Ottilia Ardeleanu

întrebarea rezumată în grupajul:
"de ce îngeri orbi
stau înhămați
la roata luminii" de parcă și-ar face loc printr-un întuneric dens... greu de trecut.

nu amintirile, ci clipa trăită are impact asupra vieții, asupra omului. dacă moartea are pretenții și nu-i place să se îmbrace de două ori cu același "lucru", atunci, viața de ce nu ar fi și mai pretențioasă cu ea însăși?!

"îmi spun
să sfârșesc frumos",
"îmi spun vine un anotimp
când nu ne va păsa dacă am trăit
sau ne-am atins doar trupurile" - cele două grupaje te duc cu gândul într-un singur loc. în același loc!

un titlu care îndeamnă la reflecție, un poem pe măsură.

finalul comentariului.

bine surprins, este o "directă" de data aceasta.

mulțumesc pentru trecere și opinie.

versul "în care oamenii își scuză strănutul" și ultima strofă pentru haina "primită de sufletul unui mort oarecare", lucrul ăsta dă greutate textului, "dragă Alter", pentru acel "pe dos" încât și ferestrele se deschid în afară...!

plăcută pentru mine să aflu că "doamna Pachet" se lansează tot-un-vis,toată-poezie. vreau să cred că mi-au scăpat prea puține dintre aceste "colete" poetice de aici, din agonia. nu-mi rămâne decât să urez plutire ușoară spre cititori și mult succes în continuare!

pe poante poetice după cum văzui eu aci, la prezentare (de acte, bineînțeles) tocmai în fața unui polițai precum Alex Ștefănescu, ooo, stai drepț!
carevasăzică, după masă se servește pilula de-amor. pe apa Sâmbetei, la ora trei... Editura Vinea.
bun, bravo, înseamnă că trebuie să fie musai cineva "cu ochii pe freza dumneavoastră"! :)

mi-a plăcut prezentarea aceasta hazlie. ca și cea de data trecută, de altfel.

felicitări, Dorin! la cât mai multe lansări, la cât mai mulți cititori!

spiritul tău poetic a găsit ce și cum trebuie în cuvintele unei "evadări". lasă că înțelegi tu acolo ce se spune despre :).
mulțumesc pentru prezență și pentru aprecieri.

frumos pentru oprire și concluzii, Sorin Oancea.

îmi face plăcere jocul dumneavostră de-a cuvintele, consider că atunci se cheamă poezie când textul cheamă la repunere în scenă, la adaptare conform propriei percepții, la interpretare personalizată neexcluzând generalizarea...

vă mulțumesc pentru semnul de lectură și pentru apreciere.

sfârșitul pe care îl descrii îmi pare o stare rotundă. în orice punct te-ai afla, dai de el. e pretutindeni și în orice moment. o situație de nedepășit. care se poate aplica oricui. tocmai de aceea el devine un rău uriaș. inevitabil chiar. și ceea ce este extraordinar în poezia ta, este că totul pare (de) perlă: începutul ori nașterea în sine, tot ce se întâmplă apoi: arderea interioară între "oglinzile închise în sine" - ce imagine specială-, nopțile cu nedurere (nu ne-am durut niciodată - superbă sintagmă și aceasta), târâișul șarpelui și condorul, mărețul condor ținând în plisc prada. tot ceea ce precede finalul poemului este bine pregătit. cu acuratețe. dinadins…

practic, simt că subiectul acestei poezii este iubirea ameninată să moară. în prim-plan condorul, puternic și plin de vitalitate. răpitorul. cel care o duce undeva sus, unde devine intangibilă. practic, nu de o moarte fizică este vorba. ci de una emoțională. el și ea deposedați!
imaginile și sunetele se derulează cinematografic. au acea măreție și amploare care uimesc.

să te citesc este o mare plăcere!

domnule Vasile Mihalache, pentru că ați văzut partea aceasta deloc de neglijat a unei stări care ia amploare, "filozofia singurătății" cum prea bine ați numit-o, față în față cu ludicul oarecum mascat al cărui rol este important pentru depășirea situației de orice fel.
și, desigur, mă bucură mult aprecierea dumneavoastră.

că un război, iată, a putut ține o sută de ani, dar dragostea, oare, poate ține atâta? ar putea exista măcar o cauză ( nu disputele, nu pretențiile și nici competițiile cum într-un război) care să stârnească o dragoste de o sută de ani?
cu atât mai important este, deci, nu să visăm la, ci să înfăptuim iubirea trainică! iar tu o spui așa de bine în finalul poemului.
eu nu aș merge atât de departe, deși pare prea frumos ca să se și întâmple, aș spune cam atât: să trăim iubirea de-o viață!

tu ai adus acest sentiment în prim-plan, în felul tău sensibil și atractiv.
în plus, mi-a plăcut inserția de culoare...

te citesc cu mare plăcere.

asta:

mult, Marius, așa încât, îți urez succes la lansare!
vreo problemă cu vârsta?
Eliade spunea cam așa: "un bărbat nu se simte niciodată bătrân când este bogat și lipsit de timidități". ori,în contextul dat, desigur, aș spune că un poet nu are cum să nu fie bogat - spiritual, nu? - și trebuie să îndrăznească să-și arate munca și valoarea.

felicitări!

de partea mea,

ainafety, te-ai uitat direct în ochii ei, e clar, te-a ademenit :);

Alexandra, numai eu am scris de... numaiștiucâte ori despre ea, dar aici are distincția ei :)

vă mulțumesc pentru că ați intrat aici, ați dat nas în nas cu ea, ați remarcat-o și... aș spune multe altele.

cu drag și eu vă aștept să mă/ s-o criticați!

foarte mult, Adrian.

mi-a plăcut partea asta:

"cu ochiul de ciclop
scribal făcând prăpăd
deși-i puțin miop
și muntele privește cu ochii lui de brazi
la tot ce a fost mâine
la tot ce este azi "

și totuși nicăieri...
o stranie senzație la citirea acestui text. în fiecare vers...

toamnă bogată în cuvinte hrănitoare!

mi-au plăcut ipoteticul, utopicul ei...
și "drojdia adevărului încă nespus"!

așa de mult mi-a plăcut cum ninsoarea "pregetă".
mă bucur să te găsesc într-un nou început, unul de calendar!

continuă!

sper că ești ok.