Poezie
mare vopsită cu un cer de păsări
POEZIE PROMOVATĂ DE RADIO AGONIA
1 min lectură·
Mediu
depărtarea îmi pare un imens pod de lemn
fiecare pune câte o șipcă și trece
uneori ne temem să privim în jos
toate neîmplinirile se clatină
avem rău de ele
trecem cu greu ne ținem de o sfoară imaginară
ni se pare că ne prăbușim
și odată cu noi orice am bătut în cuie
viața dorințele iubirea
îmi vine să vopsesc tot ce am parcurs în albastru
să transform lemnul într‑o mare
până la picioarele mele din care arunc încălțările
deasupra să se formeze nori de pescăruși
umbrele trupului meu cuminte
din piept să iasă acele sentimente neastâmpărate
să se adune în cumulonimbus
031232
0
mai ales transformarea lemnului într-o mare, legat de drumul acela, albastru
și norii din final îmi plac, păcat că au denumirea asta atât de acumulată :)
spor!