Nictalopie

ar ieși un supertext, superîntunecat, malefic, pur ca un cristal de stâncă.
mie mi-ar plăcea fără prima strofă. l-am citit cu, apoi l-am citit fără și e mult mai impactant, așa, renunțând la orice introducere.
aici deja au început să-mi tremure pixelii:
\"cadru intercalat: cranii de martiri sunt aduse la țărm de valuri de partea cealaltă zac albe corpurile lor fără capete platformă de carne cu o privire pierdută oblovna se dezgolește să se scalde\"
și vine finalul, e teribil, pentru că e neașteptat într-un fel,
mi-a adus aminte de vikingi și cum se urcau pe munte să se unească, tăindu-și venele. nu știu de ce corelația asta.

da. dar cu obiecțiuni. nu te pierde în lucruri uzate. în emoții fâstâcite. prima strofă, după părerea mea, îți subminează tot textul.
gata.

copilu cu paradisu\' (adica tu)... daca tai prima parte nu mai e nictalopie si-apoi stii tu cit de greu e sa-l convingi pe \"poet\" sa renunte la ceva din textul sau (bine ca nu-s din asta), da\' sa te impac iti dau un pumn de versuri care-mi stau pe creieri:

\"Te raconter un peu
comment j\'étais, mino
les bombecs fabuleux
qu\'on piquait chez l\'marchand
car en sac et Mintho
caramels à un franc
et les Mistral gagnants

Ah... marcher sous la pluie
cinq minutes avec toi
et regarder la vie
tant qu\'y en a\"
(Mistral gagnant, de la Renaud - un tip care cred ca-i pe gustul tau, cauta-l)

seara,

mie imi place asa cum e imi place sfarsitul e groaznic ma speriu:
dacă mă întrebi cum te iubesc aș răspunde
așa m. înnodîndu-mi părul în jurul gîtului strîngînd din ce în ce mai tare pînă se face întuneric și te văd ieșind gol dintre trupurile moi închegate între ele

si ma speriu numai la poeme bune la cele proaste is blazat

usor sofisticat, de o maniera artificiala insa, sau poate mai degraba pretios in zone precum sa-mi apui steaua sau sa ma inzidesc. cand nu frizeaza artificiul facil, aceasta sofisticarie mi se pare ca reuseste imagini frumoase, fara a pierde nicio clipa notiunea realului, un real familiar in care lucrurile zbiara totusi la tine dement.
si eu cred ca prima strofa are versuri care ar fi mai bine sa nu fi aparut, dar are si cateva versuri f misto - 2, 5, 6.
strofa 2 e ok, dar nu ma atinge foarte tare, iar in 3 mi se pare excelenta imaginea din versurile 2 si 3.

te-ai oblovit tare ioana. te-ai impartit, te-ai risipit si te-ai adunat apasand toate deodata. te-ai impartit in gemenele pe langa care trece jacques, care vede tot, stie tot. intre tine si ele, personajele, nimicul care acopera totul altfel. te-ai zidit si aici, in inchisul acesta de caramizi, malurile separarilor capetelor de trupuri tin apa in care tu te dezgolesti si te scalzi in aceeasi apa cu el... \"mă zbat mă înzidesc simt
printr-o crăpătură o strălucire în vreme ce un bloc foarte mare de cărămidă acoperă tot universul îmi repet că nu mi-e frică nu mi-e\". Aici m-am gandit ca \"nu mi-e\" se deschide spre un univers bland daca in loc de asteptata frica pui orice altceva... sete, foame ori ce vrei tu. efectul repetarii \"nu mi-e frica, nu mi-e\" la tine itereaza intr-o contractie spre lumea cu scaune mici spre care merge Jaques. numai ca in loc sa te cred ca nu ti-e frica, imi sugerezi contrariul. \"așa m. înnodîndu-mi părul în jurul gîtului strîngînd din ce în ce mai tare pînă se face întuneric\". daca-mi raspunzi: \"multumesc ca ma citesti, Iann\", ma impusc. Te citesc si trebuie sa te citesc bine ca sa poti sa ma citesti si tu bine. De paralele am saturatie. Inodandu-mi gandurile

radu, imi amintesc (nu stiu ce am cu versurile de pe melodii) de un lyric de la Lambs (Gabriel): \"pot straluci pe intuneric\". e o melodie faina (o gasesti si pe albumele Cafe del Mar), mie imi pare insa o rasfringere a fenomenului asta ciudat: noctalopie, ca si cum s-ar vedea toata realitatea asta morbida sau nu in infra-rosu.

liviu sau izabela, nu stiu cui sa raspund, ai sesizat bine tenta sofisticata, care poarta totusi un fir-calauza.

iann, asa-i, m-am, m-am :) am mai spus odata ca pentru mine, ceea ce are o fata, are si reversul - daca spun \"pozitiv\" in aceeasi clipa se rosteste in subsidiar \"negativ\". cred ca intre perechile contrare exista o relatie de implicare, nu de egal, dar de echivalenta. si-ai vazut tu cu ochi perspicace felul in care antagonismele se aglomereaza in textele mele.
eu n-am raspuns niciodata cu \"multumesc ca ma citesti punct\", doar din fuga uneori sunt lapidara. insa pot sa urez \"la buna citire\".

zimbescu-va

Ioana, concentrarea de idei si de simboluri confera o greutate aparte acestui text. El trebuie citit de mai multe ori pentru ca sensurile sa se reveleze... Felicitari, ai reusit aici mai multe ocultari succesive, care pe mine unul m-au fascinat...

cu drag

petre

Mi-ai atras atenția asupra creațiilor tale.Îți mulțumesc pentru observație. Am efectuat corectura. Te admir pentru ceea ce scrii și pentru ceea ce ești.

petre, departe de mine vremea ocultismelor, dar ochiul ascuns din tine le va fi vazut aici

cristinel, sper ca lumina raspindesc, intr-adevar.

îmi place mult, abia acum l-am citit, m-a emoționat că ai amintit de renaud și mstral gagnant, e, uneori, cântecul meu preferat. și de lamb cu gabriel. în fine, textul, la început, are o atmosferă de el desdichado, poate că de aici impresia unui clișeu pe care îl consideri necesar/ca și când ai construi un pod nou păstrând pilonii de demult.

Stii ce nu-mi place la textele tale Ioana? Faptul ca dau dependenta.Il citesti pe primul si nu te mai poti opri.