Ottilia Ardeleanu

aerul se frământa între aripile unei păsări rotind cerul în jurul ochilor mei care-și schimbau culoarea până deveneau întunecați îmi puseseră masca vieții dar sub ea nu mai eram eu

îngerii nu au înveliș de femeie frumoasă îmbrăcată după neckermann cosmetizată până își denaturează propriul chip calcă numai pe covoare platouri drumuri europene nu au zâmbet din buze rujate

când încep copiii școala încep ploile să curețe aerul dintre oameni hârșâie fiecare cuvânt din găoacea lui cenușiu iese la sfârșit un fluture colorat dar mai e până acolo natura are lacrimi pe chip

un colț tandru florile cărora le vorbesc verde în față orașul ca un acvariu străbătut de aceste specii oameni mașini mișcările lor aleatorii curenții care străpung tot ce este

oricât de mare iubirea ta vine o zi când te desparți în lacrimi e acel împreună de-o viață orice-ar fi ceva te desparte ramura frântă din sufletul tău e dusă spre alte lumi mereu mi-am

nu-mi pot imagina decât călătoria cu tramvaiul teama de scaunele goale și vatmanul preocupat să răspundă cuiva pe fb anomalia prezentului reflectat în singurătate cea mai gravă boală neglijată

Marea a fost rece cu mine azi. M-a primit cu o mătură de ciori gălăgioase. Și cioburi de ape. Eșarfe țesute de curcubeu, toboganele se încolăceau în jurul soarelui care zâmbea, stingher, dintr-un

lan de rapiță- galeria de artă plină de chinezi

scriu cu arătătorul E M I N E S C U trecătorii se opresc să atingă literele decupate din aer le prind le culeg se bucură fiecare pleacă visător cu buzunarele doldora de poezie

tabăra e-o babă care adună copii și le spune povești cum era odinioară cu fustă nisipie coliere de scoici curcubeu legat la ceafă încheiată decent la nasturi și ochelari înrămați de raze dinți

merg prin deșertul inimii îmi duc propria fereastră împărțită în patru uneori o simt atât de grea că o las jos sprijinind-o de iluzii mă așez într-un fotoliu de gânduri privind prin

la surori e un magazin de cartier în centrul orașului la intersecție inițial cât jumătatea unui vagon de călători în dreapta frigidere de lactate și bere în stânga frigidere de brânzeturi și

George Nina Elian, pseudonimul lui Costel Drejoi, cunoscut deja poet și traducător, cu apariții în reviste naționale și internaționale, cu volume de poezie pe care le înseriază tematic, merge pe

mi-au jupuit zâmbetul acela și tata și colegul de bancă și primul prieten și iubitul toți m-au confundat cu un miel în burta cui mă aflu nu știu mă rumegă la fel (27iulie 2013)

cineva ne-a spus odată dacă iubești mori și dacă nu iubești tot mori am râs amândoi cerul ca un cort de păsări ne-a ascuns m-ai cunoscut ca pe întâia femeie de apă în ochi iubirea

a iubi nu există există un bărbat de poezie mușcătura din cuvinte ca lobii urechilor și firimiturile de pe buze (1 aug. 2012)

valurile s-au acuzat unele pe celelalte un țipăt continuu a despicat cerul cum crapă un pepene de sănătate soarele a judecat îndelung din scaunul lui s-a ridicat de câteva ori bătând strategic

nu știu de ce stă cu mâinile întinse ce vrea să pun în ele îi dau într-o zi o hârtie scrisă un poem de dragoste desenasem și inimioare pe margini aplicasem buzele cu sidef apoi dedesubt mi-am

mâinile mele aripi de mare șterg aerul salin conturează păsări de umbre un semn îmi fac în credință o tăcere- hrană te arăți lumină turnată în trupul acesta rătăcit vas întors din păcate nu

trebuie citite truda unei vieți întregi a săpat șanțuri curge fluviu de sânge albastru cu afluenții lui suflete pe care le-a luat potop crucile și răscrucile insomniace destine eu sunt

s-a așezat lângă mine în cursa pentru lucruri frumos ticluite mașina e veche de când lumea singura cu autosugestie fiecare a urcat măcar o dată pentru cel mai scurt itinerar de viață a

o singură noapte albă când ne întâlnim toți purtătorii aceluiași nume nerostit în candelă arde câte puțin din sufletul fiecăruia în trupul celuilalt flacără pe buzele aproapelui vânt de

într-o relație amiabilă cu lucrurile din viață mi le doresc și ele aproape că-mi vin în sprijin contez mai mult pe tăcere pe rezonanța lor cu nevoile mele nu-mi chinui gândul nu-l terorizez îmi

ce faci fată te dezmeticiși făcuși ceaiul de micsandră stai aci pe scaun și zi-mi îți plăcu azi-noapte aburi aburi pui de șarpe colăcei intimitatea izbucni tăcerea se sparse ca și când