cu un gând mai sus

sa lecturez in creatia ta un poem de factura asta. Dar diversitatea este apanajul tau. Te transpui perfect si in acest registru. Cand spui "linistea se umfla" nu suna prea grozav dar adaugandu-i "pana la inaltare" o innobilezi. Si iarasi lovitura de maestru caracteristica "atatea pacate" sunt atat de bine si intr-o rugaciune dar se si topesc si in ceara lumanarilor.
Oricine inalta o rugaciune devine cersetor la izbavire (de ne place sau nu ne place asta este adevarul). Cu aceeasi admiratie!
Valentin

Valentin, mă bucură trecerea pe aici și mulțumesc pentru interpretare și rezonare.

numai bine!

Ottilia Ardeleanu

foarte interesantă relația dintre titlu și
”în tine o liniște se umflă
până la înălțare”
de fapt relația cu corpul întregului text.
”într-o rugăciune sunt
atâtea păcate” - aici e mult adevăr :), dar nu cred că ele, păcatele, s-ar topi cumva. nici la ceara lumânărilor, nici dincolo de vitraliile albastre ale voronețului. dar dacă mai există verbul ”a crede”, atunci, de ce nu? :)

Alex, că ai găsit toate acele conexiuni și ai dreptate.
da, mai există verbul a crede - credință, și aici nu spun cred ci, sunt sigură.
da, (mai) există păcate, dar fără ele ar mai avea sens rugăciunea?! :)

mulțumesc mult,

Ottilia Ardeleanu

o poezie interesanta (desi eu as scoate primul vers). ader si eu la ideea lui alex, cum ca pacatele nu pot fi spalate cu o ,,infuzie" de ceara sau alte lucruri materiale, facute de mana omului (care este intdeauna supus pacatului.
numai bine,
Gabi)

îți mulțumesc pentru trecere și opinie. nu, nu voi scoate primul vers. în ceea ce privește treaba cu lumânările, nu trebuie luat versul ca atare ci doar ce ar putea însemna dincolo de cuvinte.

Ottilia Ardeleanu