olga stefan

începutul și sfârșitul se clatină, suferă de poetizare excesivă \"suferi de splendoare\", \"sufăr de alb\", \"mor ascuțită de inima ta\"- \"mor ascuțită pe inima ta\" ar putea fi o alternativă reușită, sau lizibilă, cel puțin. în schimb îmi place cum simplifici lucrurile în strofele 2 și 3, cum le lași să trăiască și să se miște lejer în spațiul poeziei, fără să le înfrânezi, să le prinzi în chingile metaforelor de care abuzezi uneori.

îmi plac primele două strofe pentru insolitul comparațiilor, pentru că acestea dinamizează textul și asta e bine. incipitul în forță, promițător influențează mult viziunea oricărui lector asupra a ceea ce urmează să citească, îmi place că ai mizat pe acest efect. totuși, finalul e puțin cam domol, o trecere în revistă a câtorva amintiri-ecran, o întoarcere la arome și locuri care nu mai sunt, o atracție concentrată pentru ceea ce s-a pierdut, cred că stările astea de memento, de declanșare a amintirilor cu tot ce înseamnă ele, se potrivesc mai bine într-un text extins, multifațetat, într-un poem \"de largă respirație\", cum s-ar zice:) aici reușesc doar să estompeze culorile tari ale începutului.

aș avea de reproșat câteva lucruri care pot fi ajustate,și asta tocmai pt că textul propune cva f interesant (se poate scrie mult și bine- departe de clișee poetice și emoționale- despre opinion makers și mith makers, dar nu se scrie, și corina face un prim pas în direcția asta).
singura problemă că în entuziasmul de a acoperi o temă ca asta într-un singur text, apar câteva \"încâlceli\" la nivel de limbaj, imagine, probabil că ai încercat să violentezi cititorul inducându-i o stare similară semi-hipnozei căreia i se supune stând cu ochii beliți în ecranul televizorului, urmărind reclame cu poante cretine și buletine de știri care nu-ți oferă decât o informare superficială, o senzație de sățietate pe termen scurt, ca the junk food.
deci: mi se pare că poți revedea fragmentul:
cîntărețele, fotbaliștii, iubitele fotbaliștilor, antrenorii fotbaliștilor s-au întins profetic pe scene din plasmă
întotdeauna au ales gazonul potențial
cu adevărat verde
- în sensul că \"profetic\" e prolix, folosești un cuvânt din aceeași familie lexicală 3 rânduri mai jos
-\"gazonul potențial cu adevărat verde\" e o formulă care scârțâie pt că acel \"gazon verde\" aduce a truism

apoi, \"dragii de ei\" e așa, rupt din contextul registrelor pe care le abordezi, e prea vădit ironic, se opune subtilității de fond.

fragmentul cu paris hilton e un corp străin în ansamblul textului, sau cel puțin așa mi se pare, sub forma sa actuală, i mean versurile cu care debutează această secvență sunt în mod flagrant superioare următoarelor două:și la acel capăt îți face cu ochiul Paris Hilton
care e Paris Hilton ce să mai

în rest îmi place, și te-aș sfătui să nu epuizezi subiectul prea curând, pt că vreau să văd evoluția subiectului, pe măsură ce începi să te miști lejer în planul său.

*legată
*mi-a plăcut nu 1mi-a plăcut

am citit pentru că m-a atras titlul, \"caruselul\" e un simbol al trecerii inexorabile, al întoartcerii în același punct cu ceva în plus, uneori al vieții ca un vertij între derizoriu și everlasting, aproape o imagine arhetipală, fiind legat de flashurile din primii ani ai copilăriei.
îmi-a plăcut mult prima strofă îentru că imaginile sunt deosebit de plastice și puternice, pentru că sunt proaspete și pentru că se îmbină frumos unele cu altele.
în cea de-a doua strofă mi se pare că ritmul caruselului a devenit mai degrabă șovăitor, discursul a început să devieze, în mai multe rânduri chiar, astfel că se poate face lesne o delimitare între suflul inițial, și pierderea lui, ruperile acestea)una începând de la \"ia-mă tu, dana banu, de mână\", o alta de la \"închide porțile și desenează o ceață aurie\" pot fi ajustate, nu-mi permit să-ți ofer o alternativă, mai ales că ar mai fi câteva lucruri care scârțâie, de exemplu \"medievale cetăți\" e o formulare care plasează cititorul în alt gen de feerie (una cu accente puternice miraculoase, basmice), aici îi imprimă textului un caracter puțin stângaci, ca și când l-ar frânge de la mijloc. și încă ceva: mi se pare prea formal să spui \"dana banu\" într-un text care are cursul ăsta meandric, numele întreg e un pic agresiv în context, face notă discordantă. \"dana\" simplu ar suna mai cald.

și tot apropo de carusele, îți las un link care ar putea ilustra textul tău: http://www.deviantart.com/deviation/42155988/?qo=11&q=carousel&qh=boost%3Apopular+age_sigma%3A24h+age_scale%3A5
până nu demult am avut imaginea asta ca background :)

ahm, cred că m-am exprimat eu stângaci. voiam să zic că gerunziul, ca mod, e cam greoi în exprimare, în fine, guess i\'m a bit tired.

sunt de acord că ultimele două versuri ar putea să lipsească, ar conferi un plus de emoție textului, o suspendare între microcosmos (clișeul existențial: cafeaua de dimineață, micul dejun) și macrocosmos (lumea cea mare din care alegi, ca și cum ai învârti un glob pământesc și ai pune degetul din întâmplare pe o insulă necunoscută, tocmai micul cubanez, un om ca o insulă care se poate scufunda în orice moment- ca să-l parafrazez un pic pe fowles).
am o reținere vizavi de genul de tranzitivitate cu care operezi aici, cred că la genul ăsta de poezii se pretează mai bine un limbaj reflexiv, care să-ți ofere posibilitatea de a te exprima, și nu doar de a schematiza mesajul.
a, și ceva pur subiectiv: textul tău îmi amintește de o piesa a celor de la counting crows: colorblind.

îmi place trecerea de la clișeul cu conotații carnale al copilului care vrea să vadă ce are păpușa între picioare la emotivitatea, apoi cerebralitatea cu accente arhaice (ca un obicei descris de eliade in \"aspectele mitului\", cu o incantație în care membri tribului cereau să le fie luate organele interne-inima și ficatul) gestului de a-i căuta inima, respectiv stomacul. percep aici un început steril al exercitării instinctului matern, idee reiterată în mod explicit la final, prin invocarea sterilității înseși.
sub aspect \"tehnic\", aș renunța la gerunzii, mi se pare că îngreunează ritmicitatea textului și e păcat.

mi-au plăcut versurile:\"sunt nopți în care devine mai tânăr/
pereții se prefac iarăși în drumuri\". mise pare că tot textul mizează pe o atmosferă oarecum wastelandishă, combinată cu neliniștea și acea degradare a realului proprii poemelor lui a.e. baconsky.

mie îmi plac multe dintre textele tale, de cele mai multe ori ghidată de criterii pur emotive. mi se pare că scrisul tău se vrea construit ca un filigran, pentru asta poate că ar trebui să manipulezi cu mai multă îndrăzneală materialul, cuvintele, registrele, și, poate, să apelezi la simboluri proprii, care cu siguranță își au locul lor în tine, dar pe care, dintr-un soi de pudoare foarte ușor de intuit în spațiile tale poetice, nu vrei și nu crezi că e bine să le expui. deocamdată, percep textele tale ca pe niște experiențe poetice \"în negativ\". cred că ai început deja să \"developezi\" din ele, și că la un moment dat vei scrie ceva care să-ți confere forță, ceva care să îți sublinieze individualitatea, acum aflată încă la stadiul de basorelief, estompată de acest complex al imaginii \"de succes\".

este aici o emoție certă, proprie lirismului tău, ceva între discreția mărturisirii și autoexprimării depline și răbufinirea împotriva latenței, prin impunerea, încă de la început, a simbolului \"trecerii\", ca debusolare și pierdere a unei ipostaze a sinelui. e ceva de peisaj care refuză orice formă dinamică, orice animație aici. până la final, când devii din nou excesiv de explicită, reușești să schițezi frumos, fără mari ezitări, un început de tristețe adâncă, un început de emoție perceptibilă la nivel de comunicare unilaterală, fără pretenția unui feed-back, fără nevoia subînțeleasă a unui răspuns.
mi-a plăcut primul vers, pentru că emană acea forță interioară, camuflată de hipersensibilitate,ambele componente ale acelui \"avânt\" care îi este necesar, uneori, poeziei tale.

îmi place că e un text care mizează pe dinamism, totul, absolut totul se desfășoară în fața ochilor pe măsură ce este trăit, imperfectul a jucat un rol foarte important în nedelimitarea asta a timpului scriiturii și cel al acțiunii, de cel al lecturii. mi se pare totuși că discursul deviază aici:\"iar masa pe câmp moștenit parcelat/
prin articol de lege fără drept de apel\", versurile astea au un ritm prea puternic, independent de curgerea vioaie a restului. o altă poticneală ar fi explicitarea inutilă, zic eu, cam prozaică:\"unii cu ochii inchiși\". mi se pare că foamea asta de dimensiuni hiperbolice și ospățul pantagruelic sunt destul de bine ilustrate pentru ca acest vers să nu mai fie unul fără de care poezia și-ar pierde din farmec.
în rest, n-aș putea să extrag fragmente despre care să spun că mi-au plăcut mai mult decât restul.
a, aș mai avea o sugestie, if you don\'t mind: ce-ai zice să separi cumva versurile de până la \"ca o tufă de măceș în flăcări\" de restul textului. ar putea fi foarte fain valorificate astfel, ca un \"intro\".

textul ăsta e deja altceva. nu mai degajă atmosfera greoaie, aproape irespirabilă a jurnalelor anterioare, deși probabil că într-un corp comun, reunite sub un singur titlu, textele respective s-ar pune în valoare unul pe altul, prin coerența și recurența câtorva simboluri/teme/obsesii.

textul acesta, în schimb, este un organism, o singură piesă. îmi place că ai renunțat la metaforele plasticizante care încărcau realmente țesăturile \"jurnalelor\" tale. acum, figurile de stil sunt doar pete de culoare suficient de pregante, însă neoboitoare.

simt de asemenea că ai renunțat la obsesia creării unui limbaj hiperpoetizat în favoarea flexibilității unei exprimări mai \"informale\".

aș avea de făcut o singură observație (poți s-o iei și ca pe o sugestie):\"mi-re-la-mi-re-la–mi-re-la\" e un vers mult prea previzibil în context, a putea să renunți la el pt. că intervine ca o ruptură lipsită de justificare, ne-necseară.

oricum, sunt plăcut surprinsă de schimbarea asta la nivel discursiv și imagistic.

e un poem de largă respirație, îmi place mult felul în care sunt mixate ideile și registrele stilistice.
incipitul se înrudește oarecum cu suprarealismul grotesc al imaginii copilului fiert în mămăligă.
n-aș putea face o selecție de versuri pe care să le consider \"esențiale\" sau \"definitorii\" pt. acest text, mi se pare că e un construct destul de complex, polinucleat, fiecare strofă corespunzând altui nivel de interpretare al textului (poem despre maternitate, despre sexualitate sau erotism cu valențe incestuoase, parabolă cu influențe arhaic-mitologice).

mi-a plăcut foarte mult.

un aspect care dezechilibrează textul ar fi acel \"stf\" ambiguu și nu prea (eu bănuiesc doar ce vrea să însemne, dar nu bag mâna-n foc:) ). cred că un text underground are nevoie de noțiuni/concepte clare, strigate în gura mare, asumate. or, în log de \"stf\" aș fi preferat fraza întreagă, furioasă. nu-mi place să intuiesc mesajele pe care textul însuși, ca structura&intenționalitate, le cere. eu, lecturându-ți textul, am simțit că textul n-are nevoie de \"stf\" ci de mai mult, mai obvious.
pot spune că pudoarea asta e cea care pierde efectul scontat al textului, speculat de \"ești cel mai tare de pe planeta asta întoarsă pe dos\"(formulare plină de nerv, foarte mișto)

de asemenea, \"pleci la iarba ce arde/cu lumină verde\" e clar din alt film, unul cu epigoni de-ai lui nichita stănescu. e păcat pt. că \"iarba ce arde\" corelată cu \"gura mirosind a cânepă\" țese un strat subtextual care îi textului un plus de relaxare (chiar dacă termenul argotic de \"iarbă\" aka \"weed\" e deja perimat), lumina aia verde strică tot pt. că îmi dă impresia că sistemul meu de lecturare a textului tău era nepotrivit.(eu căutam aici \"slangul-the poetry of common people\", titlul in spe m-a trimis cu gândul la narcotice)

florin are dreptate, \"condescendent\" e un cuvânt prea pretențios, eu una aș renunța la epitete din acestea verbale, \"de pe buzele tale curge un fir de salivă\" e o imagine suficient de plastică, poate chiar mai impactanta sub forma aceasta.

finalul însă e foarte reușit,concis, expresiv, așa cum trebuie.

la început se simte un dezechilibru de ritm, probabil că de vină e acomodarea cu versul alb ( pe tine te+am citit mai mult încorsetată în convenții prozodice).
mie personal nu prea îmi plac trimiterile astea intertextuale (albastrul de voroneț e un clișeu, plus că are un iz ușor desuet de \"promovare a valorilor culturale românești).
nici paralelismul roșu-albastru nu-mi spune mare lucru, e un teren pe care l-au tatonat îndeajuns romanticii (în special novalis)
tzotuși, finalul m-a emoționat.

all in all, cu puține retușuri și o lărgire a plajei tematice, ești p drumul cel bun.

felicitări, livia. mă bucur mult pt tine.

ceea ce găsesc remarcabil este felul în care ai redat spiritul propriu romanelor lui bruckner, pastrându-ți obiectivitatea, fără exaltări inutile.cred că un cititor nefamiliarizat cu numele de pascal bruckner va devini curios să-l descopere după lectura acestui articol, iar un cititor care s-a oprit la \"luni de fiere\" pe considerente de \"marketing\" va fi cu siguranță interesat de titlurile pe care le menționezi aici.
apreciez coerența discursului, stilul \"personalizat\", valorificarea pasajelor-cheie ale romanelor aduse în discuție.

all in all, e o cronică foarte reușită. felicitări.

daniel, nu\'s io la curent cu tot ce misca\'n judetul asta. de fapt, habar n-am ce se-ntampla in judetul asta.

credeam k e vorba despre edit emia din deva, editua poetei paulina popa.