olga stefan

\"fără ieșiri din spațiul textului și trimiteri autoreferențiale\" a se citi \"fără evadări...\"- ca SÃ EVIT REPETIȚIA SUPÃRÃTOARE:)

Ți-am citit poeziile și , cred eu , dintre toate aceasta se apropie cel mai tare de conceptul de poezie , acel concept universal valabil .
Te felicit și cred că ai merita o steluță pentru această viziune originală și autentică asupra dragostei.
O să te citesc în continuare.

mulțumesc tuturor, am să fac câteva observații vizavi de părțile care s-au imputat textului (până când îmi vine o idee mai bună de ameliorare a lor):
ultimul vers nu e un citat, din grabă sau, cine știe, în virtutea unui act ratat a cărui semnificație îmi scapă l-am scris așa. îmi dau seama că ar fi fost mai potrivite italicele (dar atunci ar fi avut un impact smooth, de voce distinctă plasată într-o dimensiune alteră, din punct de vedere temporal, și nu asta era intenția).
de acord, rănile și gustul nopții sunt ciudățele. în mod normal, eu însămi aș ridica din sprâncene ca-n fața unui mic dezastru, dar poezia asta a venit dintr-un soi de pariu despre a scrie ca și cum ai scrie fără nevoia justificării logice a fiecărei imagini. scăpările, în contextul respectiv, au fost firești. voi revedea versurile cu pricina la un moment dat...
ca o mărturisire extra, aceasta e poezie scrisă recent, după o lungă pauză de poezie. temele și structurile vechi s-au disipat, parțial, de aici senzația de \"not me\", cred...

ideea de baza (nu stiu cat de explicita, judecand dupa reactiile agresive de mai sus ) ar fi ca toti cei prezenti pe afisele acestea au in comun calitatea (sau defectul, cum vreti) de a fi studenti, doctoranzi, masteranzi, asistenti, conferentiari la facultatea de litere din cluj.
adica micile poete n-au fost culese de pe strada si aduse-n sala sa spuna ele cum devine cu proza pe care, eventual, o citesc intre doua reprize de plans isteric si una de sapat dupa, vorba lui dan lungu mai joi discutat, diamantul dintre petale.

are ceva din aerul nostalgic și baroc al foiletoanelor scrise de personajul Celâl din \"Cartea neagră\" a lui Orhan Pamuk.

nesunații îi caută pe cei care nu-i sună. pe google, prin bloguri, pe câmpii, se uită după ei prin tramvaie și cafenele. până la urmă toată biografia lor se pulverizează în momente din astea în care ar vrea să întâlnească un om din alt timp din altă viață pe care să-l întrebe nu \"ce mai faci?\" ci \"ce mai fac?\".

am citit textele astea ale tale texte cu majuscule am să le clasific în mintea mea (și nu vreau să sune astea peiorativ sau minimalizator, pur și simplu am simțit nevoia să tai fraza). mi se par extrem de frumoase. argument: tăietura concavă a ideilor, spațializarea și contractarea ca elemente contradictorii și complementare, totodată. ca mareele. ca apele vii și apele moarte de o parte și de alta a aceluiași glob. înainte erai bidimensională, îmi plăcea asta, eul tău era ceva tot timpul întins, ceva tot timpul făcut să fie funcționabil. ca tipa de la garbage în videoclipul ăla cyber-punk de la the world is not enough. și îmi plăcea și poeticitatea aia de poster, de afiș, îmi plăcea și îmi place.
dar bravo și entuziasmul meu pt poemele recente.

nu e rău, sunt numai câteva evidențe care încetinesc pulsul textului, paradoxal, versul despre sânge funcționează ca un garou strâns prea tare pe brațul poemului. vocea de-aici e una aproape mecanicizată, aproape integrată într-un anonimat care se asortează cu mediul aseptic a ceea ce scrii acum. de aceea apelativul \"dragostea mea\" contravine regulilor celor mai elementare ale unui ton impresonal, ca cel care se instituie, dar mai ales funcționează cât de cât ok aici.
totodată aș mai zice că se simte nevoia de o respirație un pic sincopată, de o pauză între cele 2 stări - extra și intra- textuală/afectivă de la final. try:
\"miroase a dero.
ne curățăm plămânii pe rând\"

eu zic să mai lași temele astea deoparte, pastișele, autopastișele, read some more...

bine că te-ai redresat și ai scris ceva ca lumea ca să pot face și eu un comentariu aproape entuziast, și asta doar pentru că toate-s aproximative în cazul meu. ai forțat nota într-un singur loc: partea cu alegerea ciorapilor mi se pare cumva jucată, nefirească. are farmec, ajută discursul să înainteze, e un pretext mișto, garnisit cu fragilitate, cu impresia aia a permanenței textelor tale \"că toate sunt bune\", dar...în fine, de acest detaliu m-am izbit la o analiză atentă. nenecesară de multe ori:) anyhow, începutul și sfârșitul sunt puternice, ies din registrul tău pe care- acuzam mai demult de sărăcie și previzibilitate.
poate cel mai fain grupaj al tău.

mulțumesc, cristina. abia acum am vîzut commul și am apucat să-ți răspund. poate te-am câștigat ca cititoare:)

:) mă bucur că ți-a plăcut \"trecerea\". și că ai intertextualizat-o așa, aici.

mulțumesc de citire.

mersi. da, e un pic surprinzătoare și pt. mine liniștea asta. dar of course, nu pot cerși feedback:) pe mine mă bucură prezențele, iar despre absențe nu pot spune absolut nimic. mulțumesc.

da, mai bine acum. finalul era mai mult o problemă \"secundară\" care ține de perspectiva mea personală asupra lucrurilor. oricum, din nou: f fain:)

e un text bun, cu două \"sugestii\" de \"perfecționare\". cred că \"renunțaseră să aștepte\" sună a poveste \"încropită\", din cauza timpului verbal, care se potrivește, zic eu, în relatări sau ziceri (vb. directă, ghilimele, dialog etc.), mai puțin în reprezentări ca cea de față. și mi-ar plăcea un sfârșit în coadă de pește. acel \"și am plecat repede\" autentifică poziția ta de martor. preferam să-mi rămână ambiguă identitatea privitorului/a privirii.

---să fiu mai explicită: ultumul vers are un mare potențial de a genera un final reușit. dar este plasat cumva în suspendare. cred că trebuie să faci ceva ca să-l scoți din anonimat:)

mult mai fain față de ce am mai citit scris de tine în ultima vreme.
totuși, mi-ar fi plăcut mai mult fără atâtea detalii violent de prozaice (de exemplu, mi s-ar părea mult mai bună o variantă de genul:
\"în spatele meu se întinde brutal
un perete

toți privesc TV-ul
ei se uită la un talk-show
vecinul meu plesnește în liniște
buimac fericit \" - dar poate că în distanța aia infimă între ceea ce ține de tine și un teritoriu cvasi-străin stătea ceea ce ai conceput drept \"miza\" textului tău.
de asemenea, i deea din delete 3 e mișto, dar punerea ei în practică scârțâie, poate din lipsa unui contector care să-i dea ultimului vers forța potențială.

destul de strident amestecul de registre, și destul de puțin expresiv. poate că ar mai trebui să fie ceva aici care să-i dea un pic de fluiditate. sau ceva dincolo de draperia adta de prețiozități. așa rupt din context, este suportabil și chiar bun fragmentul:
babe țes draperii și covoare
babe cu mâini pilite pe ultima sută de metri
babe cu ochi șubreziți de somnul prin arii extinse de pâclă

mersi andreea, și eu te citesc, și mă bucur că întotdeauna ai aprecieri pozitive, dar dacă ceva îți scârțâie, nu ezita:)