnule Dume, onorantă trecerea și remarcarea ultimei părți. Și pentru mine e cea mai bună.
Doamna Ardeleanu, remarcarea titlului e deosebită pentru mine. Chiar am gîndit la el. Nuanțările pe care le-ați făcut îmi dau o altă perspectivă.
Vă mulțumesc mult. Și vă mai aștept.
LIM.

pentru putin nu te pot lauda.
in poem tre sa fie cu totul
altfel, ne pacalesti.

io nu permit.

asta este. Și urez un an nou bun de tot!
LIM.

Vă urez