m-am născut cu semnul lui

De sub marcajul puternic al lui J. Clavel, acel alchimizator: “să vezi cum crește piatra”, am plonjat (cu ce încântare încă n-am găsit verb să-ți redea) în “piatra” ta “forfotitoare”. Extremele curg una din alta, se împletesc și se potențează una pe alta. Efemer (“flori”) – durată (“piatră”); neclintire – forfotă, gingaș – dur, “întuneric” – “lumină”… Aș zice că acesta este un poem “totalității” asumate și însumate (la toate nivelele trăirii) al tuturor contrariilor – complementare. Liantul tuturor – dragostea! Pe care, din păcate, noi le gândim, le simțim și acceptăm separator. N-am să te laud pentru poemul acesta, n-ar însemna nimic. Am să-ți spun doar: îmi doresc (și eu am o rezonanță mare cu “piatra”) să fiu și eu o “floare” crescută din “burta” ta, “piatră” născătoare de mici miracole! Semnez și eu pe “colina” ta.
Cu drag, Maria
P.S. Verifică și mai în urmă. Am lăsat semn.

să-ți mulțumesc pentru gentilețe, pentru interpretarea textului.
ești binevenită.

un fel de salasuire in mormant, cu piatra exterioara la capatai, cealalta piatra care se mai zbuciuma -"inima" -.
"Flori si radacini" ca semn vizibil al transcenderii, "trecere" sustinuta de "iubire", ca unic resort intim de autopropulsare (singura care ramane), de depasire a Golgotei interioare ("colina")...

M., pentru subtila interpretare a textului.

onorată,

Ottilia Ardeleanu