Ottilia Ardeleanu

cuvântului tău, Nuța, care de fapt este așa de fragil încât rupe inimi. o altfel de îndrăgosteală, prin dăruire maximă, lucru care duce inevitabil către nivelul fantasticului.

mi se pare că te transformi în propria dorință de a face totul pentru o dragoste adevărată, reciprocă și eternă.
iar asta nu poate fi decât frumos!

trebuie să fii copil ca să simți cum și de ce cad frunzele, toamna. sub chipul adultului există copilul care, în jocul lui, sare peste "vremuri grele". ce-mi place mie în poeziile tale pentru copii este lecția. așa cum și aici. e bine de văzut cum toate lucrurile au o fațetă frumoasă. și e și mai bine de subliniat cum cine vede frumosul este/ devine frumnos! :)

strofa a doua mi-a plăcut!

atenție la primul vers: "Să mori din dragoste neâmpărtășită" - s-a strecurat o greșeală.

toate bune!

apreciez sinceritatea dumneavoastră și mă bucur că ați găsit entuziasm liric, în general vorbind, în textele mele. el chiar există, poate nu întotdeauna pe măsura pretențiilor. încerc să fiu însămi!

vă mulțumesc.

citit pe nerăsuflate. o informație care este vie și neprețuită prin conținut și unicitatea lui. iată încă o dovadă că oamenii de știință au un suflet frumos și sunt deosebit de modești.

mă bucur că am deschis această pagină. mă simt mai bogată!

dar nu este ok. în rest, toate bune, domnule emilian valeriu pal. înfierarea nu servește nimănui.

chiar nu pup orice creatură. nici măcar dinrtre cele care se cred poeți.
pot oricând să-ți dau lecții. asta dacă tot insiști. (un fel de preaplin aiurea!)

numai bine!

vine suficiența? de ce ar fi ultimul comentariu, dacă ești bineintenționat?!
nu, emilian, vino și spune ce ai de spus. eu voi trage concluziile de rigoare.
pe de altă parte:
eu și impolitețea?! nu puteai face o gafă mai mare. cum adică să nu știu cum se scrie un jurnal?! mă crezi din epoca de piatră?! iată cine este nepoliticos. în plus, nu am zis nicăieri că nu te-ai referit la text.
lecții? da, am dat multe. nu cred că e cazul să spun aici. chiar nu-mi face plăcere să mă destăinui.
recitește-ți comentariul. este de undeva... de sus.
ori, textul meu chiar nu merită o astfel de ofensă!

să crezi că am știut că vei comenta sub acest text. ai mai comentat cândva la un text asemănător ca și "consistență" și dimensiune. poate că ai drepate, emilian, nu știu ce să zic, mă gândesc la faptul că eu nu pot scrie jurnale în poezie, ci doar jurnale ca atare sau poezie așa cum simt eu că ar trebui să se manifeste poezia, acum și din punct de vedere literar, fără a mă inspira din micii sau marii autori. în fond, citind, ar trebui să ne formăm propria personalitate nu să simulăm poezie prin prisma celor care deja au un nume.
probabil că există o logică a desprinderii de lucrurile bătute în cuie. oricum, nu prea văd unde se pierde firul în aceste rânduri/ versuri/ enunțuri logice.
mi-ar plăcea ca atunci când cineva comentează să pună suflet, chiar dacă textul e de lăudat ori criticat, dar să se vadă că nu este trufie, orgoliu ori ceva care să aibă de-a face cu invidia.
consider că ești un autor merituos, însă comentariile de genul pe mine nu mă ajută chiar cu nimic.
îți mulțumesc, oricum, ceea ce aduce un oarecare plus este doar faptul că pot realiza ce fel de om ești, nimic mai mult.

la fel de modestă,

o digresiune atunci când e o realitate. e doar un decupaj din realitate.

mulțumesc pentru citire și opinie. bucuroasă de vizită.

puse firimituri pentru auz, ca să poți reveni. să ciulești bine, cam asta e ideea. oricum, am fost cu urechi elefantine de data asta :)și am aflat și secretul.

nu știu cine e ada, dar (presupun că) știu cine e ștefan. :)

pentru lectură și impresie, Sorin Oancea!

trofeul de vară! la cine va ajunge oare? :)

eu spun că acela care își dorește Marele premiu ar trebui să participe la toate edițiile. în orice caz, este meritoriu pentru organizatorul care face posibilă atingerea locului celui mai de sus și câștigarea unui trofeu - în poezie, aici!

plăcerea a fost de partea mea, Eugenia, și eu îți mulțumesc.

curaj și succes tuturor!

Noemi, ce bucurie să te regăsesc aici. te citeam cu mare plăcere, nu știu unde ai dispărut. de fel nu sunt o zvăpăiată, așa că... ce vrei tu?! muzeu este cam prea forțat din partea ta. mă așteptam să simți altfel, mai ales că știu din poemele tale că ești sensibilă. (slavă Domnului că sunt în aer și nu sub pământ!). "zmeoaice, mustange" mi se par groaznice clișee!
dar eu primesc și bune și rele fiindcă știu să le triez :). mulțumesc ție pentru lectură și semn.
te aștept cu aceeași ospitalitate. :)

primarului e cel mai frumos :). mi-a plăcut mult felul în care i l-ai bătut! :)

reamarcat ceea ce ați și "văzut", domnule Liviu Nanu. Îmi face onoare să aflu această părere a dumneavoastră.
vă mulțumesc nespus.

omul este măsura propriei contribuții economice și socio-culturale.

mulțumesc, Răzvan.

de calibru, realitatea este neîndurătoare, ne afectează doar dacă suntem umani. aproape că nu-ți poți închipui toate acestea. dar ca să scrii despre mi se pare și mai dificil, trebuie să ai putere să lupți cu durerea, dezamăgirea, revolta interioară; remarc și modalitățile de redare: folosirea coordonatelor timp-spațiu, adnotările, rememorarea, inserarea versurilor, alternarea paragrafelor lungi cu cele scurte etc. după părerea mea, un text forte!

plăcut metamorfoza aceasta. pur și simplu m-a dus cu gândul la Iolele lui Gheorghe Petrașcu, dar, în special, la minunatele "Marine" ale lui Ion Pacea.

fapt pentru care, las un mic semn auriu.

mie mi-a plăcut discursul pentru luciditate și tonalitatea gravă, pentru atmosfera grea pe care o transmite într-un mod lejer și aș zice reflex.

te-ai pedepsi voit, recurgi la jumătatea rea a ființei tale și ce-mi place mai mult și mai mult este că înverșunarea asta este în deplinătate cu relațiile tale cu familia și mediul înconjurător.
ai reușit, cu alte cuvinte, să fii "o cioturoasă o nesimțită o nemiloasă o fandosită", ma chere amie! :)